agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1186 .



Muntele sihaștrilor
proză [ ]
Prima parte

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [TAUNUL ]

2013-07-12  |     | 



Ultimele zile de școală par cele mai lungi. Minutele par a nu se mai sfârși, iar guralivul clopoțel devine salvatorul tuturor. E așteptat cu înfrigurare și primit cu urale de glasuri pline de veselie.
Nu se neglijau orele ori temele de făcut, dar nu mai păreau interesante, deveniseră, ca din senin, plictisitoare. Plutea în aer un dor de libertate și pauzele erau prilej de a da drum liber viselor. În fiecare pauză, în curtea școlii se formau mici grupuri în care se vorbea cu entuziasm despre vacanță.
La școala în care Andrei era cunoscut ca cel mai bun elev la învățătură din ciclul primar, pauza mare era momentul în care grupul cel mai numeros se năștea în jurul lui. Din cele patru clase de a patra, niciun alt coleg nu se bucura de așa mare popularitate, deși el nu făcea niciun efort în acest sens. Modest, politicos cu elevii mai mari ca el, cu fetele și chiar cu colegii de clasă, Andrei se distingea prin felul în care știa să se facă plăcut, astfel încât să fie mereu înconjurat de copii. Chiar dacă nu purta haine de firmă așa cum aveau câțiva colegi care se mândreau nevoie mare, devenind aroganți și obraznici, avea întotdeauna o ținută impecabilă, aspect ce nu putea fi trecut cu vederea, mai ales, de fetele care îl priveau cu admirație.

Într-una din aceste pauze ale ultimelor trei zile de școală, câteva dintre colegele băiatului îl asaltaseră insistând să le povestească ceva despre un munte pe care el îl văzuse în urmă cu un an, când a fost în Grecia împreună cu părinții săi. Mai auziseră ele câteva frânturi din unele povestiri, dar nu le-au dat importanță pentru că băiatul a preferat să vorbească mai mult cu băieții. Acum, după ce una dintre ele descoperise multe date despre acest munte, celelalte au tăbărât pe el să le spună cum arăta acesta și de ce era el așa de mult căutat de oameni din mai multe țări.
- Andrei, spune-le și lor ce ne-ai povestit nouă! l-a îndemnat Fănel, cel mai bun prieten al lui. Și așa ele nu au voie să meargă acolo niciodată…
- Asta-i bună! a rostit Mihaela cu vocea ei de soprană. De ce crezi tu că n-o să-l văd? Am să-mi rog părinții să renunțe la planul lor și să mergem acolo. Și așa, am auzit că o excursie de câteva zile pe litoralul Bulgariei e mai reușită și mai ieftină decât o alta pe litoralul nostru. Poate că și în Grecia e mai ieftin, nu?
- Asta s-o crezi tu! a intervenit, oarecum iritat, Sandu. Litoralul nostru este frumos, dacă vrei să știi. La Mamaia avem de toate, chiar și gondolă! Când am fost eu la…
- Când ai fost tu…, las-o baltă! S-a întors Mihaela spre el, pusă pe harță. Ai fost doar la Mamaia, că acolo au avut ai tăi bilete. N-ai mers până la Mangalia și nici la Năvodari n-ai fost. Recunoști?
- Dar nu despre asta era vorba. Ce te bagi tu? a replicat Sandu întorcându-se cu spatele la Mihaela, abia salvându-și laptele din paharul ce parcă-și dorea să stropească picioarele Mihaelei, că tot începuseră să joace, parcă, hora pe loc.
- Hei! Ce aveți de împărțit, răilor? s-a răstit Laura la cei doi privindu-i nemulțumită. Ne-am strâns aici să-l ascultăm pe Andrei, nu pe voi. E clar?
Au urmat câteva secunde de liniște și, imediat, alte câteva zeci de secunde de hărmălaie. Fiecare dorea să spună ceva, susținându-l vehement, dar fără argumente pe Sandu, pe de o parte, ori pe Mihaela, pe de altă parte, tot fără argumente. Vorbeau cu gura plină, fără să-și dea seama, agitați din nimic. Andrei zâmbea și privea liniștit la colegii săi. Știa că se vor calma spiritele și nu se va supăra nimeni. Îi cunoștea destul de bine pe toți. N-a avut mult de așteptat. Vocile înalte s-au stins și mișcarea brațelor, ce se dorea a fi grăitoare și convingătoare, a încetat ca din senin. Toate privirile s-au întors către el, îndemnându-l să vorbească.
- Știți ce? Eu cred că ar fi bine să povestească, mai întâi, Mariana… Să spună ce a aflat de pe internet despre acest munte. Apoi, eu voi povesti din ce am văzut acolo. Dacă va fi timp…
- Nu este timp, gata cu pauza! a precizat Mariana bucuroasă că nu este nevoită să vorbească, mușcând veselă din covrigul neterminat.
- A rămas doar un minut, fraților, a precizat Valentin, unul din cei mai liniștiți băieți ai clasei. Eu propun să rămânem după ore să ascultăm poveștile despre munte…
- Nu în clasă. Să mergem pe băncile din parc pentru o jumătate de oră sau chiar o oră… Ce ziceți? propuse Mihaela în momentul în care soneria anunța sfârșitul pauzei.
- Votăm în pauzăăă, copii! strigă Sandu puternic înainte de a porni în fugă spre clasă dornic, ca întotdeauna, să fie primul.
Se auziră două-trei afirmații de aprobare, mai multe țipete și grupul se năpusti după cel ce luase startul atât de vijelios. Nu-l ajunse nimeni până la ușa clasei și Sandu scoase un chiuit de bucurie ridicându-și brațele în chip de învingător…

Cele două ore de după pauză au fost, cel puțin în mintea acelor elevi, cele mai lungi din semestrul ce încheia anul școlar. Sandu își furișa privirile spre banca a doua, asupra Mihaelei, țintuind-o încruntat, încă supărat că l-a înfruntat în fața grupului. „Hm! Da’ ce se crede ea? Că e cea mai deșteaptă? Știe ea mai bine ca mine cum arată marea la Constanța sau la Eforie? Fac prinsoare că nici n-a văzut tot litoralul, dar îi place să facă pe grozava…”
În banca a treia din rândul de la fereastră era o liniște aparentă. Pe de o parte, Laura se minuna de modestia Marianei și o privea cu coada ochiului: „Este formidabilă prietena mea! A citit atâtea și nu se laudă niciodată… Mi-a spus doar mie și lui Andrei, fără să intre în amănunte. Dacă citeau alte fete, măiculiță, ce-ar fi fost la gura lor! Dar și băieții, sunt mai lăudăroși… Mă mir că Sandu s-a abținut. Mihaela merita să fie pusă la punct de data asta!”
„Ce mă fac eu dacă mă încolțesc cu tot felul de chichițe?” se întreba Mariana, roșie la față și cu privirea ațintită pe caietul rămas deschis la o temă din primul semestru al anului parcurs. „În mod sigur mai sunt și alții care au citit, dar nu spun. Poate nu au înțeles ori nu au reținut, dar când e vorba de garagață, sunt meșteri mari! Trebuie să vorbesc cu Andrei, mai întâi. Să nu vorbim despre aceleași aspecte. El a fost acolo, știe mai bine. Eu doar am citit și am văzut câteva poze, dar ce adânc m-au impresionat!”
- Hai, Mariana! a strigat-o Laura din capul băncii. Își aruncase toate cărțile în ghiozdan și era gata de plecare. Visezi sau dormi? N-ai auzit c-a sunat și doamna a ieșit din clasă?
- Ba…, cred că da, dar eram cu gândul departe… Cum s-a stabilit în pauza cealaltă? Ce s-a mai vorbit? întrebă Mariana, sforțându-se să se reculeagă.
- Nu s-a mai vorbit nimic. Doar tu și Andrei ne veți povesti… S-a stabilit unde mergem. Hai! Acum, că, dacă așteptăm să ne adunăm după ce ajungem acasă și mâncăm, nici trei-patru nu se mai întorc…
Nu le-a fost greu să ajungă grupul colegilor ce se deplasau în grabă spre parcul din apropiere. Erau doar două-trei sute de pași. Nu chicoteau, ca de obicei, nu se alergau și nici cu voce tare nu vorbeau. S-ar fi minunat părinții lor să-i vadă cât de cuminți erau, cât de corect foloseau trotuarul și cât de atent s-au asigurat înainte de a traversa strada pe trecerea pentru pietoni. Odată ajunși în parc, energiile au fost eliberate și s-au deplasat în fugă spre un pâlc de bănci, ceva mai departe de cele ocupate de pensionari. Deja vorbeau aproape toți și, ca de obicei, și-au dat câțiva ghionți pentru a-și asigura locul lângă colegul sau colega preferată.

Andrei a cerut să se facă liniște. Ca într-un stup de albine ce se îndepărtează s-a liniștit larma celor ațâțați de curiozitate. Așadar, când observă că grupul ce număra peste zece-doisprezece copii, adică ceva mai mult decât jumătate de clasă, se mai potolise, Andrei, ștergându-și fruntea transpirată, înghiți în sec și spuse:
- Sincer să fiu, nici nu știu ce anume să vă povestesc… Ar trebui mai mult timp, dar ați hotărât cu toții să nu stăm mai mult de o oră. Uite, eu aș zice să vorbească Mariana mai întâi. Să ne spună ce a aflat pe internet despre acel munte…
- Cum se numește muntele acela și.. în ce țară este, că am înțeles că nu se află la noi, în România, îl întrerupse George, un băiețel mărunt, cel mai scund din clasă.
- Muntele despre care doriți să aflați câte ceva se numește…, se numește… Sfântul Munte Athos, îndrăzni Mariana să vorbească, oarecum nesigură, roșie la obraji și cu privirea în pământ.
- Cum? Sfântul? o întrerupse Sandu lungindu-și gâtul ca pentru a o vedea mai bine pe fată ori pentru a o auzi. Un munte poate fi sfânt ca oamenii? continuă el privind-o sfidător de data aceasta.
O liniște nefirească se așternu peste grupul de copii. Parcă prevestea ceva rău și, ca la un semn, toate privirile se îndreptară spre Mariana, dar și spre Sandu, dojenitoare. Calm, privindu-i pe toți, pe rând, unul câte unul, Andrei făcu semn de liniștire cu mâna și le vorbi rar, atent la formularea cuvintelor pe care le rostea.
- Doresc să fim bine înțeleși. Nu se poate povesti ceva serios în felul acesta. Nu este bine să întrerupem șirul… Întrebările, din curiozitate ori din lipsă de înțelegere, să vină la urmă. Adică, să se pună după ce vă povestim totul. Sunteți de acord?
- Daaaa! A venit răspunsul tuturor, la unison.
- Mariana…, te rog frumos, spune tu ce ai văzut și ai citit pe internet!
Unii dintre cei prezenți, se rușinaseră și erau pregătiți să asculte cu privirile ațintite în iarba din jur. Ceilalți, în special fetele și Valentin, își întoarseră capul spre Mariana și așteptară ca aceasta să vorbească, arătându-și curiozitatea și hotărârea de a nu mai întrerupe prin încordarea cu care o priveau.
- Muntele Athos… are această denumire, ce vi se pare, poate, nefirească, încă din vremuri trecute de mult. Este vorba de sute de ani. De fapt, nu este vorba numai de un munte, ci de un stat, o țară anume, ca să înțelegem lucrurile bine. Face parte din Grecia, fiind situată pe teritoriul acestei țări, dar are o formă de organizare specifică, unică. Este un fel de republică în care trăiesc numai călugări și preoți…
- Din acest motiv este organizată altfel ca restul Greciei, interveni Andrei, imediat ce observă câteva guri gata-gata să se deschidă pentru a întreba ceva. Te rog, continuă! se adresă imediat Marianei, încurajând-o și cu privirea, astfel că fata își reluă povestirea cu mai mult curaj.
- Din pozele pe care le-am văzut și din articolele citite, am înțeles că Sfântul Munte Athos este o peninsulă a Greciei, aflată în Marea Egee. Toată peninsula este străbătută de o culme muntoasă acoperită de păduri. În unele scrieri se spune că ar avea o lungime de vreo 30 de kilometri, în altele se arată că se întinde pe 60 de kilometri, în timp ce lățimea ar fi, după toate scrierile, cuprinsă între 10 și 12 kilometri. Pe acest munte s-au construit mănăstiri încă din primele sute de ani de după Hristos. De fapt, mai întâi au fost acolo călugări singuratici, adică pustnici… Și-au făcut locașuri numite mănăstiri, pe munte până sus, aproape de vârf, a cărui înălțime atinge 2.000 de metri (n.a. Vârful Athon este înalt de 2.030 metri), pe stânci, prin peșteri, prin păduri. Acolo trăiau și se rugau. Se hrăneau cu ce puteau, cam așa cum ne-a povestit la „Religie” părintele despre Sfântul Ioan Botezătorul. Cu timpul și-au construit chilii și bisericuțe. Acum sunt mănăstiri mari și multe biserici, dar au mai rămas și monahi în grupuri mici ori singuratici…
- … Adică… ce sunt aceștia, monahii? întrerupse George povestirea, deși, așa cum se observa, era așa de atent, încât făcea impresia că înghite cuvintele Marianei.
- Cum adică? interveni Mihaela, plină de importanță. Monahii sunt călugării despre care vorbește Mariana. Ei sunt pustnicii, poftim! Asta, așa, să fie pe înțelesul tău…
Mariana încetă să vorbească și-l privi rugătoare pe Andrei, dar și colegul ei tăcu, privind în pământ. Părea neputincios în clipa aceea, dar după mai puțin de un minut își ridică ochii și privi în jur, la stânga și la dreapta sa, cuprinzând toți copiii, care se liniștiră pe rând. În tăcerea instaurată, calm, el făcu semn Marianei să continue povestirea. Fata a clipit a înțelegere și, destul de timidă,a început să vorbească încet, ca pentru ea, astfel că toți ceilalți păstrară o liniște exemplară, dornici să audă tot, să nu scape nimic.
- Cum spuneam, primii pustnici ori sihaștri, cum se mai numesc, au debarcat aici cam după anul 100. Au venit din Asia mică, pe timpul Sfântului Evanghelist Ioan, cel care a fost acolo cu Fecioara Maria… Trebuie să vă mai spun că acest munte, Athos, era cunoscut, încă din antichitate, la fel de bine ca și Olimpul, acel munte al zeilor… Vă amintiți de legendele Olimpului! Athosul și Olimpul erau despărțiți de Marea Egee, dar între ei se aflau, ca și acum, multe insule. Și Muntele Athos este foarte cunoscut prin legende sale, nenumărate fiind acestea. El era locuit de păgâni în acele vremuri, nu de creștini…
- Este normal să fi fost păgâni, interveni Laura. Creștinii au apărut după Hristos, adică… după Învierea Lui. Iisus Hristos a trimis apostolii să creștineze lumea, nu?
N-a răspuns nimeni. Erau surprinși de intrarea Laurei în discuție și, mai ales, de siguranța cu care vorbea. Au întors privirile spre Andrei și Mariana, semn că erau curioși să asculte mai departe.
- Așa s-a întâmplat, după cum a zis Laura, și-a reluat Mariana povestirea. Vă întrebați ce legătură are Muntele Athos cu Fecioara Maria, Maica lui Iisus Hristos. În vremea aceea, pe Muntele Athos și nu numai, se înmulțise numărul păgânilor, iar Apostolii mergeau în aceste ținuturi să creștineze păgânii în numele Lui Dumnezeu.
Ati auzit de Cipru? E o insulă vecină cu Muntele Athos , unde în acele vremuri de care vă povestesc, locuia episcopul Lazăr.
Lazăr o chemase pe Fecioara Maria ca să-l vadă și să-l binecuvânteze și, mai ales, să convingă păgânii să se creștineze. Când corabia cu care călătorea Fecioara și trei dintre apostolii pe care Iisus îi trimisese să o însoțească pe Maica Sa, ajunse în apropiere de Cipru, se iscă o furtună care-i schimbă direcția de mers, așa încât, s-au trezit pe țărmul de unde începea Muntele Athos.


P.S.

Ați lecturat prima parte a unei povestiri pentru copii, inclusă în volumul CAPTIV PE TÃRÂMUL COPILÃRIEI. Pe curând, vă voi oferi a doua parte. Volumul a fost prezentat de poetul Emilian MARCU, în ziua de 15 iulie la Centrul Cultural Ruginoasa, Iași, bucurându-se de un real succes. În ziua de 24 iulie, va fi lansat la Piatra Neamț, unde ASOCIAÞIA UNIVERSUL PRIETENIEI, sub egida căreia este publicat volumul, organizează Tabăra de creație și recreație "Piatra Neamț - Locul de unde răsare bucuria". Vă așteptăm în acea zi la sediul Bibliotecii Județene G.T. Kirileanu Neamț!

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!