Mă așteptam ca, văzând Muntele Olimp prin hubloul avionului, să am senzația că mă uit prin gaura cheii în haremul unui sultan otoman, atât de dezmățată a fost viața lui Zeus, în perceția mea, după ce am citit, mai în tinerețe, cele două volume "Legendele Olimpului" de Alexandru Mitru.
Mă aflam într-o cursă "charter" spre insula Creta. Lângă mine, pe același rând, se aflau înșiruiți nepoțelul Ștefănel, fiul Edi, nora Nico și soția Ella. Pilotul alesese distanța cea mai scurtă dintre București și Iraklion. Cerul fără nori făcea vizibilitatea maximă. Traversasem Dunărea - o curea lată, asortată pentru doamne cu ochi albaștri - și mă pregăteam să survolez locașul zeilor: Muntele Olimp, care în grecește se scrie "Oros Olimpos" și se citește "Oros Olimbos". Eram emoționat ca înaintea unei întâlniri cu VIP – uri și, pentru a mă destinde, am început să răsfoiesc "aventuri solitare" ale celui care a fost Octavian Paler: "Printr-o spărtură în nori am văzut vârful pleșuv, însingurat al Olimpului. Mi s-a făcut teamă să nu ratez acel moment de excepție în care zburam deasupra zeilor, încât, de prea multă concentrare m-am zăpăcit. Până să mă dezmeticesc, muntele sacru al grecilor a rămas în urmă... dacă o fi fost el. Nu mai sunt sigur decât că era un munte care ar putea fi Olimpul".
O voce cunoscută mi-a sunat în urechi:
- Domnule profesor, întrerupeți lectura și priviți prin hublou Muntele Olimp!
...Momentul culminant - Muntele Olimp – al zborului a trecut. Am văzut doar verdele pădurilor de conifere pătat pe alocuri cu negrul produs de incendii și, mai sus, roșul oxizilor de fier al câtorva creste golașe, dintre care una trebuie să fi fost cea mai înaltă - Mitikas, cu ai ei 2917 metri. Am fost neplăcut impresionat, decepționat de un relief ars de soare, chinuit, într-o stare incipientă de transformare în pulbere de deșert, asemănător cu cel al Munților Atlas din Maghreb, lipsit de aura divină a zeilor.
...Profesorul Tocilescu ne-a pus o întrebare, așa, ca să mai treacă vremea:
- Unde s-a născut Zeus, cine știe?
- Pe Muntele Olimp, evident, s-a grăbit cu răspunsul domnul Albănoapte.
- N-ați nimerit. Zeus s-a născut și a copilărit, pe ascuns, în insula Creta. Aceste fapte constituie unul din multele și minunatele mituri ale Greciei antice. Doriți să vi-l spun?
- Daaa, s-a auzit pe mai multe octave.
- După cum spuneam într-o altă discuție Cronos și-a castrat tatăl, Uranus, care a fugit, blestemându-și fiul să aibă aceeași soartă ca a lui. Apoi, Cronos și-a eliberat frații și surorile din Tartar. Drept răsplată, Cronos a fost ales șeful lor. Ajuns cârmuitor, Cronos s-a căsătorit cu sora lui - Reea.
- Incest! a strigat o voce arhicunoscută.
- Nu este singurul din mitologia greacă. De exemplu, titanii Hiperion și Teea, având ca părinți pe Gheea și Uranus, au odrăslit pe Helios – soarele, Selena – luna și Eos – aurora. Să continuăm cu nașterea lui Zeus. Cronos cu Reea au avut trei fii: Hades, Poseidon, Zeus și trei fiice: Hestia, Demetra, Hera. De teamă să nu aibă soarta tatălui său, Cronos s-a hotărât să scape de odraslele lui, nu prin întemnițarea lor, ci prin înghțirea lor. Reea, disperată, fiind însărcinată a șasea oară, s-a hotărât să nască pe ascuns. A fugit în insula Creta, fiind însoțită de bunica Gheea. Acolo, în peștera Diktia din Muntele Dikti sau în peștera Ida din Muntele Ida – vedeți, părerile sunt împărțite - l-a născut pe Zeus. Apoi, Reea, după ce a lăsat copilul în grija nimfelor Ida și Adrasteea - fiicele regelui din Creta, s-a întors la Muntele Olimp și s-a folosit de un șiretlic: i-a dat lui Cronos un bolovan înfășurat în scutece, spunând că este noul născut. Cronos, grăbit, a deschis larg gura și a înghițit pe nemestecate îmbucătura, nedându-și seama de păcăleală.
- Cum a fost hrănit Zeus, dacă mama lui, Reea, nu era cu el?
- Foarte bună întrebare! Cele două nimfe l-au dus pe Zeus pe Muntele Ida, bogat în pășuni, unde aveau mai multe capre, dintre care una, cu numele de Amalteea, dădea un lapte fermecat.. Zeus mânca lapte de capră și creștea într-un an cât alții în douăzeci. Odată, jucându-se cu Amalteea, viitorul stăpân al Olimpului i-a rupt un corn. Pentru a o despăgubi, într-un fel, pentru mutilare, Zeus a făcut o minune: cornul respectiv a devenit veșnic plin cu fructe. Capra se hrănea cu bunătățile din corn, iar acesta se umplea la loc. De atunci, cornul s-a numit cornul abundenței și a devenit un simbol al belșugului nu numai la grecii antici, ci și la romani. Pielea caprei Amalteea era miraculaosă, neputând fi străpunsă de armele timpului: săgeți, lăncii sau săbii, motiv pentru a fost utilizată de zeița Atena la confecționarea propriei pavăze.
- Am înțeles ce s-a întâmplat cu pielea caprei Amalteea. Dar, cornul abundenței se mai găsește în insula Creta, într-un muzeu?
- Sperăm să găsim o replică a abundenței la bufetul din restaurantul hotelului cu servicii "all inclusive", și-a încheiat prelegerea Tocilescu, sătul și el, cu siguranță, de atâtea povești...