agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-08-09 | |
UN CD SCANDALOS
Pe vecinul meu, Ioanide Pârpâr, zis Lordul, l-am considerat întotdeauna un om serios. Este sobru, politicos, nu face politică (doar merge la vot), plătește la timp întreținerea, e un om așezat. Doar fiul lui mai face, uneori, scandal în apartament. Nu totdeauna ce naște din pisică... Ieri a venit soacră-mea la mine. M-am dus la vecin, să-mi dea un CD, ceva, să-i pun un film, mai ales că am cumpărat DVD Player, să vadă socrela ce bun gospodar și bun familist sunt. Grăbit să plece la serviciu, domnul Ioanide îmi dă un CD, pe care nu-l văzuse, că abia i l-a adus fiul. Scria pe el „O, yes!” M-am gândit că trebuie să fie un film bun, eventual o comedie. Și, Doamne, ce comedie a ieșit! Scot DVD-ul, abia cumpărat, dibuiesc cum funcționează, bag CD-ul, îi dau drumul și fug la baie, spre a urmări apoi, liniștit, filmul. Deodată, aud un strigăt disperat și-mi dau seama, după ani de convețuire, că numai ea, colega mea de apartament trebuie să fie! „Bărbate, vino, vino repede!!”, țipă nevastă-mea. De emoție, uit că mai am și nasturi la pantaloni, mai ales că aud în sufragerie un glas de femeie, care tot repetă: „O, yes! O, yes! Yes, yes, yes!” Ies din baie, intru în cameră, soacră-mea mă privește cu ochii ieșiți din orbite, depășind cu puțin lungul nasului. Mă măsoară de sus până aproape jos și leșină cu hotărâre. Când mă uit pe ecran, Doamne, ce văd? Două doamne, ca să zic așa, abia se zăreau, sub trei masculi feroce, toți goi și fără adăpost. Una din femei se tot frământa și rostea „O, yes! O, yes!” că cealaltă nici nu putea vorbi! În timp ce căutam, precipitat, telecomanda, soacra zăcea în nesimțire, iar nevastă-mea era cu ochii pironiți în ecran cu atâta forță, că mi-era să nu-l spargă. Apăs pe ce buton apuc, imaginea începe s-o ia la fugă, într-o derulare rapidă. Apar doi, unu și una, într-o mișcare drăcească. Mă minunez, așa ceva nu se poate, dar rămân perplex, când o aud pe nevastă-mea: „Vezi, bărbate? Vezi că se poate?” Până îmi vine în minte să scot aparatul din priză, mă trezesc cu fiul cel mare, trezit și el, probabil de larmă. Deschide ușa, privește o clipă la televizor și rostește: „A, ăsta e CD-ul cu ” ...Bravo, tinere! Vecine, mi-o făcuși! Acum, nu mai știu ce să zic. Pe de-o parte sunt supărat pe el, pe de alta i-aș mulțumi, pentru că, de cum și-a revenit, soacră-mea s-a jurat că nu-mi mai calcă în casă, de-a pururea în veci. Și dusă a fost! Cu toate că nu-s vinovat de cele întâmplate, vorbesc frumos cu nevastă-mea, și cu...mama ei, care a făcut-o, dar, de câte ori o rog ceva, îmi răspunde, prelung: „O, yes!”... Ananie GAGNIUC
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate