Canalul Corint, o lucrare de o infinit mai mică anvergură decât Canalul Suez și cu efecte economice la fel de puțin spectaculoase, rămâne, totuși, o atracție pentru numeroși turiști care ajung în Grecia.
Autocarul se apropia de Canalul Corint, venind de la Atena. Ghida s-a simțit obligată să mai spună câte ceva:
- Peloponezul a fost o peninsulă legată de continent printr-un istm atât de îngust încât i s-a spus "Peloponisos", adică "Insula lui Pelops", întrucât "nisos" înseamnă "insulă".
- Cine a fost Pelops?
- Puteți pune orice întrebare, iar eu voi răspunde fără a cere să fiu plătită suplimentar... Cum spuneam, după construirea canalului, Peloponezul a devenit, cu adevărat, o insulă. Are o suprafață de 21400 kilometri pătrați. Prima încercare de a construi un canal a aparținut lui Periandru, tiranul Corintului între anii 625 și 585 înainte de Hristos. El a renunțat datorită dificultăților tehnice și financiare, precum și religioase, deoarece, pentru un caz asemănător, oracolul din Delfi, a spus: "Nu săpați istmul. Dacă Zeus ar fi vrut o insulă în acel loc, el ar fi făcut-o". Totuși, Periandru nu s-a lăsat și a construit așa – numitul "diolkos", termen care vine de la verbul "dielko", însemnând "tras pe pământ". Este vorba de un drum pietruit ale cărui urme se văd și astăzi. Pe acel drum trecea "olkos" – o căruță specială pe care se așeza barca sau corabia pentru a fi deplasată de la un țărm la celălalt, cale de aproape șapte kilometri. Împăratul roman Neron, înarmat cu o lopată de aur, închipuindu-și că este puternic precum Hercule, a încercat să realizeze un canal, pe traseul celui actual. În trei luni, având la dispoziție aproape 10000 sclavi, a săpat la ambele capete circa doi kilometri, după care plecat în mare grabă la Roma datorită revoltei galilor conduși de Jules Vindex. Neron nu s-a mai întors la Corint și lucrările la canal s-au oprit. Abia la sfârșitul secolului al XIX – lea, "Société Internationale du Canal de Corinthe" a obținut o concesiune de la guvernul grec pentru 99 ani. Inaugurarea lucrărilor a avut loc pe data de 12 aprilie 1882, în prezența regelui George I și a reginei Olga. Canalul a fost dat în exploatare în anul 1894, având lungimea de 6343 metri, lățimea de 22 metri și adâncimea de 8 metri.
...Ne aflam pe podul cel mai vechi, construcție din oțel nituit, realizată în anul 1889: o piesă de muzeu tehnic. În prezent, podul este circulat numai de pietoni. De pe pod vedeam ambele capete ale canalului, care, datorită înălțimii de unde priveam, părea și mai îngust și mai lipsit de importanță.
- Cine a fost Pelops? a repetat întrebarea studentul.
- Povestea este cam lungă. Pelops a fost fiul lui Tantal, rege în Lidia. Acesta a ajuns favorit al zeilor, dar, pentru a le testa perspicacitatea, și-a tăiat copiii – Pelops și Niobe, carne pentru mâncăruri. Drept pedeapsă pentru această faptă, Zeus a poruncit ca Tantal să îndure în infernul lui Hades cele mai mari chinuri. În schimb, cei doi copii au fost resuscitați, lipiți la loc de zei. Demetra, care apucase să-i mănânce un umăr lui Pelops, i-a oferit unul de abanos. Apoi, el a plecat în Arcadia, unde regele Oenomaos avea o fiică foarte frumoasă numită Ippodameea, care se traduce "dresoarea de cai". Ea iubea atât de mult caii încât nu permitea în regat împerecherea lor cu măgari pentru a se obține catâri, animalul de povară cel mai bine adaptat condițiilor de relief și climaterice din Arcadia. Culmea este că această tradiție se păstrează și în zilele noastre. Dar să revenim la mit. Regele avea o problemă: dorea să scape de pretendenții la mâna fetei lui.
- "Iati" (De ce)? a continuat studentul pe grecește.
- Părerile sunt împărțite: fie că oracolul de la Delfi i-a prezis regelui că va fi omorât de ginere, fie că el se îndrăgostise de propria lui fiică. De aceea Oenomaos a pus pretendenților la mâna fetei condiția să participe la un concurs de care între Olimpia și Corint. În primul car era pretendentul însoțit de Ippodameea, pentru a i se distrage atenția tânărului. În al doilea car era însuși regele, al cărui vizitiu era Mirtilos - fiul zeului Hermes. Dacă pretendentul câștiga cursa, el câștiga și mâna fetei; în caz contrar el urma să fie omorât. Lui Pelops i-a venit rândul după ce capetele unei duzine de pretendenți atârnau deja, ca "ornament", la intrarea în palatul regelui Oenomaos. Atunci, noul pretendent, ajutat de zeița Hera, l-a convins pe Mirtilos să-și trădeze stăpânul cu promisiunea unei jumătăți de regat și să petreacă noaptea nunții cu Ippodameea. Vizitiul a înlocuit cuiele metalice ale carului cu altele din ceară. În timpul cursei, carul s-a rupt, iar regele a murit, nu îninte de a-l blestema pe Mirtos să moară pentru fapta lui. Într-adevăr, Pelops, l-a omorât pe Mirtilos și a devenit rege alături de frumoasa Ippodameea.
- Un mit plictisitor. Zeus, deși căsătorit cu zeița Hera, a aflat de frumusețea nimfei Calisto și a dorit să o ia de soție.
- Vechea lui meteahnă, sfârâitul călcâielor....
- Exact! Această nimfă făcea parte din cortegiul zeiței Artemis, care le-a obligat pe toate nimfele ei să-i jure că vor rămâne neîntinate. Cine călca acest jurământ urma să primească în piept o săgeată trimisă de Artemis, care mânuia foarte bine arcul, ca zeiță a vânătorii ce era. Inventiv cum îl știm, Zeus s-a folosit de un alt șiretlic: s-a preschimbat în Artemis, fiica sa. Ba chiar ținea pe umeri un arc și o tolbă cu săgeți. Apoi a ieșit în calea nimfei și i-a poruncit să vină în brațele lui. Calisto, nedându-și seama de șiretlic, s-a supus.
- Iar Zeus a profitat de ea pe loc, nu-i așa?!
- Cam așa ceva. Dar să vedem cum este descrisă de Alexandru Mitru scena respectivă: "Deodată, Zeus și-a reluat chipul său majestuos și a rostit către Calisto: «De azi vei fi soția mea. Fiul tău o să-ntemeieze regatul din Arcadia!»"
- Aaaa! Eram sigur că în momentul acela s-a zămislit un copil, domnule profesor.
- Hmmm! Calisto a fugit țipând din brațele lui Zeus. Artemis a auzit-o și a venit în întâmpinarea ei. Nimfa i-a povestit toată întâmplarea, plângând. Artemis, necruțătoare, și-a pregătit arcul ca să o ucidă. Zeus, ascuns fiind după un copac, a dorit să o salveze transformând-o într-o ursoaică. Dar, Artemis a nimerit-o mortal cu o săgeată. Gemând, înainte de a muri, Calisto l-a născut pe Arcas.
- Trist mit...
- Mitul nu s-a terminat.
- Zeus a înviat-o pe Calisto?
- Nu, dar a azvârlit nimfa spre stele, formând o nouă constelație denumită Ursa Mare.
- Un fel de "happy end" al mitului.
- Mai trebuie să vă spun ceva. Arcas, fiul nelegitim al lui Zeus, a devenit rege în Arcadia și înainte de a muri de bătrânețe, i-a cerut tatălui său să-l ducă lângă mama sa. Zeus i-a îndeplinit dorința, transformându-l în constelația Ursa Mică...