Încet-încet, precum mormolocul râios din ou, printre cocalar, țăranul cu mașină și manelistul cu sistem audio 7.1, apare un nou specimen biped: mârlanul cu bormașină.

Acest hibrid eșuat dintre bivol și cimpanzeu este recognoscibil după decibelii betono-metalici pe care ți-i toarnă în cap, de la răsărit până la loc comanda, dar nu nitam-nisam, pentru că, oho! târlanul cu bormașină are proiect, idealuri, strategie și stil transcendental, cunoaște și franceză, iar „step by step”, pentru el, este un crez de nezdruncinat.

Astfel că, mai întâi, mitocanul ia contact din senin până la variabil cu fenomenul penetrator-peretetic, își lasă țâncul fără alocație și iși procură arma. Cea mai ieftină. Vei recunoaște acest prim pas după rafalele ascuțite de oțel, aparent haotice și incidentale, care se întind între două-trei zile. Dacă în acest și numai în acest sfânt interval nu treci la tranzacții imobiliare, vei fi nevoit să ataci variante, ce-i drept, ceva mai puțin extremiste, cum ar fi angajarea unui asasin profesionist sau dieta săpun-frânghie-gât. Pentru că va urma pasul doi:

timp de una-două săptămâni, bădăranul va tatona peretele de trei ori pe zi, a câte șase ceasuri repriza. Te vor alinta hipnotic bâzâieli tuberculoase plate, icnete sticloase, tuse oțelită și tot felul de onomatopee care mai de care mai crizate, mai blazate sau mai confuze, de durate scurte, medii, lungi, și mai lungi, hiperlungi. Când vei crede (și vei crede, pentru că inițial nu ești decât un naiv, viitor psihopat) că totul s-a terminat, nu te bucura! Iobagul abia și-a terminat îndoctrinarea...

La pasul trei, privind burghiul cum molestează găurile, materia cenușie a țopârlanului va deveni erectă și, printr-o minune a evoluției, i se va urca la cap, aflându-i astfel, în sfârșit, țelul ființei sale desăvârșite, epocale și irepetabile: datu’ de găuri. Fiind de acum ezoteric, va da iama în economia familiei și-n porcul cu mărunțis al plodului și, în febra rivalității cu amicul său – ciobanul cu sculă de găurit mai performantă – își va trage o bormașină de-ți vor sta urechile-n dopuri de ceară, nu alta!

Încă fiind cu neuronii laolaltă, vei fi iarăși naiv – cu toții am fost – și, în imensa ta bunătate de vecin schingiuit, vei bate călduros în ușa mocofanului, spunându-i ba că ai copil, ba că vrei să-ți auzi gândurile, ba să-ți lase dulapul acolo unde e, ba că ai cancer și ți-ai vrea cele trei luni de liniște, ba că ești gravid... și alte cerșitorii de astea. Bunînțeles, el te va privi cu ochii săi mari, senini și de bou și-ți va spune că aia e casa lui, muncită, că e democrație și că de asta au murit oameni în decembrie 1989 – ca să dea el găuri. Și să nu-ți vină idei, să-i spui despre legea aia a construcțiilor, despre structura de rezistentă și alte gogoși cu pireu – el ți-o va tăia scurt: e casa lui și, dacă vrea, iaca acuma "dărâm un perete, că-i a’ meu, lăsat de mama, care a muncit la CAP și mișcă-ți fizicu’ de la ușa mea, dacă nu vrei și una în bot, țăran tupeist și mofturos ce ești!". Cu siguranță îți vei spune atunci că ar trebui să se elibereze brevet bormașinistic, cu tot tacâmul: cazier, teste psihologice, adn, arbore genealogic de la patru generații încoace, zodie, teste de sânge și urină, apendicită, numărul de la pantof și rabie. Necioplitului însă nu-i trece prin cap așa ceva niciodată. Și nici măcar propriul burghiu.

Deci, vei chema poliția – toți am făcut-o – și vei afla de la ea poteră că treaba asta cu legea nu merge așa cum credeai tu – ignorant notoriu care ești – că ea, legea, are niște finețuri de tipul șampanie Ange Rêve Vierge peste caviar în craci de crab din maree fecundată de luna aproape plină cu ascendent în vărsător cu pojar... mai simplu spus – până nu-ți dă cu tavanul în cap, nu avem ce-i face. Ba să vezi, polițistul îi va admira scula găuricioasă, pentru că are și el una așa, și-l va întreba dacă știe tehnica găurilor ubicue în contrapunct interrigipstic.

Și vine pasul patru: prin urechi îți trec viermi de sârmă ghimpată, accelerate de fier încins, soacra, socrul, vei vedea cum fotoliul moștenit de la bunică îți face masaj fesier, desi e varianta fag-lac-1902 toamna, cum îți curge varul în ciorbă, cum îți dansează dulapul prin casă, cum creierul tău se va bănui de Parkinson, cum îti vei privi luuuung și-ntrebător venele și alte activități relaxante din această paletă cromatică. Somnul îți va părea un mit, visul de-a dormi nu funcționează fără somn, iar „ori el, ori tu” va fi un hit pe care-l vei fredona în cele trei minute de liniște dintr-o zi... găurită. Vei încerca tot felul de tertipuri – pernă, mai multe perne, degete cu tot cu încheieturi, capace peste urechi, convertirea la Iehova – nimic nu va funcționa. Și știi de ce? Pentru că mârla cu bormașină mănâncă, doarme, respiră și se plimbă prin casă cu arma pornită, iese pe balcon, la țigară, cu bormașina legată de gât, îi da nume, o alintă si-i linge butonul de pornire, pentru că potența spirituală a mojicului se îmbină cu duhul sfânt atunci când tija metalică forează, pentru că mocârțanul cu bormașină are complexul puterii mecanice și dezvoltă subit o obsesie compulsivă pentru oțel sfredelitor, pentru că, probabil, bormasina are husă din dantelă roz și loc în mijlocul patului.

Într-un târziu, dacă ești încă în viață, nu ți-ai măcelărit familia și prietenii, iar ăștia din urmă nu te-au dus la nebuni, zgomotul se va opri. Să nu speri la nimic bun! Probabil că mârlanul cu bormașină nu mai are loc de găuri, a început să le astupe, apoi, va reîncepe. Acum are și experiență și, pentru că infecția se răspândește repede, iar acest tip de masculi adoră competiția, cu siguranță se va lansa la găurit și alt vecin.

Și atunci va începe pasul cinci.