agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-09-09 | |
Necazul căzuse pe neașteptate pe capul dânsei, modestă pensionară și fără un ban la saltea, căci, totdeauna, moartea lovește fără veste și îl prinde pe om nepregătit iar toate cele de trebuință pentru îngropăciune costă. La timpul său, Dulani, soțul, fusese un om onest, cu frica lui Dumnezeu și respectat de lume, așadar nu se cuvenea să-l arunce în groapă învelit într-un cearceaf sau vârât într-un sac și cu fermoarul tras pe cap. Vorba lui: „E scump să trăiești, dar mai costisitor să mori”. Căci așa își plângea el de milă, când nu li se ajungea de la pensie la pensie.
Acum, oho!, actele, îmbălsămărea, spălatul și cosmetica, locul la cimitir și taxele de întreținere, sicriul, crucea, transportul, lumânările, preoții și groparii costă. Vezi bine, astăzi, moartea omului nu mai e moment de jale, ci belea căzută pe capul rudelor. Primul gând care îi veni, când soțul său pică din picioare, ca secerat, în mijlocul sufrageriei, fu acela de a se repezi la telefon pentru a forma “112”, ceea ce și făptui. - Vă rog!, bâigui doamna Elvira, după ce la celălalt capăt al firului îi răspunse o voce respingătoare, de femeie acrită în ale serviciului. Cred că… soțul… s-a dus… - Și al meu s-a dus, cucoană! A plecat cu alta mai tânără. Așa sunt toți... - Alo! Vă rog!... - Sună mata la Poliție, aici e Ambulanța! - ... E pe jos..., pe podea, fără suflare. - Pune-i o oglindă la gură... - S-a spart, iar alta... decât la șifonierul cu haine... - Dacă tot a murit..., răbdare! Întâi să rezolvăm urgențele. Să fi trecut un ceas, poate și mai mult, până ce să vină un cadru calificat, de la Ambulanță, asistent pare-se, însoțit de un tânăr sobru, dichisit, la opt sute și un pol, cu cravată și costum. - Vi-l recomand pe băiat. El se ocupă de tot, de acolo de unde sfârșește puterea omenească până acolo unde începe, exclusiv, puterea divină. E competent și serios, de la „Ultimul Drum”, firmă de pompe funebre. „O tragedie, ca aceasta de acum, nu trebuie să ajungă motiv de fală”, gândea doamna Elvira. „S-ar cuveni o înmormântare fără cheltuieli mari, fără mese îmbelșugate, fără pomană costisitoare. Nici coșciug scump, nici multe coroane și jerbe și nici mâncăruri selecte, ceva, acolo, niște alimente și haine date de pomană străinilor nevoiași... Cum mai glumea săracu’ Dulani: „N-am bani nici să mor!”... Și totuși, așa cum suntem, săraci, va trebui să aibă parte de o înmormântare pe potrivă”, își mai zicea văduva, iar ochii ei obosiți și triști, sub sprâncenele-i stufoase, îi luceau îmbibați în lacrimi. Ca și când toți ciocli din oraș ar fi fost vorbiți, imediat se năpusti în pragul ușii încă o pereche, băiat și fată, care făceau reale sforțări să convingă: - Prestigioasa noastră firmă, „Casa fericirii & Co”, vă asigură, la prețuri fără concurență, dric de tip clasic tras de cai, dar și automobil de lux. Am redus prețul la serviciile funerare și la sicriele din lemn de brad, cu inserții metalice și lăcuite. Chiar și pe cele de tip occidental, cu mânere din aluminiu și pirogravuri, cu satin pe dinăuntru și cu perne în interior, le-am ieftinit..., plus că la un sicriu achiziționat, transportul este gratuit. Și, ca bonus, mai asigurăm coroane de flori. Crucile, la fel, din ciment, cu mozaic, dar și din marmură, le avem la prețuri modice și „la pachet” cu felinar. Nu terminară bine ce aveau de spus că pe ușa casei se buluciră alte două persoane, guralive și peste poate de îndrăznețe: - Noi reprezentăm firma „Drum fără întoarcere”. Suntem tradiționaliști, recomandăm o înhumare cu popi și cu tot ce ține de aceasta... Însă dorința clientului primează. Vrea clientul să fie împăiat, apoi noi îl împăiem. Vrea incinerat, apoi așa va fi, din cenușa sa facem chiar și diamante. Doamna Elvira asculta aproape absentă. Se întorcea cu mintea în trecut, la ce îi povestea Dulani, că avea el un prieten, fost tovarăș de muncă, o leacă mai tânăr, care, în urma privatizării de masă, rămăsese fără slujbă și, de la sine înțeles, fără sursă stabilă de venit, și care se reprofilase în cioclu, profesie de altfel normală și cinstită, dar oribilă pentru cei care privesc moartea numai sub aspectul ei macabru. La acest coleg al lui îi tot fugea mintea acum, în speranța unui cât de mic ajutor... „Când moare cineva, hop și eu! Mă mișc repede, că sunt multe de rezolvat și într-un timp foarte scurt, totul este, cum s-ar zice „pe jar”, povestea prietenul cioclu. Dar nu mă pierd cu firea, mai zicea el... Mă orientez la fața locului, după posibilitățile clientului... Mă mulțumesc și cu o bucățică de pâine, după urma morții lui”. - Noi cărăm morții cu remorca, ori pe portbagajul de Dacie, nu se lăsă mai prejos tânărul „recomandat”... Aud? Mașini funerare?!... Numai fasoane! Cică U-E..., dric autorizat... Te jupoaie de viu, ce mai!... La noi, ieftin, bre, și în stil autohton!... Noi facem, ca la strămoși, o îngropăciune simplă dar decentă: sicriu „patru-blane”, nelăcuit, fără finisaje și fără tapițerie, pentru care garantăm că rezistă până la groapă, chiar mai mult. Avem și promoție: la al doilea sicriu cumpărat, reducere de preț la jumătate. De asemenea, asigurăm accesorii ieftine: lumânări, batiste, prosoape, coroane „bio” din flori de câmp. Meniul la pomană, de tradiție: sarmale, cozonaci, vin și țuică și la desert colivă. În răstimpul cât zăcu fără suflare, lui Dulani i se arătă un drum nou, într-o altă dimensiune, un fel de galerie slab luminată, pe care porni agale precum un marfar gemând sub propria greutate, și care galerie, pe măsură ce înainta, se lumina încetul cu încetul. Dincolo, îl întâmpină o lumină minunată, ca în poveștile cu zâne, învăluitoare și caldă, care îi oferi o pace profundă și o stare de fericire deplină, cum nu mai cunoscuse până în momentul acela. Înțelese multe lucruri, inaccesibile până atunci, pricepu unde a greșit și cui i-a produs suferință și, totodată, simți durerea și tristețea pricinuite aceluia, căci tot ce facem rău altora se întoarce asupra noastră, mai devreme sau mai târziu, sub formă de nenorocire și durere; înțelese unde a procedat corect în viață și unde nu și îi apăru clar în conștiință ideea că viața îi este dată omului pentru a fi pusă în slujba binelui, că iadul e mai degrabă o stare a conștiinței noastre apăsată de rele. Hotărî astfel să schimbe drumul greșit pe care-l urmase în viață și, de-acu încolo, să trăiască în armonie cu aproapele său și cu sine însuși, într-un cuvânt, cu Dumnezeu. Apoi, cu părere de rău, „Nu este încă timpul. Mai ai treabă pe pământ”, trebui să se întoarcă, prin același tunel, parcă din ce în ce mai lung și mai întunecat. Se văzu apoi pe un câmp pustiu, zăcând la pământ, iar deasupra sa, „corr- corr”, rotindu-se corbii, mânați de foame, cu ciocurile lor lungi și ușor încovoiate și cu ghearele puternice de păsări de pradă și care țipau parcă înadins să-și cheme ajutoare spre a-i devora hoitul. Răsucindu-se pe o aripă, un corb bătrân își strânse penele răsfirate și veni în picaj, spre el, ca o săgeată. Inima îi zvâcni violent în piept și Dulani își reveni brusc din coma în care stătuse adâncit „amar de vreme”. Deși avea ochii încă închiși, constată, nu fără uimire, că poate fi în mai multe locuri în același timp, că îi vede și îi aude pe neaveniții din holul casei, care se tocmeau cu Elvira pe seama leșului său. Și nu doar că îi auzea și vedea, dar le intuia până și gândurile. - Vedeți cum arată?, „ Ptiu, hidos mai e!”, cu urechile prea lungi și cu nasul coroiat?! „Hm, și e și cam sărăcan!”. După ce va trece prin mâinile noastre, nu se va mai vedea nimic urât la el. Numai noi cosmetizăm perfect, numai noi îl putem face ca nou. - Noi scoatem gazele din el, „Brr, dizgrațios om!”, băgăm formol cât cuprinde, adică îl îmbălsămăm bine, să țină și o lună. Doar noi facem asta corect, ca la carte. - Noi suntem cei mai buni! Tot ce facem ne recomandă. Treptat, spiritele celor de la pompele funebre se încinseră. Și, de la vorbele înfierbântate până la o veritabilă bătaie, nu mai fu mult. Totul decurse ca în filme, rivalitatea firmelor luând forma unor strategii de luptă, cu lovituri scurte de cot, cap, genunchi, în punctele tari și moi, cu riposte, improvizații, agățări, zgârieturi, mușcături, scuipături, șuturi în fund... Zarva și scandalul iscate de lupta cioclilor pentru întâietate îl aduseră pe Dulani în simțiri. Deschise ochii și se ridică într-o rână. - Piei drace!, țipă, schimbată la față, doamna Elvira, în clipa în care îl văzu viu, bine-mersi, pe fostul defunct, în vreme ce musafirii nepoftiți încercară, când unul, când altul, senzații de sufocare, de leșin, tremurături de mâini și de picioare, frisoane în tot corpul, sincope, gângăveală, incoerență. „Acu’ muriți voi, că ne ocupăm noi!”, își zise Dulani cu cruzime și se îndreptă către cei din hol: - Ce e cu voi aici?, se răsti el. - De la... Sa... Salvare, se bâlbăi soția. Că ți s-a făcut rău... - N-am nimic, dragă!..., și arătând cu degetul: Cu ăștia, ...afară! Apoi, ca și când stoluri întregi de corbi îi croncăneau în cap, urlă: Afară din casă! Vă țineți de om ca scaiul de oaie. Nu poate bietul om nici să moară, din cauza voastră! Obișnuiți oarecum cu scene tari, sinistre, comercianții „la negru” își reveniră repede în fire, dar cu frica încă în oase: - Cum rămâne cu afacerea?, îndrăzni unul din ciocli. - Ieșiți, că nu știu ce vă fac! - Nu-i nimic, nu vă supărați, poate data viitoare!, zise cioclul, dezamăgit de întorsura lucrurilor. Și, ca la un semn, își luară mapele și hârtiile și se îndreptară spre ușă care mai de care. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate