Primarul e foarte deștept. Casa lui se numește chiar așa, primărie. Până să ajungă așa, el a învățat multă carte, la școala de primari care e totuna cu aia de tractoriști. Tata, în schimb, a învățat la școala de zidari. E și o școală de milițeni, una de brutari și alta de frizeri. Sunt multe școli pe lume, de aici și până în America sunt cam un catralion. În America, însă, e școala de capitaliști. Dar și aia de balerine. Balerinele sunt niște păpuși de sticlă, care au mâncat lebede, când erau mici. Ele trăiesc doar la teatru și respiră un abur gros, precum fumul de ciocălăi. Și dansează de parcă urmează să se frângă din oase. Iar eu, la toamnă, adică peste doi ani, când o să merg la școală, o să mă duc la clasa de vrăjitori. O să învâț să fac magii, cu un băț fermecat, pe care-l țin ascuns sub o pelerină mov, exact ca norii, când sunt plânși până la leșin. Poc!, o să scot bățul fermecat, iar unde arăt eu va crește un magazin cu înghețată pentru toți copiii de pe ulița noastră. Peste drum, voi face un magazin cu ciocolată. Și mai trebuie încă unul, cu jucării multe-multe, care știu toate limbile pământului. Dacă ar avea mama bățul fermecat, la ea ar fi mai simplu: ar face magazine cu cartofi, cu pâine și cu gaz de lampă. Dar bățul magic e al meu, eu o să mă duc la școala de vrăjitori, așa că mama trebuie să-și pună pofta-n cui. Trebuia să-și aleagă ea, când a fost ca mine, că vrea să se facă vrăjitoare, nu acum. Ea, când era ca mine, a vrut să se facă mămică și nimic altceva. Așa că s-a dus la școala de mame. Școala asta de mame e la oraș, într-o clădire cu casele puse una în cârca celeilalte, care se numește spital.
Când făina, în sac, mai e doar de două palme, mama nu mai face pâine, ci lipii. Are ea un lighean pe care, iute-iute, îl scoate de după sobă, unde-l pitește, ca să nu fie spurcat. Căci oalele se pot spurca în mai multe feluri. Fie scuipi în ele, fie le atingi cu unsoare sau cu carne de porc. Iar carnea de porc crește în salamul pe care-l mănâncă tata, sâmbăta, când vine de pe șantier. Oalele spurcate nu mai au suflet. Iar oalele fără suflet nu mai sunt bune decât de dat apă la câinii sălbăticiți. Sau de ținut sub pat, ca să faci pipi în ele, când te doare în burtă, peste noapte. Întâi, mama cerne făina. Iar făina curge pufoasă din ciur, e un nor de zăpadă. Apoi pune apă și sare. Frământă amestecul cât se poate de repede, ca să nu se treacă. Din aluatul tânăr, se fac lăstărișurile și guguștiucii. Din ăla bătrânul, doar furtuni și mucegai. Întinde repede aluatul tot cu un băț fermecat, dar care se numește făcăleț. Mama îl ține ascuns, îl bagă cât mai adânc în cuptor. Dacă l-ar vedea tata, când vine de la mat și se enervează că mama nu vrea să facă avort, nu ar mai folosi polonicul, ci făcălețul. Dacă te lovește cineva cu făcălețul în cap, e ca și când te-ar pocni Dumnezeu cu toată mânia lui. Iar Dumnezeu are foarte multă mânie. E mânios pe oameni că prea au devenit sălcii, ca fântânile cu apă de var. Iar apa de var nu e bună. Dacă bei multă d-asta, te transformi în mireasă și mori. Cum ar veni, ești un fel de păcătos. Iar mama face lipii numai duminica. Până atunci noi nu mai avem un codru de pâine din cea care e adusă cu șareta, trimisă de la nenea primarul. Căci nenea primarul e un om bun. Mama se mai duce pe la el, să-i ceară s-o ajute. Iar primarul a tot ajutat-o: i-a dat aria, i-a dat carton de acoperiș, dar și zile de muncă, la colectiv. Primarul are toate astea de la partid. Partidul e cel mai puternic Dumnezeu. Căci sunt mai mulți Dumnezei. La unul se roagă bănățenii care au pastorul care se numește popă. La altul ne rugăm noi, la cel adevăratul. Turcii se roagă la un Dumnezeu căruia-i spune Allah. Allah ăsta e un Dumnezeu de mâna a doua, care trăiește printre palmieri. Acolo e casa lui. La el e mereu cald și are atâtea nume că nici nu le poți cunoaște pe toate. Pe când partidul e unul singur. Iar asta nu înțeleg eu: dacă oamenii au mai mulți Dumnezei, de ce e numai un partid? Acum, mama se duce la primar să-l întrebe când ne vine alocația, căci nu mai are un ban, în toate buzunarele. Dacă s-a îmbătat poștașul și a fost tăiat de lotri? Dacă a fost prins de bandiți și dus în munți, să mănânce numai ghindă și jir, ca să-i aștepte pe americani? Bănățenii sunt bandiți. Și jidanii. Țiganii, însă, nu sunt bandiți, ei nici măcar nu sunt oameni.Țiganii se trag dintr-o maimuță, care a trăit în India. Pe când noi, care ne rugăm la Dumnezeul cel adevărat, ne tragem din Adam și Eva.
Primarul, însă, nu are nici un Dumnezeu, el e un om nou. Are căciulă de blană pe care o poartă în cap chiar și vara. Și are pantofi cu scârț. Are și mustață. Și vorbește de parcă scuipă. Nu știu, făi, fomeie, când vine alocațiile, mai ai și tu răbdare. Iar mama are o răbdare ca nimeni alta. Răbdarea mamei e infinită. Adică de aici și până la toți Dumnezeii-mamii ei de viață, mă scap eu, care sunt cel mai mare vrăjitor, printre dinți.