agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2238 .



De încălțat
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tyly ]

2013-10-06  |     | 



Pielea fusese bătută cu forță. I s-au aplicat diverse tratamente până ce a căpătat culoarea și moliciunea dorite. Vecinii nu ripostau. Erau obișnuiți cu pocniturile și cu mirosul înțepător. Știau și cât o să dureze. Trebăluiau, prinși de cele ale zilei.
În curând venea iarna, ca o vulpe polară năpârlind pe munți și văi. Meșterul dădea zor, familia lui era numeroasă și destul de flămândă. Cum era de dorit, rafturile amenajate special și fereastra din camera de la drum aveau să se populeze ca un teritoriu al făgăduinței, cu obiecte de sezon: bocanci, botine, cizme de diferite dimensiuni și culori, mănuși, portofele, genți, curele, fiecare cu o croială aparte, cu misterul personal.
Oamenii se opreau la mica vitrină și admirau formele delicate, cu boturi ascuțite, bombate, carâmbii strânși cu fermoare ori șireturi, scurți ori lungi, baretele lucrate cu migală, unele înnodate în fundițe, altele prinse în catarame, capsele, pintenii și alte accesorii care completau zveltețea ori dimpotrivă. Unii chiar se hotărau să intre, să atingă aceste lucruri, să le probeze, doar așa de dragul de a se privi îndelung în oglinda încastrată în lemnul de brad al singurului pilon de susținere.
Soția meșterului zâmbea de câte ori cineva trecea pragul foarte înalt al încăperii și se apuca să descrie obiectele care făceau interesul vizitatorului. Atras de amănunte, acesta se așeza pe un taburet și încerca o pereche, dacă avea dispoziție, chiar două-trei, se ridica, șontâc până aproape de oglindă, se întorcea într-o parte, apoi în cealaltă, frângea ușor piciorul din genunchi, insista asupra fermoarului să se asigure cât de ușor lunecă sus-jos, își plimba degetele pe pielea mulată pe gambă, iar făcea un pas înapoi, apoi încălța și perechea, se minuna cât de bine vine pe picior, cât de comod, ce model plăcut, ce talpă rezistentă, câtă eleganță îi dă la purtat, în fine, cu un oftat care vădea regretul, omul lăsa acolo stângul, alături dreptul, aliniate și, promițând că o să revină, deși nu știa când, pleca pe jumătate satisfăcut de cum ar fi arătat dacă ar fi ieșit cu încălțările acelea pe stradă, jumătate îngrijorat că va mai trece un anotimp cu aceeași pereche de ghete care nu mai prezintă garanția că o să-i slujească de cald. Femeia dădea din cap. Ce putea să mai spună?! Își conducea vizitatorul cu privirea. Printr-o înțelegere tacită.
De unde, de neunde, în câte-o zi se mai ivea un cumpărător, lucru benefic pentru atelierul de marochinărie, pentru Asociația familială „MaroChin” a pielarului. Copiii puteau să-și continue școala!
O pereche de cizme de damă nu-și găsea nicicum purtătoarea. Au trecut câteva ierni la rând, iar ele nemișcate, pe același raft, nu aveau odihnă.
Ce poate fi, draguță? Avem pielea fină și albă, trupul subțire, toc suplu și tălpi sănătoase. Să fie oare pentru că nu suntem pe picior mare? De câte ori ne-a încercat vreo duduie, ni s-a reproșat că suntem prea strâmte. Că strângem. Și provocăm dureri. Disconfort la mers. Pericol de bătături! Cu toate acestea, mereu am fost lăudate pentru eleganță. Degeaba dacă nu ești de nasul cui trebuie. La naiba cu prestanța! O să murim fete bătrâne. Pline de riduri și pistrui. Scofâlcite. Cu pielea uscată. Nici pe atât nu se va mai uita cineva la noi. Bătrânețea e urâtă. Lumea te ocolește. Ești închis în cutie ca într-un sicriu. Nici de pomană nu te mai încalță cineva. S-ar putea să ajungi în gura spurcatei de rabe și deportată pe muntele gunoaielor unde o să devii una cu stricăciunile menajere. Pradă muștelor. Cea mai în chinuri moarte...
Cam așa treceau gândurile cizmelor căptușite cu blăniță. Ca niște zile îngropate de vii, ca niște nopți despicate de fulgurații poetice. Adevărat, proprietăreasa le așezase în cutia de carton, și pe capac scrisese anul de fabricație, mare, să poată fi citit și de cei cu vederea slabă.
Hibernare. Ca niște ursuleți panda. Drăgălași, însă foarte triști.
Uite că veni o zi de toamnă. O tânără sosită și ea de curând în localitate – în post de doctoriță - zvoneau cetățenii - hotărâtă că are nevoie de ceva comod și elegant în același timp, pentru străbătut drumuri, răscoli aproape un sfert din lotul de încălțăminte existent în acel moment în magazinul improvizat în aceeași cameră de la drum. Undeva, lângă peretele întunecat, zări cutia rătăcită și datele îi săriră în ochi. 2010. Cizme de piele. Albe! 35. La reducere! 50%!
Să mai spun ce bucurie pe această pereche de cizme?! Acum, în calitate de angajate, își luară munca în serios. Of, tu, ce-am obosit! Azi, am vizitat mulți pacienți. Picioarele se umflaseră atât de mult că am crezut că o să ne pocnească pielea. Noroc de noi că suntem tratate cu cremă în fiecare zi. Tenul ne este încă delicat. Nu ne-ar da nimeni doar trei ani de viață. Ba chiar primim complimente. Vai, ce cizme! Ce cusături, cât de îngrijit lucrate! De unde le-ai cumpărat, tu? Când? Cred că și mie mi-ar sta bine pe picior...
Îndurară fetele noastre noroaie, praf, geruri, gropi. Dar nu li se părea greu. Poate doar când era lunecuș și se opinteau la mers. În lunile călduroase, erau trimise la odihnă: fie în pod, de unde vedeau luna ca pe o felie de lămâie tăiată de marginea acoperișului, fie în dulap, sub haine și gulere de blană, pe lângă alte surate cu care mai schimbau păreri. Era pace. Nicio revoltă. Doar când ieșeau pe stradă se temeau, uneori. Unele și-au amintit cum au fost scăpate din picioare odată, când au luat-o la fugă printre alte perechi de bocanci și pantofi negri-rău să nu fie stâlcite în bătaie. În toată hărmălaia, o mână i-a ridicat și i-a aruncat într-o sacoșă. Aproape sufocați și cu inima pierdută pe undeva, au ajuns, într-un târziu, înapoi, în patul lor. Ehei, cizmele noastre se puteau considera fericite. Singurătatea care li s-a întâmplat cândva pare că nu este mai grea decât viața de noapte ori cea de pe străzi. Oftară. Nu pentru viața lor. Ci pentru ce auziră, căci fiecare avea câte-o pățanie de împărtășit.
Se lăsă rece, din octombrie. Ciulinii se zgribuliră și se strânseră unii în alții ca într-o colonie. Pe lângă corali, marea începu să se dezlănțuie. Cerul se scămoșă și vântul aduse totul în oraș. Copiii ieșiră repede cu săniile, fiindcă pe aici, vremea e cam fițoasă. Cât ai zice yahoo, poate să iasă soarele cu dinții lui strălucitori și să ducă pe apa sâmbetei chiotele și veselia. Ori, orașul din care vine povestea este frumos tocmai pentru că are mulți copii!
Doamna dădu să încalțe din nou cizmele preferate, dar, la una rămase fără fermoar. Ce se mai supără, ce necaz îi veni, însă, dinții din față cedară. Cealaltă era un pic scorojită la bot. Nu se mai puteau folosi. Nu se mai putea face nimic pentru ele. Sfârșitul le era aproape. Femeia le puse într-un săculeț de hârtie și le duse în podul cu lună acrișoară. Nu se îndură să le arunce. Dar nici nu le mai scoase vreodată de acolo.Trecură sori, trecură eclipse, trecură vremuri. Aproape că toate trecură. Chiar și stăpâna se duse până într-un loc. Și nu se mai întoarse.
La știri se anunță iarnă lungă, bogată și plină de cleștare. Avertismente. Atenționări. Coduri.
Pe strada principală, o tânără necunoscută își făcu apariția, trecu intersecția, săltăreț, și intră zâmbind în supermarketul „Maroquin”. Pe raftul dinspre alee, o pereche de cizme albe se lăsa măsurată din cap și până-n picioare de doi ochi senini.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!