agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-10-16 | | I-au spus Vezică. Accentul, bată-l vina! Vezi că te caută nu’ș cine, vezi că vin diseară pân’ la tine... Vezi-că-le astea la un loc i-au adus porecla. Și cu ea a rămas. Numele lui e Claudiu. Dar cine să-l mai țină minte? Nimeni nu l-a învățat să pronunțe cuvintele astfel, într-un fel al lui, care enervează pe unii și distrează pe alții. Dacă i se pare că îl sâcâi, urgent te expediază printr-un fermecător „mămălaș’?”. Ai vreo problemă a cărei rezolvare necesită migală, deci timp, chipul i se schimbă de la indiferență la mirare – enervare și, după ce obrajii se umflă de parcă sunt gata, gata să explodeze, dintre buze pornește spre timpanele tale, asemeni unui pocnet „Puuunte pe treabă, staicao!”, după care, relaxat și satisfăcut rostește: „legumă”. Îl întrebi cât e ceasul, îți răspunde liniștit: opt, opt dimineața, chiar dacă e amiază în toată regula. Cum să fie opt, mă? Dacă tot m-ai întrebat, de ce nu ai răbdare? Ar trebui să nu îți mai spun nimic, să îți cumperi ceas! Da’, hai, sunt eu băiet bun! E opt și patru sute de minute. Mulțumit? Umor să fie? Umor o fi, dar el face ca totul să pară din cale afară de normal. Nu îmi aduc aminte să-l fi văzut răzând la vreo glumă. De obice răspunde simplu: e bună. Râde atunci când vede oameni bucuroși, copii jucându-se, animale făcând fel de fel de pozne, atunci i se aprinde în ochi o luminiță și chipul lui spune: da, viața are sens! L-am întâlnit ieri. Avea un ochi vânăt. Ce-ai pățit, mă, pe cine ai supărat? Pe nimeni, pe cine să supăr? Așa mă cunoști tu pe mine? Atunci? Atunci am fost la Radu acasă, ăla de se pricepe de minune să toarne ghipsul în tot felu’ de forme. Am vrut să fur meserie, că așa se face. Și tace, de parcă asta ar fi toată povestea. Aștept, știu că i-ar plăcea să îl sâcâi. Ar face pe nervosul și apoi ar trebui să mă rog de el ca să mai spună ceva. Într-un târziu mormăi un fel de „hî?”. Mă privește încurcat, imită „hî”-ul și continuă plictisit: nu era acasă. Era numa’ frai-su, ăla dilău. Și am furat-o de la el...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate