Avea de ce să fie supărată Victoria. Anul trecut parcă ieșise deasupra greutăților. A putut să cumpere cât de cât, pe puncte, îmbrăcăminte pentru copii și chiar și pentru ea. Lodenele, acele nici paltoane, nici pardesiuri, care se purtau de la începutul toamnei până primăvara, erau ele de diferite culori, pentru copii, bărbați și femei, dar toate erau făcute dintr-o pânză destul de subțire care se tot rărea pe măsură ce se purtau. Mașina de cusut Veritas, pe care o cumpărase Nae înainte de război, era folosită tot mai des. A învățat să descoase ba o pereche de pantaloni, ba o jachetă, ca apoi să le întoarcă. Un timp păreau ca noi, dar, după câteva săptămâni de purtare, ajungeau iarăși în starea de la început. A descusut și cele două costume pe care le-a avut Nae, și cele două uniforme, din care a reușit să facă un costum pentru băiețel, un paltonaș pentru fetiță și o fustă pentru ea. Mai cumpăra câteodată câțiva metri de americă, căruia mai târziu începuse să i se spună pânză muncitorul, din care, cu ajutorul unor tipare, croia bluze sau cămăși. Nici cu mâncarea nu o duceau prea rău. Pâinea, uleiul, orezul, și zahărul, toate pe cartelă, poate că nu le-ar fi ajuns, dar frații Zaharie și Ilie aduceau, când veneau la târg câte un sac de cartofi, o traistă cu făină de cucuruz ori de grâu. Ziceau că este plata pentru pământul ce i s-ar fi cuvenit din moștenirea părintească pe care ei o lucrează.
Acum, însă, gânduri peste gânduri o frământau ziua și nu o lăsau noaptea să doarmă. După adresa primită de la inspectorat ar putea fi dată afară din slujbă. Scria acolo despre Decretul 164743/1948, publicat în Monitorul Oficial din 3 iulie care anula toate încadrările pe posturi și preciza că rămâne la dispoziția ministerului care va publica posturile vacante. S-a gândit să scrie domnului Coja, ori doamnei Cuța s-o sprijine la minister, să nu fie lăsată în afară ori trimisă cine știe unde într-un post rămas vacant. Cum își va putea crește copiii? Sigur, domnul Coja o va ajuta, așa cum a făcut-o și atunci când nu i-a cerut-o. Da, dar el este la București și poate nici acolo. A mai aflat despre dânsul de prin ziar, într-o mică rubrică intitulată Cronica externă, în care scria că a fost rechemat din postul de ministru plenipotențiar de la Paris și va primi alte însărcinări. Și, dacă ei i se va admite să rămână pe postul de acuma, nu-i va fi cu mult mai bine. Scria tot acolo, în același decret, că gradele didactice se anulează. Deci nu va mai avea același salariu, de acuma, ci, probabil, mult mai mic. Cum se va descurca? I-au fost în zadar munca depusă și emoțiile avute? Dacă pentru obținerea definitivatului și gradului II i-a fost mai ușor dând examene cu foștii ei profesori, ce o cunoșteau de când era elevă la Școala normală, pentru gradul întâi i-a venit un inspector de la București. A stat domnul acela, impasibil, timp de câteva zile, în fundul clasei, părea că nu este atent la ce se petrece. Din geanta-i voluminoasă a scos fel de fel de hârtii pe care le-a împrăștiat pe bancă, le lua una câte una le citea, își nota câte ceva într-un caiet, se uita apoi într-un punct fix din tavan după care iarăși începea a scrie. Copiii în prima zi au mai întors spre el capul, apoi au început să-l ignore de parcă nici n-ar fi fost acolo. Și Victoriei, după primele zece minute, i-a revenit vocea normală dispărându-i acel tremur involuntar al emoției de la început. A ieșit domnul inspector, de câteva ori, în curte în pauza elevilor. Și acolo părea că nu vede pe nimeni. Stătea într-un colț îndepărtat și fuma. Doar atunci când o minge venită din greșeală spre el i se auzi vocea.
- Nelu, trebuia să-i pasezi lui Ionică, sau lui Vasilică, nu mie.
S-au mirat elevii că de unde-i cunoaște după nume, domnul acela.
La fel s-a mirat și Victoria când i-a analizat lecțiile. Știa cu de-amănuntul, fără să se uite pe nicio foaie, întrebările puse de ea clasei și răspunsurile primite. Ba, mai mult, știa și numele copiilor, pe unii după numele mic pe alții după numele de familie, așa cum erau spuse de ea. A insistat destul de mult asupra orei de lucru manual. I-au plăcut periile confecționate de elevi, mai ales, după ce a aflat și de unde au învățat învățătoarea și copiii cum să le lucreze. Locuia pe strada din spatele școlii un meșter, care, deși era orb, făcea fel de fel de perii, de la cele de spălat podele, de periat haine sau curățat pantofii până la mici periuțe de dinți. Nu-i trebuia decât o ramă de lemn cu găuri, sfoară tare de diferite grosimi, păr de cal ori de porc sau diferite rădăcini. În scurt timp cei mai mulți elevi au deprins meșteșugul în așa fel încât periile lor erau la fel de bine lucrate ca și cele ale meșterului. În zi de târg, umblau elevii clasei a patra prin târg, cu o foarfecă în buzunar, și se rugau de țăranii veniți cu căruța:
- Vă rog, nene, îmi dați și mie câteva fire de păr din coada calului?
Aproape întotdeauna era tratați cu refuz. Unii îi și ocărau zicând că-și bat joc de ei. Doar atunci când copiii scoteau câte o perie zicând că le-o dă în schimb, proprietarii de cai se lăsau înduplecați. Cei mai mulți vroiau perii de rădăcini pentru spălat podelele. Câteodată reușeau, după ce făceau schimbul, să mai și vândă câte una de pantofi sau de haine, dar niciodată vreo periuță de dinți.
În procesul verbal întocmit domnul Timircan a lăudat-o folosind unii termeni din pedagogie și psihologie pe care ea, mai târziu, a trebuit să-i caute în dicționar pentru a-i înțelege. Și acum, poate să arunce acest proces-verbal, la fel și adeverințele din care rezultă obținerea gradelor didactice, nu-i mai folosesc la nimic. Multe a mai făcut în ultimul timp fără a-i folosi. Aproape în fiecare trimestru trebuia să completeze, sub semnătură, un formular. În afară de nume, prenume și adresă trebuia completat cu atenție.
- Numele părinților, bunicilor și socrilor, starea socială înainte de 1944 și după, unde locuiesc, ce fel de politică au făcut înainte de 1944 și după...;
- Starea socială a fraților cu rubricile: numele și prenumele, funcția, unde lucrează, dacă este în P.M.R, U.T.M., U.F.D.R. Frontul plugarilor, sindicat, etc...;
- Alte rude: cum se numesc, ce fel de rudenie, ocupația lor în trecut și în prezent, averea ce au avut-o în trecut și averea ce o au în prezent, politica ce au făcut-o în trecut și ce politică fac în prezent precum și domiciliul lor actual...;
- Dacă are rude în străinătate, cum se numesc, în ce țară se află, ce oraș ( adresa) când au plecat, cu ce se ocupă, ce avere au și dacă corespondează cu ele...;
- Pe cine are prieteni ai familiei ( se vor arăta numele și prenumele, adresa exactă...;
- Cine vă cunoaște bine din școală din toate punctele de vedere ca să poată da referință...;
- Dacă mai are ceva de adăugat...
Ar fi fost ușor de completat formularul, dar, dacă greșeai cumva din neatenție sau aveai de ascuns ceva, te putea da de gol cel ce dădea referință. Și el avea de răspuns despre tine tot la niște întrebări la fel de precise. De obicei cel care completa formularul lua legătura cu cel pus de el să dea referință spunând-i ce a scris. Și aici era un risc, dacă cel ce scria referința era doar un prieten de fațadă și de abia aștepta să-ți poată face vreun rău? Scria cu oarecare strângere de inimă, că nu era sinceră, despre cumnatul Petrică din Craiova că este muncitor brutar și nu un fost exploatator că doar i-au fost naționalizate prăvălia și brutăria rămânând, nu se știe până când, doar cu o parte din curte și casă, ori despre nepotul Vian că s-a născut în Statele Unite ale Americii. Despre tatăl său, fost primar atâția ani, n-a scris niciodată că înainte de 1944 a fost o perioadă membru al P.N.Ț. Declara, însă, fără nicio sfială, cu fruntea sus, că frații soțului sunt și au fost, unul muncitor fierar, altul muncitor strungar, ori celălalt tâmplar, îi trecea apoi în ordinea vârstei pe ceilalți, spunând că au fost și sunt țărani mijlocași, că n-au făcut niciun fel de politică în trecut, iar acum fac parte din Frontul Plugarilor.