În feribotul, care ne-a Dus de la Igoumenitsa (se pronunță "Igumenița") la Kerkira, cel mai important port al insulei omonime, denumite și Corfu, am ascultat povestea a două românce, în căutare de lucru sezonier în Grecia, și mitul erotic cu Zeus și Alcmena.
Marea majoritate a locuitorilor din Igoumenitsa, oraș fără gară, se ocupă – oarecum, paradoxal – cu transportul persoanelor și al mărfurilor! Portul, situat în Golful Igoumenitsa, apărat de un dig natural – culmea Igoumenitsa, cu înălțimea de cam 100 metri - constituie cea mai importantă sursă de locuri de muncă, care este urmată de pescuit, turism și meșteșugărit.
Am intrat în Igoumenitsa pe drumul european E92, care trece prin fața portului și își continuă traseul prin faleza orașului spre Ioanina – reședința administrativă a Epirului. Autocarul a intrat pe principalul chei al portului – o imensă suprafață asfaltată, cu aspectul unei punți de portavion, și s-a încadrat la coada formată în dreptul unui feribot. În așteptare, am privit jur-împrejur și am zărit blocurile noi și falnice de pe faleză, clădirile scunde ale autorității portuare, culmea cu versanți abrupți și împăduriți, situată vis-a-vis, și, mult mai departe, gura nu prea largă a golfului Igoumenitsa. M-am apropiat de un panou cu orarul curselor. Am aflat că de la Igoumenitsa se poate pleca spre Insulele Ionice – Kerkira (Corfu), Paxi, Antipaxi, Lekada, Itaki, Kefallonia, Zakintos, dar și spre unele porturi din Italia: Brindisi, Bari, Ancona și Veneția.
...S-a ridicat ultima parâmă și am pornit spre Kerkira. Din salonul cu bar, protejat cu hublouri contra curentului de aer provocat de deplasarea cu mare viteză a feribotului, priveam Golful, de formă aproximativ semicirculară, cu diametrul de circa cinci kilometri. Alături de grupul nostru de turiști s-au așezat pe canapele două femei, care semănau foarte bine între ele, una de circa 30 ani, cu forme împlinite, și cealaltă - mult mai tânără, subțirică - o copilă. Nu erau deosebit de frumoase, dar aveau un păr roșcat, o frunte înaltă și niște ochi mari, verzi, gânditori. Pe nas și pe pomeții obrajilor o pleiadă de pistrui. Chipul palid, obosit. Au luat o poziție de relaxare cu palmele mâinilor întinse pe genunchi. Doar degetele de la mâini zgâriau din când în când blugii. Trăgeau cu urechea, semn că înțelegeau românește. Acribicel Tocilescu tocmai începuse mitul erotic cu Zeus și Alcmena:
- Fructul acestei aventuri s-a numit Herakles. Cine nu a auzit de Herakles, cum l-au numit grecii, sau de Hercule, cum i-au spus, mai târziu, romanii? El a fost atât erou, cât și zeu, iar statutul lui continuă să fie o sursă de dezbatere. El a făcut multe fapte de vitejie, dintre care 12 așa - numite munci, astfel că, în final, și-a câștigat imortalitatea printre zeii Olimpului.
- Cum spuneam, Zeus s-a gândit să aibă cu Alcmena un fiu viteaz. Electrion, rege în Micene, era asediat de Pterelaus, regele în Teleboan. Când Pterelaus s-a hotărât să se retragă, a luat cu el cirezile lui Electrion. Atunci, Electrion l-a desemnat pe Amfitrion fiul fratelui său, Alceus, ca rege în locul lui. În plus, Electrion i-a promis lui Amfitrion că îi va da de soție pe Alcmena, dar după ce viitorul lui ginere va recupera cirezile de la Pterelaus. Așa că Amfitrion a plecat după Pterelaus. În acest timp, Zeus s-a deghizat în Amfitrion și a intrat în dormitorul Alcmenei, spunând că a reușit să recupereze cirezile. Alcmena, nebănuind nimic, l-a îmbrățișat pe viitorul ei soț.
- Îmbrățișare din care Alcmena a rămas gravidă! a tras o concluzie zgomotoasă studentul.
- Așa este. A doua zi, a venit adevăratul Amfitrion, tot ca învingător, el neștiind că Alcmena petrecuse o noapte cu Zeus. Apoi, peste nouă luni, s-au născut doi gemeni, la o zi diferență: primul a fost Herakles, fiul lui Zeus, iar al doilea – Ifilkles, fiul lui Amfitrion.
- Interesant mit! a exclamat studentul.
- Acest mit are o continuare la fel de interesantă. Hera nu vedea cu ochi buni noua progenitură a soțului ei. De aceea, într-o noapte, a trimis doi șerpi ca să-l omoare pe copil în timp ce dormea cu fratele său vitreg. Dar, Herakles, cu o forță ce va deveni proverbială – herculeană – i-a prins și i-a strâns până ce le-a venit de hac. Când Herakles s-a căsătorit cu Megara și avea deja patru copii, Hera a trimis-o pe Mania, zeița nebuniei, ca să-l facă să-și omoare familia, ceea ce s-a întâmplat.
- La așa un soț, ca Zeus, așa o soție, ca Hera! a exclamat studentul.
- Dacă îmi permiteți, am intervenit eu pentru ca discuția să nu se înfierbânte prea tare, vă pot enumera cele 12 munci executate cu mare măiestrie și curaj de Herakles, așa cum le-am menționat și în cartea "Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca", citez din memorie: "1) a ștrangulat leul din Nemeea; 2) a omorât hidra din Lerna; 3) a prins de viu mistrețul din Erimat; 4) a ajuns în alergare căprioara zeiței vânătorii Artemis, identificată în mitologia romană cu Diana; 5) a omorât cu săgeți păsările din lacul Simfala; 6) a dresat taurul trimis de Poseidon, zeul mării, identificat în mitologia romană cu Neptun, contra lui Minos, regele insulei Creta; 7) l-a omorât pe Diomede, regele Traciei, care hrănea caii cu oameni; 8) le-a învins pe amazoane și a luat centura magică a reginei lor, Hipolita; 9) a curățat grajdurile uriașe, lăsate neîngrijite timp de 30 de ani, ale lui Augias, regele Elidei, prin abaterea cursului râului Alfios; 10) s-a luptat și l-a omorât pe Gerione, căruia i-a luat vacile; 11) a cules merele de aur din insulele Hesperide, omorând balaurul care le păzea; 12) l-a pus în lanțuri pe Cerber, câinele cu trei capete, care păzea porțile ținutului lui Hades, zeul Infernului."
...A început o discuție între grupul de turiști și cele două românce. Am aflat că erau verișoare, că le cheamă Emigrantiana Zilieru și Fugarica Sărăcilă și că erau dintr-un sat băcăuan. Prima dintre ele, mai mare, venea pentru a patra oară în Insula Corfu pentru a lucra în sezonul turistic – de la începutul lunii mai până la sfârșitul lunii octombrie. Pentru sora cea mică totul era nou: trenul până la București, ieșirea din România pe la Otopeni, avion până la Atena, autocar până la Igoumenitsa, feribot; dorea să se angajeze la patronul surorei ei.
- Lucrez de la ora 7,00 până la ora 10,00 la casa proprietarului, iar în continuare, până la ora 2,00 noaptea, la tavernă, ne-a dezvăluit, cu glas obidit, Emigrantiana. După șase luni de muncă în Grecia, mă întorc acasă moartă de oboseală.
- Ne puteți spune cât câștigați pe lună? a întrebat studentul.
- Mănânc și dorm la tavernă, iar în mână primesc 1000 euro.
- E bine.
- Dar, știți dumneavoastră că sacul de ciment în România costă mai mult la țară decât la oraș?
- Aaa! Vreți să construiți o casă? am intervenit eu.
- Da, sunt căsătorită, am două fete de crescut.
- Ați învățat limba greacă? s-a interesat studentul.
- Da, destul de bine.
- Atunci vă rog să traduceți următorul nume: Apostrofel Grămăticu.
- Apostrofaki Grammatiki.
- Dar, Acribicel Tocilescu.
- Acrivisaki Papagalismos
- Vă mulțumesc foarte mult. Traducerea ultimului nume de familie mi se pare foarte sugestivă.
- De ce?
- Deoarece sugerează maniera de predare și evaluare utilizată de mulți profesori din învățământul preuniversitar și universitar.
- Exagerați, domnule student! am intervenit eu.
- Apropo, hai, mai bine, să ne destindem cu un banc, a propus, spre surprinderea generală, Fugarica Sărăcilă.
- Vă rog.
- Sunt studentă în anul al doilea la una dintre universitățile din Bacău, nu îi dau numele, ca să nu îi fac publicitate gratuită. Printre colegii mei circulă următorul banc: "Un domn distins se duce la medic, care îl întreabă: «Dumneavoastră vorbiți în somn?» Pacientul răspunde: "Nu, dar uneori mi se întâmplă ca eu să vorbesc, iar cei din jurul meu să doarmă.» Medicul rămâne fără replică. Pacientul explică: «Sunt profesor universitar»".