agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2051 .



Un scriitor adevărat
proză [ ]
satirică

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [geafir ]

2013-11-27  |     | 



În vreme ce-și căuta de treabă la masa de scris, Ion Manu, poreclit Șliț, după colțul cămășii care, uneori, îi fâlfâia ca un stindard prin deschizătura prohabului, simți cum o mână grea i se lasă pe umăr. Întoarse capul instinctiv: înapoia sa…, nimeni. Se ridică în picioare și, cu inima strânsă, se uită năucit prin cameră: nici urmă de vreo ființă omenească.

- Draga mea, tu ești?, întrebă aiurea, căci soția era plecată în vizită, la o prietenă, iar el știa asta… Care ești mă?, repetă apoi răstit, formal, pătruns de frică până în cenușiul oaselor. Care ești?!
Se uită de jur împrejur și nu văzu nimic de luat în seamă. Numai o respirație grea, astmatică, o resimțea în ceafă ca pe o flacără.
- Nu ești bărbat adevărat, se auzi un glas ca venit din altă lume. Nu ești.
- Cum?, îngăimă Ion Manu, nedumerit, mai cu seamă că-și știa prea bine performanțele și, fără modestie, avea cu se mândri!
- Un bărbat adevărat nu scrie!, insistă vocea, și frica îl paraliză complet. Îi părea cunoscută, o voce de bărbat superior, unul pe care îl cunoscuse cândva, bine clădit fizic, cu chip statuar și suferință inclusă, care se dezicea de trecutul său scriitoricesc și se jura cu mâna pe microfon că nu o să mai scrie, că n-o să-și mai piardă vremea, căci vorba Eclesiastului: „... totul este deșertăciune și goană după vânt!”, dar, totodată, cu nădejdea că fanii vor da năvală și-l vor implora să nu se lase de scris...

Pierderea de vreme nu e timp pierdut, l-ar contrazice un mucalit, iar unul pătimaș i-ar spune că numai scrisul-cu-ceaiul-pe-masă poate fi considerat pierdere de vreme, nu și scrisul-cu-paharul-de-vin-alături”.

„Imposibil, își zise Manu. Ce să caute Maestrul la mine, în camera mea de lucru?!... Probabil..., oboseala..., îmi provoacă vedenii, își mai zise și lăsă totul baltă: hârtie, pix, masă de lucru, muză...

Se trânti în fotoliu, în fața televizorului.
- Un bărbat adevărat nu scrie, se auzi iarăși din spatele sticlei.
Ion Manu dădu sonorul la maxim și se pișcă de obraz pentru a se convinge că nu are năluciri. Tresări la auzul acelei voci care zgudui ecranul:
- Dacă te apuci de scris ai o problemă cu tine însuți.

„Domnule, nu e cazul să vă îngrijorați! Nu aveți nici-o problemă. Scrisul ca atare e benefic, o terapie prin care ne eliberăm de traumele acumulate, prin care exteriorizăm tot ceea ce ne tulbură”, îi răsunară în urechi vorbele psihologului.

„Nu ești bărbat adevărat. Un bărbat adevărat nu scrie!, îl agasa glasul din altă lume.

... Scriitor! Ha! Prin scriitor fiecare înțelege ce vrea... Cândva, își aminti el, pe când lucra ca stagiar la o mare întreprindere, a cunoscut un adevărat bărbat, un coleg de serviciu care se nimerea în nume cu un scriitor, și pe care, din pură curiozitate, l-a întrebat:
- Nu vă supărați, sunteți scriitor?...
Acela a sărit ca ars și a dat cu pumnul în masă, urlând:
- Sictir! Eu n-am turnat pe nimeni, niciodată! Așa să știi!

„Cu toții simțim nevoia de a ne descărca sufletul. Stresul de zi cu zi, stilul de viață exaltant, oboseala, lasă urme dezastruoase în subconștient. Iar acela care se ocupă cu scrisul ar trebui să se considere de-a dreptul norocos, că și-a găsit leacul!”, mai zisese psihologul.

... După îndelungă cumpănire, Ion Manu hotărî să se schimbe, dintr-un om banal într-unul adevărat, numai că îi scăpa semnificația aceasta de „om adevărat”. Așa că făcu tot posibilul, ca în cel mai rapid mod, să-l întâlnească pe prietenul Vasile Frâncu, boem de largă respirație.
- Măi Șlițule, își dădu acesta cu părerea, unii cred că un bărbat adevărat trebuie să fie exemplu de însușiri pozitive: să fie viteaz, curajos, brav, dârz, neînfricat. Vorba poetului, un bărbat adevărat nici moarte nu cunoaște... În plus, să fie capabil, harnic... Să fie mascul feroce..., dar și romantic... Și, cum ea, femeia, adoră romantismul, se așteaptă ca bărbatul, după o cină adecvată, s-o primească în dormitor cu lumânări în jur iar pe pat cu petale de trandafir...
- Aha! Se vede că ai imaginație, măi Vasi! Te invidiez pentru asta.
- Să ții minte, dragule! Făt-Frumos nu e neapărat bărbat adevărat, există riscul să devină plictisitor iar femeile să fie atrase tocmai de bărbați opuși lui, cu burtă și chelie, dar eleganți și parfumați și cu poziție socială înaltă, conchise Frâncu, sarcastic.

„Mă, tu nu ești un bărbat adevărat! Un bărbat adevărat nu scrie”, îi persistă în timpane vocea aceea dură, seacă.

Ion Manu se ridică din fotoliu și făcu pași prin cameră, în vreme ce vorbele de pisălog ale psihologului i se insinuară până și în aerul de respirat:
„Sunt traume, încă din copilărie, depozitate în subconștient... Nu le conștientizăm, dar, mai târziu, își pot arăta colții. Și taman scrisul e cel care le scoate din debaraua sufletului, în vederea curățeniei, a purificării”…

… „Mă, tu nu ești un bărbat adevărat! Un bărbat adevărat nu scrie”, reveni aceeași voce sâcâitoare, enervantă.

„Ne ascundem după condei, dar ce contează atâta vreme cât simți că te-ai eliberat de o mare apăsare, auzi Ion Manu glasul limpede al unui confrate, ca și cum acela s-ar fi aflat aproape, la doar doi pași. Este ca și când ți-ai fi luat o greutate de pe suflet, ca și când te-ai fi mântuit”.

În ziua în care poetul Manu se întâlni față în față cu prozatorul Ciupilă și îi puse întrebarea care îl frământa în ultimul timp, acesta din urmă, atotștiutor, se manifestă cu o nemăsurată vioiciune:
- Un bărbat adevărat? Ho, ho!, făcu Ciupilă. Unul care scuipă și înjură. Privește-l, îl ai în față!
- Ce te face să crezi că ai fi un așa bărbat?
- Uită-te, Șlițuleț!, zise el și arătă înspre gâtul său alb și subțire. Știai că ăia care au gâtul gros au probleme cu erecția?
- Nici pomeneală, zise Manu cu ironie și, mașinal, își atinse grumazul învârtoșat. Zâmbi cu subînțeles. Avea de ce.
- Eu, continuă Ciupilă cu lauda de sine, sunt un amant desăvârșit oriunde, în pat, în mașină sau în boscheți. Pe de altă parte, am umor și râgâi cuviincios.
- Dragă Ciu, ești tare!... Ha, ha..., făcu Manu în zeflemea și-l bătu amical pe umăr.
- Măi Șlițulețule, mușchi trebuie să ai! Dar să-i ai pe creier! Iar eu… am berechet! Și, ca atare, nu-mi pierd timpul cu prostii care nu-mi aduc nici un bănuț, cum este scrisul...
- Păi, se poticni poetul, doar ești prozator, scrii, nu? Proze geniale, îl perie el în mod drăgălaș.
- Află că, între timp, m-am aerisit. Nu mai scriu. Un bărbat adevărat se concentrează pe putere și bani, nu pe scris. Totul vine de la sine când ești puternic și bogat.

„Scrisul este altceva decât doar terapie, deși poate avea și acest efect, își aminti Ion Manu vorbele scriitorului Norman Manea, rostite cu prilejul unui interviu. Spuneam cândva că literatura este boală și terapie în același timp, dar nu este doar atât, este, în primul rând și până la urmă, creativitate”, mai susținuse el cu același prilej.

... După nopți și zile de zbucium sufletesc, Ion Manu ajunse la concluzia, de altfel previzibilă, că scrisul e cel mai de preț dar pe care i-l făcuse Dumnezeu și, chiar dacă prea târziu, îl înțelese pe Cioran când spunea că, pentru el, scrisul reprezintă cea mai bună modalitate de a suporta viața.

„Tu nu ești un bărbat adevărat!”..., auzi din nou Ion Manu și, în sinea lui, nu întârzie să-i dea cuvenita replică vocii aceleea perfide, răutăcioase:
„Nu sunt bărbat adevărat, nu sunt... Dar sunt scriitor, unul adevărat, măi limbă otrăvită!”.
„Și, mă rog, ce înțelegi mata prin scriitor adevărat?”, stărui vocea în obrăznicia ei.
Ar fi luat-o el în derâdere, „ Până și atunci când se trezește din beție, un scriitor adevărat găsește resurse pentru a scrie”, dar se rezumă la a-i releva o realitate de toată lumea cunoscută: „Un scriitor adevărat poate că nu ajunge să trăiască din scris, dar poate deveni... nemuritor!”
„ În ce mă privește, grăi Ion Manu, până acum, prima parte a afirmației s-a confirmat: nu pot trăi din scris. Aștept răbdător să se confirme și restul afirmației”.







.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!