agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-12-14 | |
Dacă sensibilitatea, puritatea și idealismul ar trebui să poarte un nume comun, acesta ar fi, cu siguranță, Firu. Mai precis, domnișoara Firu, a cărei poveste vei binevoi poate, cititorule, a o lectura, cu inima deschisă și cu îngăduință, în continuare.
Undeva, în colțul unei halucinante citadele, în ale cărei grozave fălci, aidoma unor concasoare neostoite, sunt frânte și măcinate, clipă de clipă, destine, vise și năzuințe, domnișoara Firu se încăpățâna, cu grație și cu demnitate, să-și ducă, zi după zi, traiul modest și cuminte pe care îl împărțea cu draga ei pisică. Două suflete nevinovate înfruntând împreună, cu minusculele lor puteri, o lume necruțătoare, impasibilă și, adeseori, înfricoșătoare, două inimioare ticăind speriate la unison, două vrăbiuțe zgribulite și contopite una în alta, oferindu-și reciproc putere, căldură și curaj. Domnișoara Firu lucra ca funcționară într-un birou din centrul orașului. Programul ei zilnic era același, de ani buni: după orele de lucru, pe care și-l îndeplinea cu o coștiinciozitate rar întâlnită în zilele noastre, târguia cele necesare – câteva chifle, două-trei mere, o bucățică de brânză, niște felioare de salam și, obligatoriu, lapte proaspăt pentru pisicuță –, după care se îndrepta către garsoniera în care o aștepta iubita prietenă. Serile și le petreceau în mod plăcut, domnișoara Firu dedicându-se pasiunii sale dintotdeauna, cititul, iar pisica - urmărindu-i cu recunoștință fiecare gest, din fotoliul confortabil pe care stăpâna sa i-l alocase, cu generozitate. Dar domnișoara Firu era o ființă inteligentă și, odată cu trecerea anilor, în suflet începuse să i se cuibărească îndoiala. Oare așa arată viața? Acesta era drumul? Nu cumva ar trebui să îndrăznească mai mult, să aibă, un grăunte măcar, de încredere în sine, iar apoi, puțin câte puțin, și în ceilalți, în câțiva, măcar? Întrebări cu atât mai chinuitoare, cu cât era nevoită să le găsească singură un răspuns, fără a avea cu cine să se sfătuiască. Uneori, privind în ochișorii mirați ai pisicii - alarmată de frământarea pe care, de un timp încoace, stăpâna sa o afișa -, domnișoara Firu spera să găsească în ei cheia rezolvării dilemei care, din nefericire, se amplifica pe zi ce trece. Atunci, mângâind-o cu afecțiune, își liniștea prietena și, totodată, pe ea însăși, cu glas dulce-amar: „Totul va fi bine, Dolly, vei vedea...” Dar iată că, așa cum li se întâmplă îndeobște oamenilor cu suflet bun, domnișoara Firu primi un ajutor neașteptat din partea hazardului: în drumul către birou, observase, de câteva săptămâni, o schimbare. Pe fațada uneia dintre vilele, destul de vechi, prin fața cărora trecea grăbită în fiecare zi, apăruse un panou discret, pe care se putea citi, caligrafiat cu litere pastelate, următorul text: ”Eu și Tu. Clubul Oamenilor Singuri”. După zile de nesiguranță și nopți mai mult nedormite, se decise. În următoarea zi de sâmbătă, îmbrăcă cele mai bune veșminte pe care le avea și pe care le păstra în garderobă de cel puțin un deceniu - o fustă plisată și o bluză cu guler de dantelă, pe care își prinse, într-un gest curajos de cochetărie, o broșă delicată, moștenire de familie, reprezentând o libelulă pe o petală -, își aranjă coafura cum se pricepu mai bine și își pulveriză un strop din parfumul de lăcrămioare, păstrat cu sfințenie pentru ocazii. ”Cu bine, Dolly, nu lipsesc mult, draga mea...” mai spuse, încuind cu grijă ușa locuinței. Cu inima cât un bob de mazăre și cu respirația tăiată, domnișoara Firu, ajunsă pe treptele vilei, apăsă butonul soneriei. Ușa masivă se deschise surprinzător de repede. - Intrați, vă rog, se auzi o voce autoritară, din semiobscuritatea holului care se ghicea în față. Mai mult moartă decât vie, domnișoara Firu păși înăuntru, rostind în gând o mică rugăciune. Fu întâmpinată de un bărbat scund și îndesat, pe post de paznic, îmbrăcat cu un costum ponosit. - Săru' mâna! Ați venit singură? Ineditul situației avu darul să o aducă la realitate pe domnișoara Firu care, pentru moment, uită de spaimă. - Eu... - Am înțeles, sunteți pentru prima oară la noi și nu cunoașteți regulile. Stați liniștită, vă explică fetele sus... Urcați pe scară, prima ușă pe stânga! Succes, și nu uitați: nimeni nu este singur pe lume, câtă vreme există clubul nostru! (va urma) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate