agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-02-22 | |
Într-o dimineață oarecare a monotonei sale vieți, Grigore își lua micul dejun în fața televizorului, fără a fi atent, însă, la știrile despre economie și fapt divers pe care le bălmăjea crainicul. Minute după aceea, în fața oglinzii, se asigura că imaginea sa era perfectă: purta cel mai nou și frumos costum, pantofii îi străluceau iar fața îi afișa cel mai delicat și temeinic bărbierit, parcă pentru o ocazie unică. I se părea că anunțul din ziarul de pe masă era creat anume pentru el: Se caută bărbat prezentabil, cunoscător al câtorva limbi străine, fără obligații familiale, dispus să călătorească, pentru o slujbă bine plătită într-un domeniu neatins de criză. Ce noroc, își zise Grigore pentru prima oară după cinci ani de șomaj în care disperarea cea mai cruntă îl pusese la pământ de câteva ori. Adresa firmei angajatoare era a unei fabrici enorme din partea cea mai obscură a orașului, o clădire ce părea abandonată dar care forfotea de lume la intrare. Șeful de relații umane, un bărbat cu aspect sinistru și parcă transparent, începu să-i expună lui Grigore avantajele nenumărate ale jobului, cum ar fi călătoriile prin toate ungherele Pământului și cunoașterea a tot felul de oameni, care mai de care mai extraordinari. Grigore era entuziasmat. Și a stat așa vreo cinci minute, până în clipa când își luă în primire biroul și găsi o coasă uriașă după ușă. Șeful de relații umane îi șopti la ureche: de ce te miri, Grigore? N-ai văzut știrile de ieri? Vezi dacă nu ești atent la televizor? Te-ai sinucis ca un laș, după doar cinci ani de disperare. Să le mulțumești vecinilor că te-au îmbrăcat frumos pentru înmormântarea de mîine.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate