agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-03-02 | | Îl știu, cum să nu-l știu… Când eram mică, îmi plăcea să mă joc cu pletele lui. Avea niște plete albe, până pă umeri și un fel dă gâlmă în cap. Nu știu ce-o fi fost. Cine l-a-ntrebat? Nu-mi era frică dă el, da’ știi cum era lumea atunci: mai proastă. Cică făcea moșmoande, da’ nu cred că făcea rău. Stătea lângă lacu’ dă la stație, da’ atunci nu era niciun lac acolo – era o știoalnă. Nici stația nu era că s-a făcut acu’, mai încoace. Tac-so, Mâșu ăl bătrân, cică ar fi avut douășcinci dă copii, cu trei femei, adică, Niță mai avea douășpatru dă frați, da’ ăia nu stăteau aci. Nu știu dă ce-i zicea lu’ tac-so Mâșu, o fi fost vro poreclă, ceva. Într-o iarnă, tata-bătrân s-a dus să ia niște lemne dân pădure. Era greu atunci că n-aveam nici bani, nici cine să ne ajute. Căram cu spinarea, pă furiș, câte-o croznie de lemne în fiecare zi. Pădurea era a boierilor și dacă te prindeau p-acolo… Ce știți voi? Ce era ca acu’? Și cum mergea tata-bătrân pân pădure, aude pă unu’ : „Brrr... ce frig îmi e!” Să uită el peste tot…. Nimic. „Brrr... ce frig îmi e!” Când să duce la lac, că era un lac acolo, vede un om dezbrăcat, lipăind cu picioarele goale pă gheață: „Brrr... ce frig îmi e!” A rămas cu gura căscată… „Ce faci bre, aici, cine ești?” zice tata-bătrân. Și când dă să să apropie dă lac, omu’ dispare. Dă frică, tata-bătrân a luat-o la fugă înapoi. A venit acasă fără lemne, fără nimic și ne-a zis ce-a văzut. Cică o fi fost vro moșmoandă d-a lu’ Niță. Cine știe? Nu cre’că i s-a părut lui și nici nu s-apuca să înflorească, era om bătrân. Lumea care l-a auzit povestind, tot așa a zis: că Mâșu umbla cu d-astea și cine știe ce-o fi vrut… Să-l sperie, poate. E… multe să mai spunea despre Niță al Mâșului. Că lumea vorbește ce nu-ți trece pân cap. Cică ar fi avut draci și vindea dân când în când câte un pui cui îi trebuia pentru tot felu’ dă farmece. Îi vindea cum vinzi viței sau purcei… Bine, că nimeni nu era prost să spuie că a cumpărat pui dă draci dă la Mâșu și cât a dat pă ei. O fi fost și asta vro scorneală, da’ cică înainte să moară și-a lăsat dracii moștenire lu’ nepoată-sa și aia mai departe lu’ nepoata ei. Că lumea zicea că femeile alea umblau și ele cu lucruri necurate. Bietu’ Niță a ajuns să i să puie în cârcă toate. Că dă la el au plecat toate alea, da’ v-am zis, eu îl știam de mică și mi să părea un om dă treabă. Dacă omu’ am murit, cine să le mai închiză gura? Și dacă ar mai fi trăit, cre’că tot așa s-ar fi vorbit.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate