agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-04-18 | | Tot felul de droguri Toată lumea știe cât de gravă e problema stupefiantelor, heroină, canabis, cocaină, L.S.D., hașiș...Unele țări îi condamnă la moarte pe traficanți, altele, ca Olanda, permit consumul unor droguri (vezi Doamne) ușoare! Poate cineva să-și închipuie că și banalul măr poate fi un drog? Pentru mine așa era, devenisem dependent de fructul vieții, mărul rănet. An aple a day keep the doctor away, (un măr pe zi ține doctorul departe), spune proverbul englezesc, eu însă mâncam cu kilogramele, nu doar unul! Pe vremea aceea eram student și locuiam la un cămin studențesc, în Regie, și-aveam grijă să am totdeauna câteva pungi pline de fructe, în dulapul, de trei parale, aflat în cameră. Le ronțăiam dimineața, la prânz, seara și chiar noaptea când mă trezeam. Într-o iarnă, în plină sesiune de examene, a nins atât de mult că tranvaiele, troleibuzele, autobuzele nu mai circulau iar eu tocmai îmi terminasem provizia strategică. Dacă vremea ar fi fost normală mi-aș fi împrospătat depozitul din dulap, dar așa ce puteam face? Am mers la cantina studențească, eram prieten cu o bucătăreasă tânără și sveltă, s-o mănânci și pe ea nu alta, și-am întrebat-o dacă au mere acrișoare, rănete, în magazie; aaveau de toate, numai ce doream eu nu. Am pornit pe jos în căutarea liniștitoarei mele hrane, la Piața Unirii, Piața Progresul, Piața Matache! Pretutindeni tarabele erau goale, că doar movilele de zăpadă așezate ici colo de vânt nu ascundeau sub ele nimic. Dorința mea era așa de arzătoare că nu știam ce să mai fac. În cele din urmă am găsit merele căutate în Piața Galați, undeva prin centrul Bucureștiului, la un țăran care le adusese din Muscel, de la Malul cu Flori, înainte să înceapă viscolul și continua, după ce se potolise ninsoarea, să le vândă. Colegii mei de cameră nu înțelegeau ce foc lăuntric mă purtase prin tot orașul ca să găsesc doar niște mere puchinoase, înegrite de ger. Tot pe atunci, ca să mă întrețin, dam lecții de matematică, pe mult, pe puțin și chiar pe nimica! Nu-mi amintesc numele persoanei care mă recomandase și unui compozitor celebru pentru acea epocă; aspira el să ajungă Președintele Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor, de altfel chiar îl înlocuise pe titular o vreme. Era un om impozant, cu o voce gravă și autoritară dar îl apreciam că era muscelean ca și mine. Băiatul lui era în clasa a VII-a și trebuia să-l pregătesc pentru examenul de admitere în clasa a VIII-a. Domnul compozitor îmi ținea de fiecare dată, înainte de a începe lecția, un instructaj de o jumătate de oră, cum să decurgă pregătirea, mă atenționa despre gradul de dificultate al problemelor pe care trebuia să le abordez cu tânărul, cum să-mi dozez intonația vocii pentru a-i captiva atenția și alte sfaturi asemenea. Dam din cap că am înțeles și când el își termina dizertația îmi începeam și eu treaba. Dacă acest preludiu ar fi avut loc doar la prima întrevedere, mai înțelegeam, dar el se repeta, cu regularitate, la fiecare întâlnire. Băiatul aștepta timorat. În camera cu tavanul la cel puțin patru metri deasupra noastră era foarte frig. Mă liniștea însă gândul că, de fiecare dată, domnul compozitor îmi aducea, pe o farfurioară, un șervețel, un cuțitaș și două mere rănete! În zilele acelea cu zăpada până la brâu, eu, conștiincios ca întotdeauna, m-am prezentat la ora fixată, la ușa muzicianului. Eram ud la picioare, zgribulit, am răbdat cu stoicism instructajul care a durat mai mult de o jumătate de oră dar am început cu entuziasm exercițiile la algebră, așteptând cu nerăbdare, porția de drog! Și n-a venit! Mă plimbam în jurul mesei și al băiatului, vorbeam un pic mai tare să mă mai audă și altcineva, așadar, repetam eu, când ecuația de gradul doi are un parametru variabil m, discriminantul... Trăgeam cu urechea, nu se auzea nimic din camera alăturată. Am lucrat suplimentar încă o oră, probleme cu trunchi de piramidă, con, degeaba! Cum știam că, sub ditamai casa, domnul compozitor avea un beci pe măsură, era imposibil să nu aibă acolo o rezervă cu merele mult dorite de mine. L-am rugat pe băiat să-l cheme puțin pe tatăl său. S-a întors imediat, mai timorat ca înainte spunându-mi cu glas stins: „tata compune, nu poate fi deranjat, vă roagă să amânați discuția pentru lecția următoare”. Mi se chircise burta de așteptare. I-am strâns bărbătește mâna băiatului și i-am spus: Nu fii îngrijorat, o să iei examenul, îți garantez, te rog să insiști puțin mai mult la problemele cu sferă. Eu nu mai pot veni, am intrat în sesiune, am de susținut multe examene, ne vedem la vară! Din ziua aceea n-am mai călcat pe acolo. O fi fost din cauză că adolescentul se limita să lucreze doar sub supravegherea mea, o fi fost din cauza instructajului prea lung pe care mi-l făcea domnul compozitor? Poate m-am supărat că deși lucrasem suplimentar , nici porția de drog n- o primisem, merele rănete. Au trecut anii, toamna aveam grijă să-mi fac provizii însemnate de mere și încercam să-i conving și pe alții să urmeze exemplul meu. Aproape reușisem să-mi convertesc prietena la dieta mea specială iar ea încerca să mă învețe să cânt la pian, ceea ce parțial reușise, învățasem dansul măgarilor! Într-o zi însorită de octombrie, când întreaga fire se răsfăța la mângâierea vremii plăcute, un afiș mare, la Sala Dales ne-a atras atenția: „Artificialul în compozițiile moderne” conferință susținută de ....urmată de filmul „Casablanca”. Tocmai se apropia ora de începere a manifestăriii. Am intrat cu prietena mea în sală. Pe cine credeți c-am întâlnit acolo? Pe fiul compozitorului, care, deși nu avea încă notorietatea tatălui, devenise și el un nume cunoscut. Foarte încântat de reîntâlnire, m-am îndreptat spre el și l-am salutat. Lecțiile mele de matematică vă plictiseau teribil, așa e? Aveam un zâmbet larg, binevoitor. M-a privit preț de câteva clipe și mi-a răspuns aspru, cu timbrul grav al tatălui său: Mă confundați domnule, eu sunt muzician, compozitor și n-am luat în viața mea lecții de matematică! M-am retras scuzându-mă. În timp ce mă îndepărtam mă întrebam, oare ce drog o fi înghițit bietul om de și-a pierdut memoria?! În mod sigur lui nu ia-u plăcut niciodată merele... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate