agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-04-21 | |
Aseară m-am întîlnit cu Liviu la un club din oraș, club despre care pînă atunci nu știusem nimic. Era situat într-o clădire veche construită în stil francez art-nouveau cu un singur etaj. La parter avea un restaurant, iar clubul se afla la etaj ferit de ochii curioșilor. Cu Liviu m-am întîlnit în restaurant.
- Poți ține un secret? m-a întrebat privindu-mă în ochi cu o seriozitate ieșită din comun. Dacă vrea cineva să spună cuiva un secret, eu sunt cel mai potrivit om. Torturat să fiu, nu scap nici cel mai mic cuvințel. Aceasta este una dintre puținele virtuții pe care le am și de care sunt mîndru. Îmi amintesc cum, odată la școală cînd fumam în baie împreună cu un coleg de clasă, premiant, am fost prinși, iar acesta a aruncat țigarea. Am primit o scărmăneală pe cinste numai să spun a cui era cealaltă țigare aruncată ce încă mai fumega. Cu toate că nu am fost crezut, tot ce am spus atunci a fost că este a mea. Că eu am aprins două deodată. Mult timp după această întîmplare, profesorii, dar și colegii au rîs pe seama mea. De atunci am fost respectat de către colegul acela. Nu exista obiect la care să nu mă ajute dacă i-o ceream. De multe ori am stat și m-am gîndit de ce am luat-o pe căi greșite. Nu se putea doar pentru că îmi plăcea acest fel de comportament. Dacă stau bine și mă gîndesc, îmi amintesc că îmi doream să învăț, să mă alătur premianților și chiar am fost un premiant în clasele primare, dar, după ce am mers în clasa a cincea, am fost transferat la o altă școală. Aici nu mai cunoșteam pe nimeni și, fiind timid din fire, nu m-am putut integra. Am încercat să țin pasul cu cei mai buni din clasă, dar aceștia evitau să mă primească în cercul lor, probabil considerîndu-mă un posibil rival, sau pur și simplu, aflaseră că eram orfan de tată și sărac lipit - niciodată nu aveam bani să-mi cumpăr măcar un corn. Aroganța și indiferența lor m-a făcut să mă lipesc de grupul celor ce aparțineau "castei" mele. Aceștia m-au primit fără să ezite văzînd în mine un protector. Așa, încetul cu încetul, am început să chiulesc de la ore și să mă las pe tînjeală. Multe chestii mărunte m-au făcut să sufăr pornind în mine o ură îndreptățită, zic eu, împotriva tuturor acelora ce umblau mîndrii, cu nasul pe sus, crezîndu-se mari personalități, în timp ce încă mai erau șterși la fund de către părinți. Aseară, cînd Liviu m-a întrebat dacă pot ține un secret, am vrut să-i șuier așa, în zeflemea, că cel mai mare secret al meu față de el este că i-aș poci mutra, dar nu-i pot spune, că-i secret, că ține doar de sentimentele mele față de cei ca el și că aștept ceva benefic vieții mele de la el. Am fost urcat la etaj unde se afla clubul. Camerele înalte aveau ușile deschise. Mobilate cu canapele și fotolii din piele, acestea erau ocupate de bărbați bine îmbrăcați și femei aproape goale. Liviu m-a invitat să iau loc pe o canapea în timp ce o chelneriță doar în bichini și cu sînii plini la vedere, se apropie cu șampanie. Am luat un pahar, la fel și Liviu. Chelnerița se îndepărtă. - Ceea ce vreau să faci de acum în colo, pentru început, este să ai grijă de acest club și vei trăi boierește. Deci asta era oferta de muncă a lui Liviu: să păzesc un bordel, "pentru început", deci era și un "cuprins". La sfîrșit nu vreau să mă gîndesc.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate