Și bine a făcut că n-a mai deschis discuția despre lupta de clasă. Nimic nu se potrivea cu ceea ce învăța el la școală și ceea ce auzea de la cei mai mari sau chiar ce vedea cu propriii ochi. Unchiul nu s-a plâns niciodată de foștii lui patroni din Sibiu ori din Budapesta, ba, dimpotrivă vorbea frumos despre ei și le purta recunoștință, ca unora ce l-au învățat meserie. Nici lelea Ană a Breli ori Ghiță a lui Prescură nu-i urau pe bunicii lui, pentru că munceau câteodată cu ziua la ei. Dimpotrivă, erau întotdeauna mulțumiți seara când plecau pe la casele lor. Mâncau la aceeiași masă cu stăpânii și plecau încărcați cu câteo feldără de cartofi ori de cucuruz, cu struguri sau must, după cum era înțelesul. Se mai certau câteodată oamenii din sat, feciorii se mai și băteau între ei, dar niciodată motivele nu erau cele legate de contradicțiile dintre exploatați și exploatatori.

Nu i-a venit lui Nuțu să creadă ce a auzit odată vorbindu-se, în toamna trecută, în casa bunicii de la Ruși. Era acolo și mama lui. Povestea, vecina, lelea Ană a lui Țuruc, ce noroc a dat peste ea, s-a făcut bine, n-o mai dor picioarele ca mai înainte, poate să iasă și ea la lucru cu ziua și să-și facă rost de cele necesare gurii în iarna ce se apropie, ba a primit pentru munca ei, și un purceluș. Va avea și ea ce să taie, ca tot omul, înainte de Crăciun.
- Să-i mulțămești lui Dumnezeu, Ană, zise bunica, pentru însănătoșirea ta. Ce te făceai, numai singură, cum ești, toată iarna. Uite acuma ai, din munca ta, stânjenul de lemne, două trei găini, chiar și purcel.
- Da, lele Mărie, așa-i. Am aprins o lumânare și oi mai aprinde pentru sănătatea binefăcătorului meu.
- Dar cine-i binefăcătorul?
- Până acum n-am spus nimănui, pentru că așa mi-a zis. Este feciorul cel mare a lui Cuza, Niculaie, care a ieșit doftor. El mi-a dat niște leacuri care să le beau și m-a înțepat cu un ac în câteva rânduri. Nu m-am făcut bine chiar atunci, ci doar după mai bine de zece zile. Doamne, dă-i sănătate. N-a vrut să audă de nicio plată, dar eu i-am promis că-i voi ajuta pe ai lui, când or avea nevoie, vara la secere ori toamna la scos cartofii
S-a uitat lung bunica la Ana lui Țuruc, dar n-a zis nimic. După plecarea ei, îi spuse mamei:
- Asta n-o cred și nici nu poate fi de crezut. Cum să ajungă Niculaia Cuzî doctor? Mi-aduc aminte cum înainte de moartea mamei lui, și poate că de aceea s-a și prăpădit atât de repede, a fost închis. Ne-a povestit chiar Romul Șchiopoaicei, care în tinerețe a fost șef de post, cum a trebuit să-l ducă legat la pretura din Ocna pentru că înșela oamenii prin târg, dându-se ca unul ce strângea taxele de la cei ce vindeau câte ceva. Și mama a povestit cum l-a văzut măturând prin curtea spitalului, iar, după o zi, l-a întâlnit plimbându-se pe Breter îmbrăcat foarte elegant, vorbindu-i despre studiile sale medicale.
Și acum aici, în Craiova, mergând în căruță cu unchiul, iarăși veni vorba despre același Niculaia Cuzâ, și nu numai că veni vorba, dar chiar l-a văzut și a schimbat câteva cuvinte cu el. Era un bărbat înalt cu o privire pătrunzătoare, ochelarii cu rame subțiri, aurite, și mustața fină, abia schițată îi dădeau o anumită distincție de intelectual. Uniforma militară, cu epoleții ce purtau însemnele de maior și de medic, îi venea ca turnată. L-au văzut de departe, iar el l-a recunoscut pe unchiul când căruța s-a mai apropiat.
- Bună ziua, bădiță Pătru!
Așa le spunea în satul lor, bădiță, cei mai tineri unor oameni apropiați, dar mai în vârstă decât ei.
- Bună să-ți fie inima, Niculae. Ce mai știi de acasă?
- Nu mai știu nimic bădiță. Numai cu câțiva ani în urmă am vorbit puțin cu sora mea, Elena, când am fost cu treburi prin Sibiu. Ea mi-a spus și despre moartea socrului dumitale, Dumnezeu să-l ierte, că ce om de omenie a fost.
Din discuția lor a înțeles cine este acest ofițer și că unchiul l-a mai întâlnit în câteva rânduri.
Apoi schimbând vorba
- Cine-i tânărul care te însoțește?
- Faceți cunoștință. El este fiul cumnatei mele de la Sibiu, Victoria. A venit în vacanță și, în loc să se odihnească, să citească ori să meargă la cinematograf, a ales să mă însoțească la muncă. Și muncește nu glumă. Amândoi am sparge orice normă, așa după cum scrie la gazetă, dacă am avea vreuna. Dar noi ne mulțumim cu mai puțin, n-avem de ce ne rupe oasele pe șantier, muncim cât putem ca să avem timp și de odihnă.
- Nu mă așteptam ca Viki să aibă un băiat așa de mare. Cum mai trece timpul, parcă ieri am fost colegi la școala primară și amândoi luam din mâinile părintelui Cornel ori ale doamnei învățătoare Ioanovici cărțile de premiu. Ea, după sfârșitul celuilalt război, s-a dus la Școala normală, eu mi-am văzut de ale mele.
Și-au strâns mâinile și s-au despărțit.
- L-ai văzut pe domnul doctor? zise unchiul după ce ofițerul s-a îndepărtat. Zice că nu merge pe acasă, prin satul lui, deși mai are acolo două surori și o droaie de nepoți, pentru că este foarte ocupat. Să-ți spun eu de ce nu merge. Acolo îl știe toată lumea și nu se poate lăuda cu doctoriceala lui.
-Dar unchiule, a vindecat-o pe lelea Ană a lui Țuruc de durerile de picioare, acum se simte bine și poate munci.
- Nu zic că nu știe meserie și că nu se poartă ca orice medic, dar nu e. N-are cum fi fără ani grei de învățătură pe la școlile cele înalte. Ori el n-a fost pe la astfel de școli. Este un bun felcer învățând de la doctorii pe lângă care a lucrat. A fost și pe la noi pe acasă tratând-o pe mătușa ta de gripă. I-a dat, pe gratis, și câteva tablete de penicilină care au pus-o pe picioare. Numai în vremurile astea când oamenilor harnici li s-a luat toată agoniseala, când hoții sunt liberi iar oamenii cinstiți înfundă pușcăriile se pot întâmpla ca un om fără școală să se poată numi medic. Are el un suflet bun, dar asta nu-i dă dreptul să se dea ceea ce nu este și să încaseze pentru asta leafă bună.
- Dar cei care cunosc situația asta n-ar trebui să-i anunțe pe cei în drept?
- Dar tu nu crezi că cei de la armată ori de la securitate știu totul despre orice angajat al lor? Știu, destul de bine. Dar, poate își zic ei, este bun să trateze niște soldați neinstruiți de la subunitățile de muncă. Dacă cineva s-ar duce să-i anunțe, cum zici tu, cred că ar da de belea.
Mult timp s-a gândit Nuțu la acel ofițer. Ceea ce a auzit de la bunica și mama sa în legătură cu el, este confirmat acum și de unchiul. Că a ajuns ofițer nu este un lucru de mirare. Știe asta pentru că acum vreo doi ani a venit la ei Horia, un văr de al doilea, mai mare ca el cu vreo zece ani, era instalator de apă și gaz metan, făcuse armata, și acum a venit să ceară un sfat mătușii sale, să se ducă sau nu la școala de ofițeri pentru care a fost propus?
- Du-te, Horia, n-ai ce pierde, sigur vei avea un salariu mai mare decât acum, vei avea haine și masă pe gratis, vei primi de la stat o locuință destul de confortabilă, sfatul meu este să te duci.
A făcut Horia doi ani de școală militară și acum este locotenent de infanterie, a primit o cameră într-un apartament cu acces la bucătărie și baie, iar acum, că se însoară, va primi un apartament la bloc sau în vreo casă naționalizată. O duce bine, dar tot are un gând, care parcă îl îngrozește, va trebui ca atunci când se va prezenta la examenul pentru gradul de maior să aibă liceul teoretic terminat, fie la fără frecvență, fie la seral. Dar până atunci mai sunt zece ani. Crede că va reuși să treacă de acest obstacol, cum au trecut și alții înaintea sa, poate mai puțin inteligenți ca el. Va veni tot la mătușa sa, învățătoarea, și poate îl va ajuta într-un fel. Da, dar Horia a ajuns ofițer nu și medic, ca Niculaia Cuzî. Ar fi interesant să-i afle povestea vieții acestui medic fără studii, ar putea scrie o nuvelă sau chiar un roman.