agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-06-22 | |
Ana si Mihai erau la trei bănci in spatele nostru și parcă le simțeam respirația în ceafă. Nu mă puteam concentra la curs. Eram întors pe dos. Eram răscolit și dornic de răzbunare. Încă o săptămână și jumătate și totul va decurge întocmai ca planul. Nu mai aveam răbdare, ce puteam face să treacă timpul mai repede?
Am auzit clopoțelul ce anunța sfărșitul cursurilor și am luat-o pe Amanda de mână, imediat ce iși băgase cursurile în geantă. Am ieșit aproape fugind din sala de curs și ne-am dus pe acoperiș. Nu cred că a mai fost vreo dată aici. Ne-am așezat pe banca improvizată de mine și profesor, după ce am închis ușa cu cheia, lăsând-o acolo pentru evita vreo vizită de la iubitul meu profesor care îș băga nasul în treburile tale, exact ca un câine care îți miroase geanta cu care vii de la măcelărie. Stăteam lângă Amanda, așa că am putut auzi de câteva ori oftatul ei usor. Nu era in apele ei. - Îmi pare rău Victor pentru că ți- am creat probleme. Nu asta a fost intenția mea. Îmi pare atât de rău, crede- mă dacă vei înceta să mai vorbești cu mine să știi că te voi înțelege pe deplin. - Amanda, calmează- te. - Nu pot, cineva a pornit zvonuri despre noi care nu sunt adevărate și asta numai din cauza mea. Dacă stăteam naibii în casă și te lăsam și pe tine in pace, acum totul putea fi în regulă și normal cum trebuia sa fie. Începuse să plângă. Îmi părea atât de rău că o făcusem să treacă prin asta. Ea nu avea nici o vină, iar eu îi călcam ca prostul sentimentele în picioare. Nu m- am mai putut stăpâni și am luat- o în brațe. Mă durea inima să văd cum Amanda plânge și suferă din cauza mea. - Nu e vina ta, Mihai a făcut asta și va plăti. Îți promit. Am auzit- o trăgând aer în piept așa că i- am întors fața pentru a o putea privi. Era furioasă. - Îl omor! mi- a răspuns ea cu ochii în lacrimi. - Amanda, pe mine mă vrea rănit, nu pe tine. Știe că o iubesc pe Ana și de asta încearcă să îmi facă rău, reprezint o amenințare pentru relația lor, dar pe lângă mine suferi și tu iar eu nu voi permite asta. Ar face orice ca să o facă pe Ana să nu mai vorbească cu mine și a reușit. - A reușit? Ce vrei sa spui? - M- am întâlnit cu ea dimineată și mi- a spus să nu o mai caut niciodată. S- a terminat. - Nu se poate, voi vorbi cu ea. - Nu Amanda, o voi rezolva eu și pe asta. - Tu vrei să le faci pe toate, dar iți aduc aminte că suntem amândoi în asta. Nu voi sta cu mainile în sân, in timp ce tu te lupți cu diavolul. Pricepi? - Haide să ne așezăm și să ne comportăm ca si când nu s- a întâmplat nimic- nu îmi venea să cred că am spus asta,îi ceream ei să facă ceva ce eu nici nu mă gândeam să fac. Îmi era imposibil și pariez că și ei la fel- spune-mi, mai ai cursuri? - Nu, mă duc acasă. - Te conduc. - Nu e nevoie să faci asta Victor pentru că te simți vinovat, mă descurc și singură. - Nu mă simt vinovat cu nimic, am mințit eu dar adevărul era că îmi era frică pentru siguranța ei, e ceva anormal să vreau să fac asta? - Nu, nu e. Haide să fumăm o țigară și apoi plecăm, în regulă? Cred că ai și tu nevoie de una - a scos din geantă o tabachieră roșie, oare chiar orice lucru avea era în culorile acestea două? Întradevăr aveam nevoie disperată de o țigară, eram mult prea nervos și obosit pentru a mă preface că totul e in regulă- mă duc la toaletă să îmi refac machiajul, am plâns ca o proastă, îmi pare rău. - Nu e nimic, du- te, ne vedem în fața porții, eu mai stau puțin aici. Acum trebuia să îl găsesc rapid pe Mihai, dar unde putea fi? Era luni, deci Ana avea curs de fotografie, Mihai nu putea fi cu ea acum sub nici o formă. Mă ridic și mă hotărăsc să îl caut pe coridoarele universității, poate am puțin noroc. Am ajuns aproape de ieșire când îl văd pe Mihai intrând în toaleta bărbaților. Trebuia să fiu rapid. Am intrat încet după el iar Mihai era cu spatele la mine, nu avea cum să mă observe venind. M- am repezit spre el și l- am izbit cu fața de peretele băii. - Ascultă la mine câine, vrei sa ducem războiul ăsta? În regulă, ne luptăm când și cum vrei, dar nu o amesteca pe Amanda în asta, ne- am înțeles? - Ha! Victor cel viclean, aici erai. Acum mai nou te furișezi în spatele oamenilor? L- am izbit pentru a doua oară cu fața de perete înăbușindu-i un geamăt de durere. - Doare? Spune câine, doare? - Te. . . - încercase sa opună rezistență dar fără nici un rezultat. Nu avea cum să îmi scape din strânsoare. Eram mai înalt și mai masiv ca el, se lupta ca musca să iasă din pânza păianjenului. Imposibil. Eram amuzat. - - Nu ai să faci nimic, nu ai nici o putere în fața mea și nu vei avea niciodată. Vrei să ne mai jucăm? Cum vrei tu. - Idiotule, tu chiar nu realizezi că acum îți semnezi propria condamnare la moarte? reușise cu greu să scoată replica asta, îi vedeam venele proeminente zbătându- se și luptându- se între ele pentru mai mult loc. - Ce fac? Îl mai izbesc o dată cu fața de perete și observ o pată de sânge pe gresie. Eram în frenezie, nu mă puteam opri nici dacă vroiam. Eu eram cel care detinea controlul iar el mă sfida în continuare? Era nebun? - Ana va fi foarte supărata pe tine după toate astea, mie îmi convine: eu victima iar tu vinovatul. Vrei să o faci pe Ana să sufere? Asta îți dorești? - Nu câine, nu. Tu ai să suferi și ce se întâmplă acum, aici nu o privește pe Ana sub nici un fel. - Oho! Și înca cum. - Ascultă, dacă mai încerci vreodată să faci ceva împotriva mea sau să o rănești pe Amanda, o sa ăti regreți zilele în care m- ai cunoscut. M- ai înțeles? I- am dat drumul din strânsură și a căzut în genunchi cu mâinile la față. Sângele de pe perete cugea ușor în rânduri lungi. Am privit câteva secunde cursa care se dădea între picăturile disperate să atingă podeaua, și am ieșit rapid și silențios din baie la fel cum am intrat. Eram fericit și mă simțeam mai puternic. Amanda mă aștepta deja în fața porții. Oare cât a durat totul? - Am ajuns înaintea ta, nu pot să cred. - acum era din nou Amanda care o cunoșteam eu, cu părul ei roșu frumos aranjat, cu zămbetul ei apetisant, plină de viață și gata să facă lucruri la care nu te puteai aștepta. - Atunci ține minte asta căci nu se va mai întâmpla. Haide, mergem? - Ce e cu tine? Ești schimbat, zâmbești, mă sperii. Zâmbeam? Nici nu îmi dădusem seama de asta, cred că mă copleșeau emoțiile. Imaginile confruntării cu Mihai îmi rulau în minte neîncetat. Cred că l- am speriat puțin. - Poate că mă simt bine. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate