Se știe că Rabat este capitala Marocului. Totuși, marocanilor le place să spună mai în glumă, mai în serios că țara lor are trei capitale: Rabat, Casablanca și Marrakech, prima fiind politico-administrativă, a doua-industrial-bancară, iar a treia-turistică. Situat pe o colină stâncoasă de pe malul uedului Bu Regreg, unde se respiră un aer tare de înălțime, cu miros de ocean și chiparoși, Rabatul creează impresia unui oraș liniștit de munte, apărat de zidurile fortăreței Casbah al Udaia, înalte de opt metri și groase de doi metri și jumătate. La Rabat se găsește sediul majorității ministerelor (n.a. "uizara"), parlamentului (n.a. "majlis") și unul din numeroasele palate ale regelui. Pe locul actualei metropole, sultanul Abd al Mumin a construit în 1146 o fortăreață, care s-a dezvoltat în timp și poate fi văzută și astăzi. Sub protectoratul instituit de francezi în urma păcii semnate în 1912 la Fez, micuța localitate a fost aleasă drept centru administrativ. După 1956, când s-a proclamat independența, Rabat a fost desemnat capitala Marocului. Denumirea arabă a Rabatului este "Arribat", care se traduce Tabăra, fiind prescurtarea de la "Al Ribat al Fath" (n.a. Tabăra Victoriei).
În Rabat există un ansamblu arhitectonic format din moscheea Hassan și mausoleul dedicat inițial defunctului rege Muhammad al V-lea, care m-a impresionat atât de mult încât l-am vizitat de mai multe ori. Intrarea în acest ansamblu arhitectonic este gratuită, dar este păzită de doi soldați călare, îmbrăcați în frumoase uniforme albe de epocă, cu turban și iatagan. Moscheea a fost construită în secolul al XII-lea, concomitent cu moscheea Cuțubia din Marrakech și moscheea Giralda din Sevillia. Din edificiul religios a rămas minaretul, o parte din zidul lateral și 200 de coloane din marmură. Minaretul este construit din piatră cărămiziu-rozie și este vizibil de la mare distanță. Mausoleul este o splendidă construcție din marmură, ipsos, lemn și bronz dăltuit, care a fost terminată în 1971, după proiectul arhitectului Vo Toan. Sala principală are formă dreptunghiulară și este dispusă pe două nivele: la parter se găsesc monumentele funerare, iar la o înățime de aproximativ zece metri, toți pereții sunt prevăzuți cu un balcon comun, lat de cel mult doi metri, unde vizitatorii pot face ocolul întregii incinte și să privească din toate unghiurile în jos, spre morminte. Mijlocul pardoselii este dominat de monumentul funerar al regelui Muhammad al V-lea, executat din marmură galben-maronie, care pe o latură prezintă o fisură profundă și întinsă chiar pe o porțiune a capacului. Într-un colț se găsește un alt monument funerar, mult mai mic, realizat din marmură albă, care adăpostește rămășițele pământești ale prințului Mulai Abdallah, stins din viață timpuriu, fratele mai mic al regelui Hassan al II-lea. Pereții sunt încărcați cu arabescuri aurii, iar cupola este prevăzută cu vitralii groase, cu motive ornamentale parcă desprinse dintr-un caleidoscop, prin care lumina soarelui pătrunde cu decență Deși are dimensiuni mai reduse, acest mausoleu mi s-a părut mai frumos decât cele dedicate lui Vladimir Ilici Lenin din Moscova sau Mao Zedong din Beijing.
S-a întâmplat ca la 23 iulie 1999 să se producă decesul neașteptat al regelui Hassan al II-lea, exact în timpul vizitei de patru săptămâni a fiului și norei mele la Casablanca, unde am acordat asistență didactică câțiva ani buni. După aproximativ zece zile de la producerea tragicului eveniment, împreună cu cei doi reprezentanți ai familiei mele am vizitat Rabatul și, bineînțeles, mausoleul dedicat inițial defunctului rege Muhammad al V-lea. Toți trei eram cu coatele sprijinite de balustrada de marmură a balconului din interior și priveam în jos, unde pe lângă cele două monumente funerare, mai apăruse într-un colț o rogojină de paie, întinsă direct pe pământul care acoperea sicriul celui care a fost regele Hassan al II-lea. Lângă noi l-am recunoscut pe domnul Fuduli (n.a. Curiosul) Elkebir (n.a. Cel mare), un vecin simpatic al garsonierei unde locuiam în Casablanca, pe care îl întâlneam des, unde vrei și nu vrei. L-am rugat să-mi explice de ce mormântul regelui Hassan al II-lea nu fusese încă acoperit cu monumentul funerar depus alături. Domnul Elkebir ne-a explicat că la musulmani există obiceiul ca timp de 40 de zile, sicriele să fie acoperite numai cu pământ pentru a permite sufletului răposatului să circule liber, înainte de a se urca definitiv la cer.
- Regele Hassan al II-lea a supraviețuit la șase tentative de asasinat, i-am amintit eu domnului Elkebir.
- Regele Hassan al II-lea a domnit 38 de ani, timp în care a reușit să ocupe fosta Sahară Spaniolă cu un teritoriu de 260000 kilometri pătrați și mai puțin de 75000 locuitori. Totuși fostul rege a avut mulți dușmani, care l-au considerat un despot neîndurător. În urma tentativei de asasinat din 16 august 1972, conduse de generalul Muhammad Ufkir, regele a ordonat raderea de pe fața pământului a vilei acestuia din Rabat și deportarea în deșert a văduvei cu cei șase copii. La înmormântarea fostului rege Hassan al II-lea au participat șefi de stat sau de guvern din peste 60 de țări, precum și conducători ai unor organizații internaționale. Printre ei s-au numărat Bill Clinton, președintele S.U.A., prințul Charles al Marii Britanii, Jacques Chirac, președintele Franței, Johannes Rau, președintele Germaniei, Carlo Azeglio Champi, președintele Italiei, regele Juan Carlos al Spaniei, Eizer Weizman, președintele Israelului, Hosni Mubarak, președintele Egiptului, Yasser Arafat, președintele Autorității palestiniene, Abdalaziz Buteflika, președintele Algeriei, Kofi Anan, secretarul general al O.N.U. Cu această ocazie, Bill Clinton a declarat că "regele Hassan al II-lea a lucrat fără odihnă pentru bunăstarea poporului său", iar Jacques Chirac a menționat că "am pierdut un om care a iubit Franța și poporul francez". După aceste vorbe, domnul Fuduli Elkebir a făcut o pauză cât să mai schimbe greutatea corpului de pe un picior pe celălalt, după care mi-a pus o întrebare demnă de numele lui:
- Ce oaspeți din străinătate au participat la înmormântarea lui Ceaușescu, pe care voi românii l-ați împușcat după un proces sumar?
- Nicolae Ceaușescu a fost înmormântat în mare secret la cimitirul militar "Ghencea" din București în noaptea care a urmat execuției sale, motiv pentru care nu au participat șefi de stat sau de guvern din străinătate. Dar este posibil să fi fost de față reprezentanți ai agențiilor străine de spionaj, care au stat ascunși în întunericul nopții și nu au apărut în filmul realizat cu această ocazie și difuzat de posturile de televiziune din întreaga lume, pe care poate l-ați văzut și dumneavoastră, am răspuns eu, gândindu-mă la faptul că "împușcatul" dădea vina pe "agenturili străine" în desfășurarea evenimentelor începute la 16 decembrie 1989 la Timișoara...