Se pare că Dumnezeu ne răsfață cu toate dăruitele! Privesc înspre toate acestea ca pe ceva născut, iar nu făcut!
Suntem mulțimi disjuncte pe plajă, nisipul ne suportă toate întoarcerile. De pe o parte pe alta, de la restaurant la rogojină, de la un weekend la altul și de la o vară la cealaltă. Pașii noștri cu un conținut aleator îmbrăcați în pașii altora, zi de zi, cu tălpi mai înfundate, căutând marea. Iar ea, rece altminteri, își calcă pe principii, saltă toate geamandurile, lansează toate semnalele, ambarcațiunile, chemările, pentru a ne face pe noi să ne credem cel puțin în rai. Așa că ne așternem pe spate cum așterni amintiri de-o vară pe dâra unui avion care face reclamă la nu știu ce cafea.
Coloniile de peștișori patrulează apele clare, liniștite, atenți la invaziile umane. Nu știu de ce, când intru pas cu pas, mi se pare că las toate neliniștile acolo, fiindcă după ce plec, o furtună apleacă norii ca pe niște crengi de măr sălbatic, iar ei cum se văd scăpați din lanțurile aurii ale soarelui, vagabondează pe pământ și tot ce știu ei mai rău se întâmplă. Oamenii îi numesc mai nou cod galben, portocaliu sau roșu. Niște benzi colorate de pericol. Din păcate pentru ei, sunt doar niște puștani care după ce și-au făcut damblaua se risipesc. Amețiți.
Ia porumbu’! E un bruiaj permanent pentru radiovacanța instalată pe țărm, în urechile scoicilor, melcilor și ale turiștilor care au fiecare repertoriul său de a se face cunoscut îndeaproape mării, această felină cu ochi verzui torcând atâtea povești cât nici Șeherezada nu ar fi putut născoci. Și toate, toate la năvod și la un pahar de bere. Vorba vine, că nu mai trage la scoică. Altădată, tot săracul se întorcea cu traista plină să-și hrănească familia. Ba se mai întâmpla să fie oprit din drum spre casă de vreun turist amator de o saramură de guvizi, care îi lăsa un preț bunicel pentru întreaga trudă. Omul era bucuros chiar și așa să pună câțiva leuți pe masă. Doar și mâine e o zi! Pe care o va putea petrece tot făcând momeli pe dig, lansând o undiță-două, improvizate, și odată cu ele tăcerea îndelungă, dar confortabilă pentru ispitele pescărești. Matinal, marea este garnisită de acești oameni ai mării, în felul lor. Răbdător.
Soarele de august, cu burta lui imensă răsfrântă peste mare, peste nisip și peste înfățișarea noastră, ne asigură că este timp de odihnă pentru încă vreo câteva săptămâni.
Strânși în noi ca în carapace, cu tendințele noastre, cu toate notițele organizate pentru o viață mai bună, cu probleme cotidiene - de ne întrebăm cine-o fi inventat matematica și de ce, cu mic, cu mare, ne dăm aerosolilor, impudic, ca și când ne-am trăi clipa.
Viața este clară dacă o vedem ca pe o oglindă de ape în care căpătăm un aer marin, fascinant...
Privind marea, s-o întrebăm: cine este cea mai frumoasă din țară?!


(august 2014)