Soarele începea să depășească tot mai mult culmea coastei, ruptă de alunecări de teren, din capătul satului Valea Căpățânii, iar umbrele se desenau tot mai clar în curtea casei familiei Suruleac. În stânga, cum intrai, din ulița principală, în curtea înclinată foarte mult către poartă, treceai pe lângă o fântână rotundă din beton, cu roată și lanț, cu apă sălcie, pe care o puteau bea doar animalele. Perpendicular pe direcția uliței era construită o casă, după modelul unic în tot satul, în partea din spate, cu o tindă, o bucătărie și o camera de zi, care noaptea devenea dormitor, iar în partea din față, cu doua camere de oaspeți, cu acces pe un târnaț cu deschidere spre curte.
Paraschiva Suruleac, își fixă cu greu ultima agrafă în păr, privindu-se în oglinda ciobită, agătată într-un cui pe peretele din tindă. La cei cincizeci de ani pe care îi avea, era încă o femeie în putere, destul de durdulie. Formele ei apetisante nu-și pierduseră de tot conturul și parcă vechea ei poreclă “ pișcot” , primită în tinerețe, i se potrivea și astăzi de minune. Cu dexteritate, puse pe masă o bucată de caș, câteva roșii, proaspăt culese din grădină, o pâine rotundă făcută în cuptor și o cană de lapte, privindu-l cu lehamite pe Titel, soțul ei, mic, negricios și scofâlcit, măcinat de reumatism, care stătea pe un scaun în fața ei, încă mahmur după beția din seară anterioară. Un aparat de radio vechi, așezat pe un suport fixat deasupra mesei, transmitea bâzâind informații și muzica, pe o lungime de undă nedefinită...
… Letiția Acornoaie aștepta la semafor. Își privi în oglinda retrovizoare interioară machiajul impecabil și zâmbi mulțumită. Muzica antrenantă o făcea să bată ritmul în volanul micii limuzine pe care o conducea, în drum spre serviciu. Lucra la o agenție guvernamentală, care se ocupa cu protecția melcilor. Postul de secretară îl obținuse cu greu, după multe interviuri și probe practice, în cursul cărora se străduise din răsputeri să-l convingă pe fostul director general să o angajeze. Acum, la 32 de ani, simțea, în sfârșit, că venise și vremea ei. Odată cu schimbarea puterii politice, i se schimbase și șeful, iar noul director general apreciase imediat calitățile cu care natura o înzestrase din belșug. O promovase după o săptămână în funcția de asistentă personală și nu se mai lipsea de prezența ei nici măcar atunci când pleca în vreo delegație… Un claxon iritat o trezi brusc din reverie. Semaforul era verde…
… Paraschiva intră în tinda ușor transpirată. Trecuse ceva vreme de când strânsese masa și se apucase de treaba prin gospodărie. Mulsul vacii, hrănirea porcului și a găinilor îi luaseră destul timp. Pe nevolnicul ei de bărbat îl trimisese la magazinul mixt, aflat în celălalt capăt de sat, în fosta : Cooperativă” , să cumpere niște sare. Pensia lui de boala era singurul venit sigur al familiei și abia le ajungea de la o lună la alta. La plecare îi spusese ca de obicei:
- Să nu ceri băutură pe datorie, nenorocitule, și să te-mbeți iarăși, că-ți rup oasele!
În timp ce se spăla pe mâini într-un lighean, se opri deodată, ciulind urechile și dădu radioul mai tare. Se transmitea “Horoscopul zilei”. Fiica ei, vânzătoare într-un butic în orășelul din apropiere, măritată cu un șofer de TIR, o înnebunise cu zodiacul, astrologia și ghicitul în cărți, așa că de la o vreme își urmarea și ea, fără prea mare convingere, horoscopul, ea fiind “ Fecioară ” …
…Lețiția frână și parcă în fața clădirii cu multe etaje, unde își avea biroul. Nu coborî, însă imediat din mașină pentru că la postul de radio pe care îl asculta, prezentatoarea anunța horoscopul zilei:
“ Fecioară : Este o zi bună pentru rezolvarea problemelor sentimentale care vă frământă de mai mult timp.
Puteți să vă bazați pe intuiție dar nu uitați de prudență. O ruptură este oricând posibilă. Primiți o mână de ajutor de unde nici nu vă așteptați. “ Letiția clipi de câteva ori, apoi își scoase în sfârșit picioarele ei nesfârșit de lungi afară din mașină, făcându-i pe câțiva șoferi din parcare să înghită în sec și să frâneze brusc, pentru a evita ciocnirile. Putea să-și înceapă ziua de lucru, în sfârșit, liniștită. Știa ce are de făcut…
…Paraschiva ieși din casa și traversă curtea. Portița de la drum rămăsese deschisă, uitată așa de Titel. Trebuia să coboare niște fân din podul fânarului pentru a hrăni vaca. Aruncă în treacăt o privire spre gardul vecinului, Mitrofan Caragață, un barbat voinic, cu burta revărsată peste pantaloni, a carei nevastă era plecată la muncă în Italia. Acesta îi făcea avansuri nerușinate de ori câte ori avea ocazia și încercase de câteva ori chiar să o înghesuie, în via care creștea pe araci pe coasta din fundul curții. Scăpase cu greu, cu hainele și părul răvășite, dar Mitrofan îi promisese că o să o îmblânzească el într-o bună zi. Acum nu sesiza nicio mișcare în curtea vecină, dar acest lucru nu o liniști de loc. Urcă scara, cu grijă, și păși cu mare atenție în podul plin cu fân. Între grinzile care asigurau structura de rezistență a podului erau puse scânduri mult mai subțiri, mai mult pentru a nu cădea fânul, dar care nu suportau greutatea unui om. Câinele, legat cu un lanț în fundul curții, începu să latre și toți câinii din apropiere îi răspunseră imediat. Trecea cu siguranță cineva pe uliță…
…Letiția deschise ușa capitonată pe care era plăcuța aurie cu inscripția “ Director general” și înaintă unduindu-și șoldurile. Aplecându-se peste biroul sculptat al șefului, pentru a-i oferi o perspectivă corespunzătoare asupra decolteului ei generos, îi spuse:
- Puiule, acum câteva luni mi-ai promis că divorțezi și mă iei de nevastă… Știi că sunt pregătită să fac orice, orice, mă-nțelegi, ca să te fac fericit!
Directorul general se înroși brusc și bâgui:
- Leti, știi foarte bine că doar pe tine te iubesc!
- Știu, Puiuț, dar asta nu mă mai satisface… Vreau ceva mai concret…
Puiu, înfierbântat, sări din fotoliul directorial și se repezi spre Letiția, care se retragea de-a-ndărătelea suficient de încet ca el s-o poată prinde exact la un pas de ușă. Cu ochii închiși, o strânse sălbatic la piept, murmurând: “Iubi! Iubi!” , dar momentul de reverie poetică fu întrerupt brusc de un scârțâit prozaic…
…Mitrofan urcă atent pe scara fânarului. Ca să nu facă zgomot, își descălțase papucii. Ajuns sus zări profilul ademenitor al Paraschivei, aplecată să ia fân. Se repezi către ea, mugind ca un bizon în călduri, pășind hotărât, convins că fericirea e doar la un pas… Deodată scândurile cedară cu un zgomot asurzitor și Mitrofan se prăbuși printre grinzi. Sfoara care îi susținea nădragii se agăță, în spate, într-un cârlig fixat pe o grindă și după câteva secunde de balans, se rupse sub greutatea lui de peste 120 de kilograme, iar bărbatul se prăvăli, fără pantaloni, într-un căruț cu patru roți, în care se aflau câțiva bostani. Căruțul se urni din loc și ieșind din fânar, prinse viteza, în curtea înclinată, înspre poartă, și trecând exact prin portiță, se zdruncină pe scările de piatră de la drum, răsturnându-se în șanțul din fața gardului.
Paraschiva, după un moment de uluială și de spaimă, cobori repede pe scara și fugi in drum, unde îl găsi pe Mitrofan, tăvălit în praf, gemând și îngăimând vorbe grele.
-Așa, care va să zică, țap bătrân! Stai ca te răcoresc eu! izbucni ea și, fără ezitare, scoase repede o găleată de apă din fântână, deșertându-i conținutul peste gard, direct în capul nefericitului amorez…
…În ochii bulbucați ai directorului se putea observa surpriza și groaza. În ușa larg deschisă se afla soția lui, Victorița, o gospodină zdravănă, fierbând ca o oală Kukta sub presiune, în timp ce își balansa amenințător poșeta, cu toarte lungi, în care își punea lucruri ca într-o raniță.
- Nenorociților! strigă ea din toți bojocii și începu să-i lovească peste cap cu poșeta, folosită pe post de ghioagă. Directorul se prăbuși pe podea urlând:
- Viky dragă, nu mai da!
Letiția încercă să fugă în jurul mesei, dar Victorița o urmarea cu înverșunare, ținând-o cu o mână de rochie în zona gâtului, în timp ce îi cară cu poșeta lovituri cu nemiluita, strigând:
- Neisprăvito, vrei să-mi strici familia?
În cele din urmă rochia se rupse, iar Letiția se prăbuși într-un colț al camerei, lovind cu cotul, în cădere, butonul de alarmă de incendiu. Din tavan începură să curgă șiroaie de apă și alarma se declanșă în toată clădirea. Victorița se retrase, cu părere de rău, după ce îi mai trase soțului, peste cap, o geantă de adio, șuierând:
- Te usuc eu acasă…
… La radioul din secretariat prezentatoarea anunța averse locale în toată țara și se pregătea să reia horoscopul zilei…