Se întâmplă uneori, când observăm că unii oameni fac anumite lucruri invers decât suntem obișnuiți, să exclamăm: s-a întors lumea cu fundul în sus! Turistul creștin care vine pentru o scurtă perioadă de timp într-o țară arabă și locuiește la hotel, nu are ocazia să se exprime în acest mod. Dacă, din goana autocarului vede într-o piață timp de câteva secunde o mulțime de tururi de pantaloni îndreptate spre cer și ghidul îl informează că acolo sunt musulmanii veniți să facă rugăciunea din amiaza de vineri și care nu au mai avut loc în moscheie, atunci într-un locușor al minții turistului este posibil să licărească întrebarea: oare nu cumva lumea se întoarce cu fundul în sus? În plus, dacă va fi invitat să ia micul dejun... după apusul soarelui sau prânzul... la miezul nopții, atunci va intra într-o ușoară stare de perplexitate și există o mare probabilitate să se întrebe retoric: s-a întors lumea cu fundul în sus?
Prima oară când mi-am pus această întrebare s-a întâmplat să fie în luna ramadan din 1984. Soția mea, Ella, care lucra la Institutul Algerian de Petrol din Oran, a fost invitată de un grup de studenți să ia masa acasă la unul dintre ei. Trebuie să menționez faptul că respectivii studenți primeau în continuare salariile substanțiale de la Uzina de Lichefiere a Gazelor din Arzew, unde au lucrat ca muncitori și care îi trimisese să-și continue studiile.
După obținerea diplomei, ei aveau obligația să revină la societatea respectivă, ca să lucreze, evident, pe alte posturi, corespunzătoare studiilor lor.
Distanța de 40 de kilometri de la Oran la Arzew am parcurs-o cu autoturismul "Dacia 1310", pe care îl adusesem din țară. Știam că în luna ramadan orice bun musulman trebuie să se abțină să mănânce și să bea cât timp "se distinge firul alb de firul negru" în condiții bune. Soarele se pregătea să dispară după linia orizontului și circulația rutieră atinsese un maxim de viteză; toți se grăbeau să fie acasă în momentul de începere a mesei.
Am ajuns cu bine la vila lui Abdalkarim (n.a. Servitorul generosului), unde am făcut cunoștință cu Abdarrahim (n.a. Servitorul milostivului) și Abdalkader (n.a. Servitorul puternicului).
Toți au venit cu soțiile, care se găseau într-un salon separat, unde a avut acces numai Ella. "Tradiția noastră nu permite ca femeile musulmane să fie văzute de bărbații străini", s-a scuzat vădit rușinat Abdalkarim. Încă nu sosise ora mesei, dar am observat pahare cu lapte și farfurioare cu trei curmale fiecare.
- Vom începe "al ftur" în mod tradițional cu lapte și curmale, care asigură lichidul și zahărul necesar, așa cum ne-a învățat Profetul, ne-a informat Abdalkarim.
- Așa se numește prima masă după o zi de post - micul dejun? am întrebat eu.
- Vă lămuresc imediat, a răspuns Abdarrahim. Prima masă din noaptea de ramadan se numește "al ftur" și se ia imediat după apusul soarelui. Următoarea masă, care se ia pe la miezul nopții, este denumită "al ghada", care înseamnă dejunul. Ultima masă, care este luată înaintea zorilor, poartă denumirea "al-șur".
- Nu aveți senzația că lumea se întoarce cu fundul în sus pe durata lunii ramadan? am venit eu cu o altă întrebare.
- Da, este adevărat, a intervenit Abdalkader, dar nouă ne place această variație în viață, care ne întărește credința în Allah. Mai trebuie să știți că una din obligațiile importante ale oricărui musulman este de a se ruga de cinci ori pe zi…
- Da, noi știm deja: "al fajr", "al dzohr", "al aasar", "al maghrib" și "al iișa", a răspuns Ella.
Între timp prin difuzoarele instalate în vârful minaretelor din Arzew s-a anunțat apelul la rugăciunea "al maghrib". Cu toții am înfulecat grăbiți laptele și curmalele după care cei trei marocani s-au ridicate de la masă și au început ritualul rugăciuni cu fața spre Mecca.
Apoi, Abdalkarim a făcut pe chelnerul, aducând pe rând celelalte feluri de mâncare ale micului dejun: "harira" (n.a. supă marocană cu zeamă de carne , mazăre și linte), "bstela maa tsimar bahria" (n.a. budincă de clătite cu fileu de pește și fructe de mare – crevete și calamar). Ca desert, Abdalkarim a pus pe masă tăvi cu șabakia (n.a. împletita - prăjiturică din aluat nedospit din care sunt trase mici fâșii împletite, cu aspect de turban, friptă în ulei încins, unsă cu sirop de zahăr ars și miere), "qarn al ghazal" (n.a. cornul gazelei -cornuleț în formă de semilună umplut cu cremă de migdale) și, bineînțeles, nelipsitul ceai de mentă. Ella a dorit să plece în salonul femeilor și amfitrionul a fost de acord.
- Se mănâncă mult în Maroc, am remarcat eu.
- În timpul lunii ramadan noi cheltuim cel mai mult cu mâncarea. Când mergem în piață cumpărăm peste necesitățile reale deoarece foamea ne roade stomacul și vrem să fim siguri că seara mâncarea va fi suficientă.
Difuzoarele din vârful minaretelor au început chemarea la rugăciunea "al iișa”. În timp ce marocanii făceau mătănii, eu mă delectam cu ceaiul de mentă. A urmat o discuție prelungită, întreruptă la miezul nopții de Abdalkarim, care ne-a comunicat că este timpul să ne administrăm prânzul.
- Nu cred că voi putea să mai mănânc ceva, i-am spus eu gazdei.
- Nu trebuie să mâncați, ci să înmagazinați. Noi obișnuim să facem un "kirș al sulb" (n.a. stomac dur), deoarece după prânzul de miezul nopții nu mai mâncăm până după apusul soarelui, m-a informat Abdalkader.
- Dar nu mai luați masa de "al șur"? am mai întrebat eu.
-Cine se mai scoală înaintea zorilor ca să-și întreruptă somnul? Ar însemna să moțăim la cursuri și să o supărăm pe madame Ella, a răspuns Abdarrahim zâmbind. Prin ușa deschisă am văzut două mâini cu multe brățări tipice, purtate de femeile din Algeria, care țineau o tavă plină cu farfurii. Abdalkarim a sărit de la locul lui și a preluat platoul pe care l-a pus pe masă. Așa am început să înmagazinăm "tajin maa jaja, burquq ua luzat" (n.a. ghiveci de găină cu prune și migdale), "meșaui maa kharuf" (n.a. broșete de miel), "isfanj" (n.a. gogoși în formă de covrigei) și, bineînțeles, ceai de mentă.
- În luna ramadan, la "al ghada" noi nu obișnuim să repetăm felurile de mâncare de la "al ftur", a comentat Abdalkarim.
Acest lucru l-am constat și în anul următor, când am fost învitați de același amfitrion. Dar, nu au mai fost prezenți colegii Abdarrahim și Abdalkader și așa, Abdalkarim a uitat de tradiție, permițând soției lui - Makhfia (n.a. Ascunsa) - să aducă felurile de mâncare la masă și chiar să se așeze alături... de mine; am observat că purta aceleași brățări pe care le văzusem... anul trecut în ușa deschisă a salonului. Atunci mi-a venit să exclam: s-a întors lumea cu fundul în sus!