agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-02-07 | |
Nu s-au dat însă pe brazdă în ziua aceea, dar nici în cele următoare. Nici n-ar fi știut atunci cum . Deocamdată au intrat în sala de mese. Cu ei, noii sosiți, n-a avut nimeni nimic. S-au așezat la mese și au început să aștepte. Nu peste mult timp se auzeau sunetele sacadate ale unor pași care fugeau, apoi au pătruns în sală, în pas alergător, unul câte unul, băieți îmbrăcați ca ei. Nu s-au așezat când au ajuns în fața meselor, ci tot mai fugeau bătând pasul pe loc. La comandă stai! s-au oprit.
- Nu e bine, înapoi pe platou, marș! Vocea era a căpitanului cu banderolă. Din nou, au început cei intrați să bată pasul pe loc și apoi să iasă pe rând așa cum au intrat. După niciun minut au reintrat, dar numai ca să iasă la aceeași comandă. Scena s-a repetat de câteva ori. Ultimii sosiți s-au servit primii. S-au servit pentru că pe rând, ca într-un ritual, se prezentau în fața unui ghișeu de unde se întorceau ducând într-o mână o farfurie și, în cealaltă, o cană de aluminiu aburindă. Au procedat și ei la fel sub privirea cercetătoare a ofițerului. Macaroanele cu brânză au fost, parcă, prea sărate, însă ceaiul dulceag se completa destul de bine cu ele. Bând ceaiul cu înghițituri mici, Nuțu și-a adus aminte de niște domni care, prăjindu-se la soare, la Băile de la Ocna, făceau haz de niște întâmplări din timpul când ei făceau armata cu termen redus. Nu mai știe ce povesteau acei domni, a rămas doar cu un cuplet ce aceștia îl interpretau printre hohote de râs. Unul zicea cu o voce ce se străduia a fi de altistă: - Toreador, vino de mă fură! Altul îi răspundea cu o voce gravă de bas: - Nu pot, dragă Carmen, că mi-au dat bromură. Oare să fie și în ceaiul acesta amestecată o astfel de substanță N-avea de unde ști, dar după ce au luat masa și au ajuns în dormitor, toți dădeau semne că i-a cuprins subit dorința de a se culca. Numai că au trebuit să mai aștepte până la sunarea stingerii. Până atunci i-au mai ascultat încă o dată, a câta oară, pe comandanții de grupe care le spunea despre obligația de a respecta întocmai programul stabilit și ordinele comandanților direcți, cei de grupă în primul rând, care, nu-i așa, în cea mai mare parte a timpului sunt ei, soldații fruntași, caporalii și sergentul Geantemir. Într-un târziu, au auzit sunetul izbăvitor al goarnei care, parcă în tonalități triste, a sunat stingerea. Se făcuse, deci, ora nouă seara. Sforăiturile, bolboroselile, gemetele, ce după un timp au început a se face auzite, păreau a nu-i deranja pe niciunul. Nici alt sunet de goarnă, care acum părea vesel, nu i-a deranjat. Venea de undeva de departe și părea destul de liniștitor. Dar, după câteva clipe, a devenit puternic, sâcâitor, trezindu-i, de-a-binelea, pe toți. Unora li se părea că au dormit doar câteva clipe și nu opt ore, cu toate astea erau odihniți. Vocile puternice ale gradaților au început să strige deeeșteptarea, ridicați-vă, nu mai stă nimeni în pat! Celor care n-au fost destul de rapizi li s-a tras cu brutalitate pătura de pe ei. Tot comandanții direcți au început să-i grăbească cu echiparea. N-au trebuit decât să-și pună pantalonii și cizmele pentru că izmenele și cămășile le aveau pe ei, că doar dormiseră în ele. Pas alergător, au coborât pe platou. Au durat câteva minute bune până s-au aliniat pe grupe, plutoane și companie. Și nu erau doar ei, cei din compania a șasea, ci încă alte cinci companii. Aceeași comandă a început să se audă pentru fiecare pluton. Drepți, pentru zece minte timp personal, rupeți rândurile, marș. Cei sosiți ieri erau derutați. Ceilalți, care aveau un avans de două săptămâni, erau a toate știutori. În curtea luminată de luna, ce se pregătea de culcare, și de câteva becuri chioare, soldații au rupt rândurile și nu s-au îndepărtat în toate direcțiile, cum ar fi trebuit s-o facă. Nu, ei au luat-o într-o singură direcție. Nuțu, ca și alții ce au venit ieri, a început să privească în sus. Nu se vedeau nori, deci n-avea cum ploua. Se auzea totuși un susur ca de ploaie. Unii și-au întins mâinile lateral, cu palmele în jos, să-și dea seama dacă picură. Nu picura că nu avea de unde. De abia, într-un târziu, și-au dat seama ce se întâmplă. Timpul personal era folosit din plin în apropierea gardului unde soldații aproape aliniați, umăr la umăr, urinau printre sârme. Au trebuit să se grăbească și ei să-și folosească timpul personal că nu poți ști ce se poate întâmpla mai târziu. Și s-au întâmplat multe, după cele zece minute de înviorare, și toate erau pentru gradați la fel de importante. Au început cu făcutul patului. - Priviți la mine! Și toți cei zece din grupă priveau la patul comandantului, cum acesta îndoia cu multă măiestrie cearceaful deodată cu pătura, cum marginile albe, ce se vedeau ieșind din pătură, erau atât de netede de parcă peste ele ar fi trecut cu câteva clipe înainte un fier de călcat încins. Ce mai, n-ai fi zis că cineva a dormit acolo cu câteva minute înainte. - Vedeți ? Atât de bine trebuie întinse, încât, dacă arunci un ban pe ele, acesta numaidecât trebuie să sară. Altfel nu e bine și veți avea probleme. Și, povesteau cei mai vechi, caporali, unii în anul trei de armată chiar au avut necazuri când prin dormitoare trecea în control, în timpul cât soldații erau la instrucție, ofițerul de serviciu, ori chiar comandantul brigăzii. Deocamdată programul se desfășura așa cum era scris. Au ieșit pe platou și au fost aliniați. Nuțu a prins, fără să vrea, o discuție între sergent și un caporal. - Oare tot așa de cătrănit o fi și azi fenomenul? -Eu cred că da. Ceea ce a urmat i s-a părut un spectacol în care lua și el parte. Abia într-un târziu, a observat că în fața sergentului se așezase un ofițer, când o fi venit? Aha, este comandantul lor de pluton. Dacă are două stele înseamnă că este locotenent. Și ce tânăr pare a fi! A urmărit apoi cu interes cum comandanții de grupe îi dădeau raportul. Tot asta făceau și ceilalți comandanți de grupe din celelalte plutoane. Apoi un strigăt: Atenție! venit din stânga, de la primul pluton, i-a împins, ca din arc, pe ofițeri în fața plutoanelor lor. Din aceeași direcție veneau doi ofițeri, un căpitan și un locotenent major. Locotenentul major, avea s-o afle mai târziu, era locțiitorul politic al comandantului. Căpitanul nu poate fi decât comandantul. În fața lui s-au prezentat ofițerii ce i-au dat fiecare raportul, menționând efectivele și precizând că sunt gata pentru începerea programului. Chiar dacă n-ar fi intuit Nuțu cine este comandantul companiei, tot ar fi aflat imediat după ce acesta a început să vorbească, să facă bilanțul săptămânii ce a trecut . - A mai trecut o săptămână, și iacă-te fenomenul, iacă-te soldat care nu știe să salute regulamentar, iacă-te alt fenomen, soldați care umblă brambura prin cazarmă, un fenomen cu totul de nedorit, soldat care-i atârnă hainele pe el și, (de data aceasta, se uită fix la unul din flancul drept al plutonului patru) alt fenomen, soldat care își ține arma parcă ar fi o bâtă de păzit vacile. Spre acel soldat, care încă nu știa că este vorba de el, s-a uitat cu și mai multă insistență. Cel vizat privi spre comandant cu neîncredere, făcând un gest cu un deget spre piept ca și când ar fi vrut să zică : despre mine vorbiți? - Da, da, tu. Despre tine vorbesc. Poftim în față! Cel vizat înaintă aproape târându-și arma. Căpitanul, după roșeața ce i se ivise în obraz și după un gest aproape imperceptibil de a ridica mâna, era cât pe- ci să-l lovească, dar se abținu la timp. Nimeni nu îndrăznea a zice ceva, se știa doar că niciun subordonat nu poate vorbi dacă nu este întrebat. - Ce ai de zis, comandant de grupă? De data asta se uită cu reproș la caporalul din fața grupei. Acesta cu mult curaj zise: -Tovarășe căpitan, sunt caporalul Tomazeli, permiteți să raportez, soldatul acesta din plutonul patru, grupa a patra, face parte dintre cei care au sosit ieri după masă de la Brașov. Încă n-au participat la nicio ședință de instrucție de front și nici la studierea Regulamentului de ordine interioară. - Aha! Păi, bine, bine, de ce n-ai spus de la început? În curând locotenentul major și căpitanul s-au retras. Au rămas doar cu gradații lor și cu tânărul locotenent. Avea locotenentul Cucu, așa li s-a prezentat, o față de băiat vesel și poznaș. Acea față, dar mai ales ochii iradiau, parcă, o bunătate fără margini. Din această cauză cei mai mulți s-au cutremurat când i-au auzit vocea puternică, pițigăiată și în același timp răstită. - Ascultați bine ce vă spun și băgați la cap că n-am să vă tot repet! De azi înainte veți asculta doar ordine pe care sunteți obligați a le îndeplini. În caz contrar, veți suferi rigorile legilor, care nu sunt deloc blânde pentru militari. Dacă vreți să vă mai vedeți curând casa, părinții, iubitele ori nevestele va trebui să executați, fără nicio crâcnire ordinele, întocmai și la timp. Ați înțeles ? Nimeni n-a răspuns, doar vocile celor patru gradați s-au auzit la unison Am înțeles, să trăiți! Locotenentul Cucu le-a întors spatele îndreptându-se spre clădirea albă, de lângă intrare, despre care toți știau că adăpostește comandamentul unității |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate