agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-03-09 | |
Pe podeaua turcoaz un dog german albastru, noduros ca un sac de oase, mârâie încet fără urmă de intenție în ochii blegoși.
- Ia loc! Nu face nimic, nu mai e bun nici de sonerie, a surzit. Tipul chel, cu burtă de cârciumar îmi face semn dintr-un costum care mai mult arată tot ceea ce nu este. Mă apropii nu prea hotărât, dar încep să observ și detaliile din jurul giganților, cum ar fi pereții texturați în nuanțe deschise de gri formând un model discret și neuniform, sau biblioteca din rafturi modulare cu o îmbinare tip puzzle. Se recomandă Cătălin și îmi indică din priviri canapeaua gri perlat, așezată în fața celor două scaune circulare, susținute pe picioare scurte din metal cromat, toate la același nivel, de parcă tânjesc să coboare cât mai apoape de strălucirea colorată a podelei. - Uite aici un set de poze cu hruba. Ștefan alege azi ce mâine respinge și nu îl convinge nimic. Un capriciu cap coadă. În cele din urmă a căzut totul pe mine, să vin eu cu cele mai bune idei, să nu îl mai bată toți „tâmpiții” la cap. Se vrea un spațiu de tranzit, oameni care vin și pleacă, mai precis studenți pentru că este în cartierul de case, foarte aproape de universitate. Vrem să mergem tot pe contrast, dar fără să băgăm prea mulți bani. Cunoști sistemul: buzunarul clientului croiește măsura, totuși trebuie să se așeze pe niște așteptări – din păcate. Pentru mine cel puțin, pentru că eu aș fi dat un lavabil ordinar și aș fi încondeiat vreo doi pereți cu tencuială decorativă. Dar se pare că dacă nu are suflet nu atrage suflete. Mie partea asta cu poezia locurilor îmi scapă, sunt ceva mai practic. Mi-a trântit pe măsuța din față un teanc de cataloage, de parcă gestul l-ar fi eliberat de toată această povară. - Eu sunt ... nu am lucrat până acum pe așa ceva. - Știu. Caut idei, pe ele pot pe urmă să discut cu oamenii pe care deja i-am amețit cu toate pretențiile noastre. Așteaptă cu toții ca să înceapă. - Nefiind o cerință tehnică presupun că voi avea destul de repede niște propuneri. Pot să văd spațiul? -Sigur! Se pregătește deja renovarea și o să găsești o echipă acolo. Îți spun: caut ideea care să îi convină și să mă scape de sâcâiala asta. În picioare, lângă masa de lucru și cu brațele încrucișate îl asemăn cu duhul din lampa lui Aladin, mereu supus dorințelor schimbătoare ale unui stăpân. - Vă doresc să o găsiți, eu nu vă mai rețin, merg acolo și apoi mă apuc de treabă. Când am ceva vă sun pe numărul de pe care m-ați apelat. - Așa procedăm! Ieșim în hol și mă conduce până în capătul scărilor, unde îmi strânge mâna energic și apoi le urcă în grabă, cu o ușurință pe care nu mi-o închipuiam la un tip corpolent. Salut pe omul de întreținere și ies cu materialele îngrămădite sub braț, deja cu gândul la cum o fi să ceri mult cu bani cât mai puțini și să te aștepți să ți se dea soluții care să îți și placă. Am mers direct să văd spațiul, o casă veche, totuși suficient de mare și toate vor începe în cazul meu de aici. Muncitorii mă priveau încurcați, m-am prezentat și unul dintre ei mi-a spus că sunt deja al treilea sau dacă nu chiar al patrulea pe ziua de azi care vine: „nu s-ar zice că pregătim pereții pentru un bar de cartier!”. La birou am răsucit pe toate părțile ideea de tranzit, cum să prinzi mișcarea, ce poate fi specific și cum să păstrezi în același timp căldura care te face să te întorci. Cautam nebunește peste tot: cataloage, concepte noi de amenajare interioară, materiale și finisaje de tot felul. Eram furios și obosit de atâtea imagini care mi se plimbau aiurea prin cap în toate stilurile. Când tocmai mă pregăteam să închid tot și să plec a sunat Pascu să mă întrebe cum a fost și ce am rezolvat. Aș fi trântit receptorul ca să pot să înjur dar fiind conștient că posibilitatea asta nu există, am explicat în cât mai puține cuvinte cum mi-au fost aruncate doar câteva idei de care să mă apuc să leg ceva unitar. - Nu e mare lucru, dă-i și tu ceva, că un refuz pe față nu se poate. Oricum, te descurci tu cumva! Toate astea puteau fi spuse de la bun început și totuși m-a lăsat să îmi bat capul, tocmai ca să se asigure că tot am să prezint CEVA. Nu am adăugat decât „O seară bună” și mi-am încheiat ziua de lucru mai grăbit ca niciodată, dacă alții pot să se joace pe timpul meu eu nu aveam de gând să extind treaba asta până peste limită. Abia acasă, vârât în cadă cu un teanc de reviste la îndemână mi-am amintit de Doru și m-am felicitat că am stabilit să ne vedem la mine. A venit punctual, cu rucsacul plin ca pentru Revelion și a înșirat în viteză sticlele pe măsuță povestind cum s-a certat cu taximetristul pentru rest. - Neplăceri cotidiene. Doar nu ai venit să ni le înșirăm, spune mai bine ce altceva face omul momentului. - Îmi caut cavalerul de onoare! - Serios? - Doar nu credeai că scapi. Asta da surpriză, nimeni până acum nu mi-a cerut să fiu altceva decât fotograf, un rol care te plasează ușor în exterior și este cel mai confortabil la astfel de evenimente. Nedumerirea mea îl amuză și tare aș vrea să știu cum a ajuns la alegere. - Nici nu m-am gândit atât de departe. Sigur, dar să știi că nu mă supăr în caz că te răzgândești. - Ha! Da, vezi să nu ... - Totuși, pentru ce eu? A devenit brusc serios și după ce m-a privit direct și-a coborât privirea spre cele câteva cataloage pe care m-am îndurat să le iau acasă, pentru eventualitatea în care îmi dă pe nas cheful de muncă. - Au fost câteva momente când nimeni altcineva nu a fost lângă mine, nu au știut cum, nu au putut sau nu i-a interesat. Calitate, defect, ce o fi habar nu am, însă nu uit asta. Pot să încep cu noaptea aia când am umblat brambura prin ger până s-a luminat, doi puști slăbănogi pe care îi înoda vântul, pentru că eu nu voiam să mă întorc acasă unde mă așteptau pregătite toate castanele din lume ca să îmi fie azvârlite direct în cap – sau cel puțin așa îmi imaginam eu atunci. Să spun despre accident, când m-ai ajutat să ies dintre fiare, sau cum m-ai convins că sunt un bou dacă renunț la facultate? Mai adaug aici și discuțiile noastre lungi din curtea școlii sau de pe treptele de la gang, tâmpeniile prin care am trecut cu gașca sau cele de care nu am scăpat. Cu tine pot să mă verific ori de câte ori simt nevoia, pentru că tu nu ai idei fixe despre nimic și suporți orice enormitate pe care aș putea să o debitez. Știu, de-a lungul timpului n-au fost puține. Și în plus, Ralu spune că ai să dai bine în poze pentru că ești înalt. - Ha, cu asta m-ai convins! -Nu râde, când o să o cunoști pe domnișoara de onoare ai să înțelegi de ce este înălțimea o necesitate. Acum spune, cu ce începem? Am umplut paharele după alegerea mea – chardonnay și discuția a luat firul ușor al lucrurilor frumoase, până când ne-a întrerupt interfonul. Cum nu așteptam pe nimeni altcineva, m-am ridicat mirat să deschid și mi-a spus că este probabil mâncarea. - Nu te superi că am comandat la tine! Și bunătățile de la restaurant ne-au făcut să ne mutăm în bucătărie, unde pălăvrăgeala a continuat. După plecarea mea s-au întrebat toți ce naiba se întâmplă cu mine, că nu mai țin legătura cu niciunul dintre ei și aici s-au contrazis, unii spuneau că de când am plecat din cartier, alții de când a plecat Cristina. Și apoi cum m-au tot văzut cu multe altele, pe care nici nu mă mai oboseam să le prezint, atât de repede le schimbam. Firește, exagerări înșirate peste măsură, presupuneri despre adevăratul motiv pentru care m-am despărțit de Cristina, lucruri inimaginabile care mă arată în ochii celorlalți mai interesant decât aș putea bănui vreodată că pot să fiu. - Ei, gata! Ce îmi tot vorbești despre mine, tu ești omul marilor decizii... - Dacă știi că este Ea nu are rost să amâni. Ce să mai aștepți, nu? - Ooo, da! Nu ți se lipesc buzele când spui asta? Mi-am dat seama de sinceritatea mea stupidă și mă gândeam cum să fac să curbez lama într-o altă direcție. În fond nu este treaba mea dacă „un el unic” și „doar o ea” se caută pentru a forma un singur suflet. Lumea este destul de încăpătoare pentru tot felul de teorii, indiferent cât de absurde. - Mmm, deci spui tu că iubirea este siropoasă și nu există la un nivel superior instinctelor. Nimic special, doar o lume plină de banalități, prin care forfotesc bărbați și femei la braț, pregătiți oricând să facă schimbul cu ceva mai bun. Am primit ironia fără obiecții, în fond o meritam. Nu, nu sunt blocat într-o secvență în care „ceva”-ul mai bun este întotdeauna la brațul altcuiva, dar prefer să evit o extindere pe această temă, nu ar folosi la nimic. - Oamenii se angajează în tot tipul de relații sociale care îi transformă, își modifică planurile, direcțiile de interes, unii găsesc acea constantă de care vorbești în vreme ce alții sunt forțați să schimbe parteneri și implicit să se schimbe pe ei. Este ok dacă pentru tine „este ea”, dar nu înseamnă că ai găsit rețeta general valabilă, pur și simlu ești al dracu de norocos, obișnuiește-te cu asta! - Nu mă tem să cred că în brațele mele adoarme noapte de noapte, singura femeie pentru care a fost croit conceptul de dragoste în ființa mea. Sunt un tip care șovăie des, cântăresc, revin de mai multe ori să îmi testez rezultatele, măsor până când mă conving, dar în legătură cu ceea ce simt acum nu am niciun dubiu, nici cel mai mic. - Știu. Poate că trebuie să ai așteptări pentru ca cineva să vină să le împlinească, niște criterii ca o setare predefinită, gata să dea rezultatul perfect în condiții perfecte. Pentru mine, cu cât lași oamenii să vină singuri cu ceea ce au, neaccesorizați de speranțele tale, cu atât ai mai multe șanse să descoperi frumusețea unui spirit întreg. - Nu mi-ai spus niciodată de ce, dar e bine că a plecat. Mă bucur că și-a strâns vârtejul pe care îl făcea în jurul ei și s-a dus în Spania, Franța, sau pe unde o mai fi zilele astea, era prea isterică pentru tăcerile tale. - Nu este niciun secret, a plecat așa cum a spus, pentru că totul era prea mic și prea strâmt aici, prea prăfuit și prea gri, inclusiv eu, care nu eram în stare să fabric vise grandioase ce nu ar fi putut fi atinse decât în marile orașe ale lumii, acolo unde se decid cu adevărat destine și se trasează istoria. Da, au fost zile când nici podeaua de care stăteam lipit nu era o certitudine, îmi ardeau în creier cuvintele și mă agățam de orice gând care să mă arunce din disperare și furie. Dar astăzi sunt liber, dezorganizat, neglijent, aiurit, nu mai fac niciun efort să ascund sau să mă schimb, nu am nevoie să mă clădesc și reclădesc după ambițiile altora. Prea multe vise irosite, ani în care am crezut că trebuie să corespund, să rezonez, să împlinesc. Fals! Viața mea nu va mai fi niciodată la promoție, pentru nimeni. Este în sfârșit liniște aici sus, în „amfiteatru” și nu am nevoie ca un suflet pereche să îmi dea un sens. Dar dacă totuși apare, prefer să mă țină de mână, pentru că sensul mi-l voi descoperi singur sau mi-l voi inventa după necesitățile de moment. Cam ăsta este viitorul tău cavaler, acum fii generos și vorbește-mi despre domnișoara de onoare pentru care mă asortați. - Are o pasiune mai ciudată, îi place să și-o frezeze în cele mai trăznite feluri. - ...?! Zâmbetul arată clar sensul, dar mă așteptam ca totuși cuvintele să îl contrazică. - Ce?! Se laudă singură și nu degeaba, după câte am înțeles. Oricum, e o tipă super – Manager de riscuri. - Manager de riscuri! Mă întreb ce va pregăti pentru această ocazie specială. - Cine știe, poate că o să afli... Ne-am umplut paharele și a început să îmi povestească despre Dana. O toropeală plăcută înmoaie coaja frustrărilor, gândurile patinează pe suprafața subțire pe care Doru așează povești despre el, despre oameni și lucruri, confortabil de necunoscute pentru mine. Urmează apoi o invazie de planuri și vise care mă apropie de minunata fericire a acestui cuplu, eu cavaler de onoare dintre toți prietenii lor, atât de mulți că numai cu ei și ar fi ieșit o nuntă. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate