agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-03-20 | |
De câteva zile zile o căldură înăbușitoare se abătu asupra câmpului și, mai ales, asupra orașului. Doar foarte de dimineață, înainte de înviorare, și puțin după, aerul era cât de cât respirabil simțindu-se până în curtea cazarmei briza dinspre Dunăre. Apoi totul părea a intra într-o letargie din care cu greu se putea ieși. Chiar vântul, ce părea obosit, când ajungea în curtea cazărmii, pe alei și printre frunzele celor câteva sălcii, aducea, în loc de aer proaspăt, particule fine de praf pe care le depunea peste tot. Sergenții depanatori și Nuțu au primit permisiunea din partea plutonierului major Popescu să lucreze doar în maiouri. O dimineață întreagă a meșterit acesta la un motoraș electric căruia i-a adăugat câteva palete, improvizând un ventilator pentru a se mai răcori.
Câteva note telefonice primite de la pichetele de la nord de brațul Sulina au dus la un ordin semnat de șeful Statului Major care l-a delegat pe plutonierul Popescu să meargă la fața locului pentru a înlocui magnetourile unor centrale telefonice, unele microfoane și receptoare precum și câteva baterii anodice de la aparatele de radio. Acesta a insistat să fie însoțit de soldatul propus să-i ia locul după pensionare. Se gândea Popescu nu atât la bunul mers al serviciului după plecarea sa ci, mai ales, la greutatea materialelor ce trebuia să le transporte. Propunerea i-a fost acceptată. S-a bucurat Nuțu aflând vestea că va pleca, împreună cu șeful său în Deltă. Se bucura nu atât că va scăpa, pentru un timp, de căldura sufocantă cât, mai ales, că va putea vedea locuri pe care le știa doar de pe hartă și, foarte vag, din unele povestiri ale lui Sadoveanu. Mai știa că în această călătorie nu va trebui să îndeplinească ordinile altor comandanți, ci doar ale acestui bătrân plutonier-major care se purta cu el mai mult ca un coleg mai mare decât ca un șef cu un subordonat. Au ajuns în Gara fluvială odată cu ivirea zorilor. Apele fluviului, înaintând domol, mișcau lin cele câteva bărci ce păreau a fi niște puișori ai vaporului cu zbaturi ancorat nu departe de cheiul din fața Căpităniei portului. După mai bine de o oră a fost instalată puntea mobilă ce făcea legătura dintre țărm și vapor. Au urcat pe puntea superioară alături de bărbați și femei împovărați de bagaje. I-ar fi plăcut să stea în față, la proră, pentru a vedea cât mai bine peisajul prin care treceau. Dar și de acolo, de la pupa, se vedeau defilând, însoțite de sunet de motor, sălcii, indicatoare ce arătau milele parcurse, case izolate, mici localități. În destul de scurta oprire de la Galați s-au urcat alți oameni însoțiți parcă de aceleași bagaje. După ce au mâncat din hrana rece primită la plecare, plutonierul-major a adormit, întins pe jos, într-o poziție nefirească. Așa a rămas și câtă vreme vaporul a ales să intre pe brațul din dreapta și, apoi, să se oprească la Tulcea. Nu s-a trezit nici în timpul manevrelor care au întors vaporul ce parcă vroia să revină în locul de unde a plecat. S-a întors dar, nu mult din drum, ca să o ia pe celălalt canal. Sălcii, stufărișuri de papură în preajma cărora se vedeau plutind păsări albe, maiestoase, mici debarcadere din apropierea satelor, rămâneau mereu în urmă, doar sunetul sacadat de motor era mereu prezent. S-a trezit plutonierul-major doar atunci când în locul verdeții ce acoperea ambele maluri au început să-l ia, pe dreapta, case vechi, unele cu etaj, iar în stânga, în depărtare, se vedeau nave pe care erau instalate macarale. - Iată, îi zise acesta, am ajuns și la Sulina, iar după ce căscă cu zgomot: - Mi se pare că am ajuns destul de repede. - Și mie. Dar, își zise Nuțu în gând, ție ți se pare pentru că ai dormit, iar mie pentru că mi-a plăcut ce am văzut pe drum. După poziția soarelui, care depășise bine crucea amiezii, și-a dat seama că trecuseră mai bine de zece ore de la plecare Au trecut apoi pe lângă multe vapoare sub pavilion străin acostate la țărm. Au coborât din vaporul cu zbaturi direct în strada ce însoțea Dunărea. Trei soldați cu însemne de grăniceri îi așteptau. Unul din ei se prezentă: - Să trăiți tovarășe plutonier Major sunt soldatul... de la Pichetul de grăniceri Cardon. Poftiți, vă rog, în barca ce vă stă la dispoziție pentru traversarea Băii de Nord. - Lasă, măi, nu fi așa grăbit, trebuie să ne mai dezmorțim și noi după o călătorie așa de lungă. Luați voi bagajele astea și așteptați-ne la barcă. Hai... executarea! Ranița încăpătoare a lui Nuțu, destul de grea, și cele două genți ale plutonierului pline doldora cu fel de fel de materiale au fost luate și duse la barca ce-i aștepta nu departe. Au trecut pe lângă case vechi, unele adevărate ruine, dar care, cu puțină imaginație, își puteau arăta măreția de odinioară. Balcoanele din fier forjat, acum ruginit, dădeau impresia că nu va mai trece mult timp până se vor prăbuși. Câteva biserici cu varul căzut în multe locuri de pe ele, păreau și ele părăsite de mult. Una, după cupola ei largă, putea fi rusească, iar alta, după arcadele geamurilor și turnul ce se înălța încă semeț, putea fi catolică. O altă clădire ce semăna cu una din orașul său nu putea fi decât o sinagogă evreiască. Dacă ar fi fost singur, ar fi intrat în curtea cu gardul rupt în câteva locuri ce adăpostea un cimitir. Se vedeau acolo pe lângă cruci și multe pietre de diferite forme ce, sigur, aveau și înscrisuri pe ele. Ar fi adăstat o vreme acolo descifrându-le. Dar acum trebuia să-și însoțească șeful. Acesta căuta din priviri ceva. Până la urmă acel ceva a fost găsit. Era un mic local cu o firmă abia vizibilă pe care scria Berărie. Le-a ieșit în cale un bătrânel slab, cu un fes pe cap. - Cu ce servim pe domnii militari? - Cu două halbe, dar să fie reci! - Doar un minut, va trebui să așteptați, până bag presiunea în butoi. A mânuit o vreme o pompă de tablă, apoi berea a țâșnit cu multă spumă în pahare. În nici două minute au băut-o cu înghițituri rare. - Nuțule, ai și tu un șase lei să mai luăm câte una? Nu trebuie să stăm mult aici. Uite grănicerul acela, care este la post lângă vaporul grecesc, ne poate turna vreunui ofițer. Suntem pasibili de pedeapsă că bem bere în timpul serviciului ordonat. Înțelegi? A înțeles Nuțu, a scos șase lei, din cei care-i mai rămăseseră după ce l-a împrumutat pe locotenentul-major Rusu, și au băut la repezeală și a doua halbă. S-au urcat în barcă. Doi dintre soldați trăgeau cu nădejde la rame. Al treilea, cu însemn de soldat fruntaș pe epoleți, stătea confortabil la pupa și mânuia cârma. În curând printr-o portiță s-au despărțit de canalul navigabil, ce da în mare, și au intrat într-un golf liniștit, - Suntem, de-acuma, în Baia de nord, zise unul. Altul, ce părea mai instruit, îl completă: - Denumirea adevărată este Golful Musura, așa o să-l găsiți pe hartă. Pe aici trăiesc în voia lor pelicani, cormorani, lebede albe și chiar și lebede negre. - La ce să-l mai căutăm pe hartă dacă plutim pe el? zise plutonierul major. Uitându-se mai cu atenție la el, îi zise: - Tu ești cel care nu trebuia să fii încorporat pentru că ai trei frați mai mici, iar părinții îți sunt bătrâni și bolnavi? - Da, să trăiți, eu sunt! Și am dreptate. Nu trebuia să fiu luat în armată. Am ieșit, când am fost la Brăila, la raport în fața tovarășului colonel comandant. N-am primit niciun răspuns oficial. Acum m-am adresat în scris Comandamentului trupelor de grăniceri. Dacă nici acolo n-o să mi se facă dreptate, o să mă adresez Ministerului, direct tovarășului Sălăjean. - Eu zic, spre binele tău, las-o moartă, să nu ajungi cumva la batalionul disciplinar. Stai cuminte aci, timpul trece și, după cum știi, s-a redus armata, iar, de-acum într-un , o să primești livretul și poți să-ți vezi de treabă. Așa-i cel mai bine. Discuția n-a mai continuat deoarece barca a atins uscatul și s-a înfipt cu botul în mal. Nu departe îi aștepta o căruță cu doi cai. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate