MEANDRE 32- adulter acceptat

Indiferent de cum aveau să se deruleze evenimentele în relația cu Mihaela, Mihai se hotărâse clar că nu se mai putea continua acea căsnicie. Poate în sufletul lui mai avea o mică rezervă dar aștepta semne și din partea ei. Poate că-și căuta justificări pentru acele escapade cu diverse femei, poate că nesiguranța obținerii încredințării de către instanță a Florentinei îl mai ținea.
Mihai a hotărât să vândă mașina „ca să nu avem ce împărți la divorț, mai ales că ea nu m-a sprijinit financiar nici o dată de când am fost trecut în rezervă....fiecare cu banii lui....dar pe vremea când eu aveam venituri mai mari nu s-a pus problema tot așa... „
A doua zi de dimineață s-a întâlnit cu Ana și ea a reluat discuția:
-Ca să vezi dacă te poÈ›i acomoda cu viaÈ›a în Germania de ce nu vii pe la mine pe acasă? Ai să o cunoÈ™ti È™i pe mama, ai să vezi cum trăiesc È™i muncesc nemÈ›ii... pe lângă asta, până înveÈ›i limba mama È™i un unchi „de dincolo„ ne vor ajuta material cu „gutes Geld“, adică mărci vest.
Dintr-o izbucnire de orgoliu Mihai a răspuns:
-Eu nu trăiesc din pomana nimănui. Dacă nu sunt banii noștrii este o mare problemă. Orice ajutor îmi va părea o modalitate și o posibilitate a altora să aibă un motiv să-mi controleze hotărârile.
-Bine. Tu ai dreptate și eu am liniște așa că să facem primul pas. Vino în Germania în excursie!
Mihai, ca să nu-și găsească alte scuze, știind din folclorul militar că foștii ofițeri nu pot părăsi țara timp de cinci ani de la trecerea în rezervă, a depus o cerere pentru obținerea pașaportului, cu viză cu tot, pentru Ungaria, Cehoslovacia, Germania și a rămas să aștepte negația.
Pe drumul spre casă a trecut pe lângă oficiul CEC și în mașină a izbucnit parfumul acela discret și atrăgător, parfum care purta personalitatea celei care din gesturi și priviri promitea mai multe decât dorea să ofere. Părea o provocare a vânătorului și mai ales pentru faptul că Mihai intrase din nou în acea perioadă adolescentină a „răbojului masculin„.
A întors mașina până la o florărie, a cerut un buchet cu cinci trandafiri albi din care, cel din mijloc, roșu și cu o corolă aproape cilindrică, prelungă.
A oprit în față la oficiul CEC, a ascuns buchetul la spate și s-a apropiat de ghișeu:
-Sărutmâna! Aș dori un timbru de economii pentru copii. Privirea maroniu-verzuie parcă emitea aburi seducători de cafea aromată.
-Sigur că vă servesc, bună ziua. Ce mai face Florentina?
-Bine. Mulțumesc de întrebare-a răspuns el în clipa în care a întins buchetul prin ghișeu.
Precursorul unui răsărit de vară s-a ivit în obrajii catifelați. Domnișoara s-a ridicat de pe scaun și a ieșit, cu buchetul în mână, în fața ghișeului.
-Sunteți galant dar nu trebuia să vă deranjați. Eu îmi fac numai atribuțiile de serviciu.
-Florile sunt pentru domnișoara Florentina, nu pentru tovarășa Georgescu.
Chipul frumos al femeii s-a cufundat între flori și parfumul ei a căpătat o nouă conotație după interferanța parfumului de trandafir. Degetele lungi și îngrijite au cuprins în palma îngrijită ce se închidea ca o mângâiere în jurul trandafirului. Gestul părea o adulatie falică, mai ales că mângâierea a avut câteva mișcări de mângâiere pe verticală a florii. Privirile celor doi s-au intersectat lăsând să se întrevadă, pentru o clipă, o eventuală continuare și ea, cu un gest aparent nevinovat, l-a sărutat pe obraz.
Mihai a cumpărat timbrul solicitat, a sărutat mâna domnișoarei și din ușă, înainte de plecare, cu o mișcare studiată s-a oprit de parcă ar fi fost o ideie spontană, privind programul afișat:
-Dacă m-aș nimeri, din întâmplare, la sfârșitul programului prim preajmă aș putea să vă invit la o cafea?
-Femeia la privit câteva secunde în ochi și a răspuns, flirtând:
-De ce nu? Nu mi se poate întâmpla nimic rău în prezența unui bărbat educat și mai ales într-un spațiu pubic. Chiar dacă m-ar vedea soțul meu nu ar putea să-mi reproșeze nimic.
-Mihai, ușor surprins de vestea că ea este căsătorită, a ieșit în stradă.
S-a hotărât să meargă acasă să spele ceva la mașina albalux 3.
Mai întâi a spălat lucrurile Florentinei apoi pe ale lui. A urcat la uscătoria de deasupra ultimului etaj, le-a întins și a coborât. Când descuia ușa a auzit telefonul sunând insistent. A lăsat ligheanul pe frigiderul din hol și s-a repezit la telefon.
-Alo, dragule, poți veni pe la mine la cămin?Am vești și nu pot să ți le spun la telefon.
Mihai a mers în Regie și a urcat la Ana în cameră.
-Am venit!
-Astăzi vine fratele meu Uli, azi sau mâine dimineață. Vine din Germania, cu Trabantul.
-De ce vine Uli? Nu puteai să pleci cu trenul?
-Ba da dar pe drumul spre casă ne vom opri prin Ungaria să vedem cum se poate trece mai ușor în Austria. El nu vrea să fugă dar eu vreau să trăiesc cu tine în Germania Federală... De la noi nu se poate fugi pentru că te împușcă grănicerii.
-Și de ce să nu trăim în Germania Democrată?
-Dincolo este o adevărată democrație. Em un unchi, frate al tatei, care este mare fabricant de ciocolată și mai are și câteva hoteluri. Ne-ar ajuta foarte mult pentru primii pași.
-Cu un ciocănit discret a pătruns pe ușă un bărbat roșcovan, destul de scund, ca apoi să ocupe tot cadrul ușii. A început să sporovăie cu Ana într-o limbă germană rostită rapid din care în ureche îi rămâneau lui Mihai nenumăratele consoane.
Ana le-a făcut cunoștință și Maihai a văzut cum ar putea arăta un virtual cumnat. Era dezamăgit de limba aceea străină și dură. După câteva cuvinte stângace Mihai i-a lăsat să vorbească în tihnă și la plecare ea i-a spus că a doua zi va pleca.
Și-a privit ceasul și a văzut că ar cam fi vremea să o aștepte pe Florentina cea mare la ieșire. A mai cumpărat un trandafir roșu, identic cu celălalt, și se plimba aproape ostentativ prin fața ghișeului. Tânăra femeie a ieșit cu un aer vesel.
-Unde îți sunt florile?
-Doar nu doreai să le duc acasă? Ce i-aș fi spus lui Traian, să-i spun că un domn cuceritor îmi dă târcoale?
Trandafirul unicat a fost oferit cu galanterie.
Femeia l-a sărutat pe obraz drept mulțumire apoi privindu-l pieziș în ochi a sărutat trandafirul cu buzele întredeschise aproape cuprinzându-l între buzele tremurânde.
Gestul părea o provocare evidentă. Nu putea fi doar un gest întâmplător acea simulare...
S-auapropiat de mașină și el, cu un gest galant, i-a deschis portiera.
După cum a urcat și s-a așezat Florentina părea obișnită cu mersul cu mașina.
-Aveți mașină, nu?
-Dacă azi un pilot nu-și permită să aibă mașină atunci ce și-ar permite?
-Soțul tău este pilot?
-Da! Este mai rău ca marinarii. Statul ăsta îi muncește ca pe sclavi. Îi închiriază pentru diferitele companii aeriene din lume și contractelesunt lungi, răstimp în care ei stau departe de casă, sunt poate prea lungi. S-au oprit la o cofetărie cu terasă din apropierea parcului Moghioroș.
Ospătărița, cu un șorțuleț minuscul, grena, a apărut și cu discreție a preluat comanda.
-Două cafele și două sitronade, vă rog.
Apoi adresându-se Florentinei:
-Domnuișoara nu servește și o prăjitură?
-Crezi că nu am suficientă dulceață?
Tot acest flirt îl determina să creadă că fructul era aproape copt, surprinzător de rapid. El nu fusese, nici copil și nici ca adolescent, un „frumos„ dar trebuise să compenseze printr-un dialog viu în spatele căruia apărea un bărbat educat și citit. Dorința de lectură o avea din fragedă pruncie dar cărți „serioase „ citise abia pe la 14 ani. Dorise să citească pe Kant dar volumul nu a vrut să-l parcurgă și atât ci să și priceapă ce citește. Erau atât de multe referiri la alți filozofi din diverse perioade încât el a întrerupt lectura, a citit cărțile autorilor la care se făcea referire și tot așa. După circa șase luni a terminat cartea dar măcar putea susține o discuție pe temă.
Ea îl privea zâmbind, cu o ușoară undă de tristețe în privire.
El, plin de solicitudine a întrebat-o ce are, în timp ce se gândea dacă nu ar fi prea rapidă o invitație la el acasă.
Ea l-a privit stăruitor apoi, în timp ce sorbea din cafea, privindu-l în ochi pe deasupra ceștii l-a surprins cu o întrebare:
-Când declanșezi atacul? Când ai să-mi propui să facem dragoste?
El, uluit a rămas fără glas.
Ea a continuat.
-Știi, avem o căsnicie destul de lungă, avem și un băiețel dar am avut o înțelegere care consta în faptul că aventurile lui să nu se intersecteze cu viața mea. Eu i-am fost fidelă dar acum câteva zile un coleg de-al lui, căsătorit cu o colegă navigator de sol, a venit și m-a rugat să-i salvez căsnicia. M-a rugat să-l determin s-o lase în pace pe soția lui.
Am avut o discuție aprinsă cu Traian și înainte de a pleca pe o cursă de Berlin m-a jignit profund:
-Ce, ți-am pus eu kilometraj sau centură de castitate? Puteai să o faci și tu fără să știu nimic.
-L-am amenințat că voi egala scorul dar el a devenit atent și a conchis:
-Nu pot să mă supăr dacă vei avea o aventură pasageră. Eu o voi rupe cu femeia aia dar tu, după ce îți liniștești orgoliul să redevii soția iubitoare care ai fost până acum!
-Și-a făcut bagajul și a plecat în cursă așa că am „verde „.
Mihai era surprins și se simțea prost, simțea că ar putea fi folosit, lucru care îi strica plăcerea celui are cucerește o redută!