Sună de intrare. Copiii se îmbulzesc pe ușa strîmtă spre sala de clasă. Au zărit la colțul culoarului venind noul prof de mate. Unul dintre elevi, mai să-l dea jos, țîșnise de la WC, cu fumul de țigară încă în nări. Nu era singurul elev de-a șaptea care fuma.
Proful intră dînd aproape șoptit bună ziua, așternu catalogul cu calm, aliniat perfect la marginea catedrei. Privește cu blîndețe fermă peste capetele elevilor.
- Tinerii mei domni, numele meu este Alexandru. Vom studia împreună matematici pentru cîteva ore, cît va lipsi doamna vostră profesoară . Vă rog, la orele mele măcar, să aduceți telefoanele mobile pe măsuța aceasta de lîngă geam, anume am cerut să fie pusă aici. Mai întîi dați-le pe silențios, opriți și vibrațiile. Nu de alta, dar atîtea telefoane dacă ar vibra împreună, ar putea să mute masa la cancelarie sau în biroul domnului director! Așa, încet, unul cîte unul, vă rog. Da, și dumneata tinere! spuse țintind cu privirea spre elevul care încerca să-și pitească telefonul la ciorap.
- Domnule profesor, am putea primi emailuri importante și...
- De acord, tocmai de aceea nu am spus să le lăsați acasă ori să le închideți. Ora durează doar patruzeci de minute apoi reintrați în posesia acestor foarte prețuite obiecte.
După ce și ultimul elev își lăsă telefonul pe măsuță, proful începu:
- Dragii mei, multe dintre materiile școlare sunt neimportante. Nu-i așa? Matematica este de-a dreptul plictisitoare. Făcu o pauză apoi continuă: atîta vreme cît inima voastră stă altduneva. Aș dori un voluntar să vină la tablă! Perfect. Te rog, vino! se adresă elevului din banca a doua, din rîndul de la mijloc, care ridicase două degete. Ia te rog creta și scrie! Cifra unu apoi dedesubt semnul x, după care iarăși dedesubt un y și un doi la pătrat. Mulțumesc! Acum te poți întoarce în banca ta. Să facem cunoștință cu acest unu pe care îl vedeți. Se ridică și arătă cu degetul cifra de pe tablă. Este oricare om de la facerea lumii și pînă la sfîrșitul acesteia, cînd o fi, dacă o fi! Acest unu sunt eu, tu sau tu sau tu. Acest unu este visul fiecăruia, mutat în concret, în real. Unu este tatăl vostru sau Tatăl nostru, cum poate fi și un telefon mobil sau un desen animat, o proiecție. Trecem la semnul x. Cine ar putea fi x? O necunoscută, un necunoscut sau mai mulți? Noi oamenii avem multe necunoscute în mintea noastră, am putea să nu cunoaștem drumul sau banii de mîine și... Dar lasă! Mergem mai departe, zise șovăitor. Dar semnul y împreună cu doi pătrat?
- Profu’, rosti șezut cu picioarele pe stinghia de sus a băncii elevul care mesteca gumă. X sau y sau oricare semn care nu este o cifră, ce treabă are cu matematica? Pot fi cîte necunoscute vor ele să fie, eu cred că cifrele au suflet, nu și x. Dar dacă x este Moartea? Eu unul vreau să rămînă așa, o necunoscută. Iar banii azi sunt, mîine nu, așa spune bunicul care a fost negustorul faimo...
- Tinere domn, îl întrerupse proful, deși nu ai crede, pînă și guma ta din gură este un x, o necunoscută. Aici învățăm împreună matematici, nu doar aritmetică. Matematicile sunt o formă de manifestare a muzicii sau chiar muzica în sine. Dacă Moartea ar rămîne o necunoscută pentru tine, să știi că tu sau eu pentru ea suntem precis numere întregi. Întrevăd în tine un viitor poet, adică un om de nimic sau de totul.
- Profu’, e așa nasol să fii poet?... dacă află proful de română?
- Colegul de română mi-a fost și mie profesor. Pe atunci era abia la întîiul său an de predare și de la dumnealui am învățat dorul de matematici. Te miră? Dragii mei, nu există absolut nimic important în acest univers, decît ceea ce dați voi importanță apoi acestea, fiecare, vă vor răspunde pe măsura importanței acordate. Nu vă îndemn să învățați, ci să dați importanță mai ales lucrurilor pe care nu le înțelegeți deși, chiar și așa, importanța nu este îndeajuns, mai trebuie și grijă, iar grijii i se mai spune și iubire. Nu contează ce o să ajungeți în viață fiecare dintre voi, ci cum, cît, unde, pentru... iar acestea sunt chestiuni matematice, cumva. Nu credeți?
- Do’ pro’esor, zise scuipînd silabele elevul din ultima bancă, a’eți o necunoscută, csî, sau cîte vreți și sor’mea a mare, am văzu’ io caietele, erau aceleași csî-uri, dacă nu le găsiți divoastră, ce rost are să ne batem capu’ noi? Plus că vă plătește. Pe noi nu. Yes! gesticulează o închipuită punere la punct.
Clasa izbucnește în rîsete iar Alexandru ridică brațele în sus apoi le coboară brusc. Copiii amuțesc, profesorul răspunde:
- Eu nu posed nimic și nici voi, toate acestea le-am găsit și le vom lăsa tot aici, cifrele și necunoscutele și relațiile dintre acestea nu fac altceva, decît să definească traiectorii, un fel de încotro. Și surioara ta, sper, a învățat mai bine decât tine la matematică și nu iese cu necunoscuți iar capul nu trebuie zbătut, ci înălțat.
Se îndreptă spre tablă, luă creta între degete și scrise o formulă stranie. Se îndepărtă cîțiva pași să o privească mai bine și își controlă ceasul, apoi rosti:
- Tinerii mei, cred că este corect să vorbim despre y pătrat, abia după ce acest unu și semnul x ajung la inima voastră. Mai sunt patru minute pînă sună de recreație. Poftiți, luați-vă telefoanele! Care dintre voi a primit cele mai multe emailuri în acest interval de timp, cît le-ați avut pe măsuță? Nu, nu îmi răspundeți, e așa, doar ca să știți voi. Vă mulțumesc!

A doua zi la ora de matematică elevii priviră surprinși reîntoarcerea profesoarei lor. Unul dintre ei întrebă unde este proful de ieri. Mirată, profesoara le spuse:
- Dar ieri nu ați avut în orar nicio oră de matematică. Unde vă este mintea?
Pe tablă încă mai era acea formulă stranie. Elevii o priveau fără să audă ce le spunea profesoara. Au înțeles-o. Era atît de ușor! Cel din ultima bancă se ridică și merse direct la tablă, luă buretele și o șterse impecabil. Profesoara mulțumi și anunță apoi că urmează o lucrare de control.
- Scoateți o foaie de hârtie, pentru astăzi tema lucrării este...
Deodată, profesoara realiză faptul că nu se mai afla la clasă, ci în fața oglinzii din dormitorul ei. Împlinise optzeci și nouă de ani, desena cu degetul pe oglindă un x imaginar. Un surîs beteag și o lumină în ochi îi ascundeau o lacrimă căruntă...

Pe strada unde fusese cîndva o școală, astăzi este un imens parc. Undeva spre mijloc tronează o statuie din inox, reprezentînd o formă ciudată de x în care se încîlcește Soarele la fiecare amiază.