Argument

Prietena mea de o veșnicie, tandră și protectoare, m-a avertizat, nu mai cocheta cu poezia, las-o în seama altora, nu ai vână poetică. Și abține-te să o comentezi, analiza ta în loc să te înalțe te trage în jos! Tu ai forța în proză , acolo, cum se spune, ai sânge în instalație.
Mărturisesc, epitetul ei a fost mult mai generos, dar, sunt un tip modest, așa că am folosit o expresie comună.
Cred că vă dați seama, când încalc bariera pusă, mă ascund ca și cum aș fi păcătuit cu o femeie! Și ce credeți că s-a întâmplat? Într-o zi obișnuită din luna mai, când teiul era înflorit și albinele se buluceau la urdiniș, din eter aud o chemare. Era Marcela, sburdalnică, svăpăiată, o bucurie acum o jumătate de secol Mi-a trebuit ceva timp până să mi-o reamintesc, așa cum a fost. În aceiași zi, la miezul nopții, probabil din cauza acelei fetițe, nu aveam somn. Și uite așa am păcătuit, pe ascuns, la unu noaptea am trimes doamnei Eugenia Reiter, un text care s-a vrut a fi poezie! Acum, dacă tot am intrat în horă, din când în când, tot pe ascuns și la miezul nopții, citeam și altele, asemenea. De cele mai multe ori, lectura mea nu depășea prima strofă! Așa că mi-am dat seama la ce casnă au fost supuși aceia care în mod voluntar au citit toate textele. Dar să lăsăm asta în seama analiștilor cu pretenția de critici literari. Mă voi opri la un singur text, „Concert pentru Bangladesh”
Mărturisesc iarăși, când întâlnesc cuvinte precum vioară, muzică clasică, spectacol, concert, simțurile mele adormite se trezesc instataneu! Așa s-a întâmplat și în cazul de mai sus, cuvântul declanșator a fost “ concert”.
Citesc așadar textul și mă trezesc vorbind de unul singur, cu voce tare, revoltat, ce are căciula cu prefectura, sau în cazul de față, concertul cu Bangladesh! M-am speriat, dacă s-or trezi cei din casă și mă surprind asupra faptului? Am așteptat o vreme și–am ascultat. O liniște, vorba poetului, de auzeam cum razele de lună loveau geamul. Am continuat în gând. Un titlu pus la plesneală, cum se mai procedează azi, cineva aruncă un tub de vopsea pe o pânză și comentariul te lasă perplex, „capodoperă în stilul...”. După ce am făcut efortul de a citi textul a patra, a cincea oară, mi-a picat fisa, în Bangladesh predomină primitivismul și primitivii sunt senzoriali! M-am felicitat tot în gând și-am pus la cale strategia de atac a prietenei mele de o veșnicie, în a cărei opinie am deplină încredere. M-am furișat sub cearșeaf și-am încercat să adorm. Un șobolan probabil, rodea în grinda de lemn a podului.
Am cumpărat a doua zi nouă trandafiri și i-am oferit prietenei cu un mic toast: „Pentru tot ce ai făcut pentru mine”. Ce drăguț, mi-a zis ea. Trebuie să știți, nici flori nu cumpăr prea des. Am și eu o rugăminte, i-am spus în treacăt, după ce sorbise un pahar de vin roșu. Orice, mi-a răspuns cu un zâmbet plin de făgăduințe. Căldura lutului în mișcare, o poezie pe care n-am înțeles-o prea bine, vreau să aud părerea ta.
Mi-ai promis că…
E adevărat, dar ce mare lucru, o părere, doar atât!
Am așteptat cu încordare. Iată cum a comentat:
Căldura lutului în mișcare transmite o senzație, care trimite la ce? Senzația este calea spre o informație. Care este aceasta? Iubirea redusă la senzorial nu este un scop al poeziei. Un contraexemplu:
“Ca zece morți deodată
Durerile iubirii-s
Cu-acele morți în suflet
Eu te iubesc, Tomiris”
Știi ce îi lipsește autorului Concert pentru Bangladesh? Ca de altfel și ție! Vă lipsește cultura! Zburdați din floare în floare și vă închipuiți că dacă redați senzațiile creați o operă. Nimic mai fals. Chiar Unamuno accentuează. Nu se poate construi ceva doar prin redarea senzorialului. Din punctul meu de vedere, Concert pentru Bangladesh, este doar o joacă de-a poezia, o metaforă fără finalitate. Și nu mai pierde timpul acordându-i atenție.
Uf, și nici nu i-am spus că am păcătuit la miez de noapte cu Marcela!