MEANDRE 38- Cabaret

Pașii l-au purtat până aproape de un cabaret care a vea program de la ora 5,00 la ora 4,00. Și-a propus să intre și să facă o consumație minimă dar să vadă cum și ce este acela un cabaret pentru că le văzuse doar în filmele vechi.
Ospătărițele îmbrăcate sumar, agitație multă,oameni îmbrăcați multicolor, multă veselie și pe o scenă impresionantă, artiști. Numerele se succedau fără încetare, trupe de balet, formații de muzică, dansatori, muzică populară, acrobați. Timpul a zburat pe nesimțite și se apropia de miezul nopții. Mihai a achitat nota și a plecat la gazdă. A pătruns tiptil, parcă rușinat, ca atunci când era adolescent și întârzia acasă după ora 21. S-a auzit ușa bătrânei deschizându-se și Mihai nu înceta să-și ceară scuze, în română.
Bătrâna zâmbind l-a liniștit:”Keine Sorge. Es gibt kein Problem .”
Aia cu „kein Problem” a înțeles-o așa că a spus un „Gute Nacht, Mrs.“și a intrat în cameră, și-a căutat cele două lansete și cutiuța cu monturi, le-a verificat și cu întrebarea „oare cu ce momeală voi
da la pește?„ , a adormit.
La ora cinci era în picioare, a făcut un duș rapid, și-a luat lansetele și a ieșit pe ușă.
Doamna în vârstă, de parcă nu ar fi dormit deloc, l-a salutat zâmbind:”Guten Morgen! Viel Glück Angeln!“
Mihai a întins pasul pe străzile aproape pustii peste care mișunau mașini de salubrizare care spălau asfaltul cu detergent, mașini după care veneau altele să limpezească cu apă curată.
„Băi, ăștia sunt nebuni de tot dacă risipesc ei detergentul ca să spele străzile „ și-a spus el cu o mirare ieșită din comun.“ Îi venea să se frece la ochi dar adierea răcoroasă de octombrie alunga orice îndoială.
A ajuns la Dunăre fredonând melodia lui Ivanovici. Câțiva pescari erau deja instalați. Mihai a coborât cu grijă malul întărit cu piatră și s-a oprit uitîndu-se la ei.
Unul dintre pescari i s-a adresat în ungurește dar el a răspuns în maghiară că nu știe ungurește apoi omul, într-o românească perfectă l-a întrebat:
-Ești român?
-Da, din București.
-Am plecat de multă vreme și nu mă mai întorc decât după ce nu va mai fi Ceaușescu.
De teamă că ar putea fi o provocare Mihai a schimbat vorba întrebându-l de momeală.
-Mergi colo la benzinărie și ia un cârnat afumat și o felie mai groasă de cașcaval și asta este momeala.
Mihai a mulțumit, a mers la benzinărie și și-a cumpărat cele trebuincioase.
Lansetele stăteau oblic față de suprafața apei, cu firele întinse. Soarele răsărea timid și din valurile Dunării se ridicau aburi printe peturi și gunoaie. Un vapor mare a trecut lent lăsând în urma lui valuri nu prea mari. Sirena vaporului a salutat pescarii și toți au ridicat mâinile a salut.
La pescuit oamenii ce au această pasiune au avantajul că pot rătăci cu gândurile aiurea iar simțurile pescarului rămânând treze pentru pasiunea în desfășurare. Un început de grijă privitoare la ce se va întâmpla cu Floricica în cazul unui divorț înainte ca ea să împlinească vârsta pentru a fi întrebată de judecător, îi dădea târcoale.
Mișcarea fermă și repetată a vârfului lansetei a semnalizat prezența peștelui. Înțepătură scurtă și un pește de peste un kilogram a fost adus la mal. O altă lansare și o altă așteptare.
„Poate că Ana ar putea fi o mamă bună pentru Floricica dar sunt unele probleme greu de rezolvat. Mama fetei nu va dori să accepte ca fata să plece din țară. O altă problemă ar fi că acea criză de egoism a Anei manifestată în Delta Dunării cu acel cub rubik, nu a fost întâmplătoare. Acea trăsătură de caracter interpusă dragostei mele pentru fiică ar putea duce la mari prbleme... „
O nouă trăsătură și un alt pește de aceeași dimensiune a poposit pe mal. Mihai a strâns lansetele, a aruncat restul de momeală în apele fluviului și a plecat la gazdă. Mihai a oferit peștele gazdei cu rugămintea să primească și el puțin pește preparat.
Bătrâna, secondată de câinele ei roșu, a zâmbit și a încuviințat.
Mihai și-a schimbat bluza, și-a luat o altă bluză de trening și a plecat în oraș, la cumpărături. În primul rând a cumpărat două valize încăpătoare cu gândul de a le umple cu cosmetice și detergenți pe care să le vândă la întoarcerea acasă. Valizele burdușite au fost duse la gară și lăsate la bagaje de mână. Pentru Floricica, Mihai a cumpărat o tăbliță neagră pe care se putea scrie cu creta și o cutie cu cretă colorată și una cu cretă albă.La întoarcerea acasă gazda i-a adus un platou cu pește prăjit și un pahar cu vin. Mihai a vrut să plătească dar gazda i-a oprit mîna. Mihai atunci a numărat banii pentru acea zi de cazare și i-a spus că a doua zi va pleca. Banii au intrat rapid în halatul verde al bătrânei.
Masa a fost suficient de bogată și după masă Mihai a mâncat un măr, desfășurând harta Ungariei.
Tentația să meargă și la Balaton era mare dar banii nu erau foarte mulți și pe deasupra nu avea un sentiment prea plăcut atunci când ungurii, aflând că era român, aveau o oarecare repulsie sau poate că era o percepție eronată. Mai era și problema prețurilor care nu erau mici deloc.
Și-a fixat traseul de principiu: Bratislava, Brno, Praga, a marcat cu carioca drumul și și-a pregătit sacul de spate și gențile pentru drum. Tăblița cumpărată pentru Floricica a decis să o folosească ca autostopist, scriind pe ea destinația.
Cu harta în mână și aparatul de fotografiat de gât Mihai a ajuns la vestitul Pod cu Lanțuri sau Podul Szechenyi, pod care poartă numele în memoria unui om de stat maghiar. Cei peste 200 de metri i-a parcurs la pas și aproape de mijlocul podului s-a oprit privind apele repezi și adânci. Și-a amintit de una dintre întrebările psihiatrului: „ stând pe un pod peste o apă ai dorit vreodată să te arunci în valuri?„ Ce stupidă întrebare. De ce ar fi trebuit să ai asemenea dorințe? Pescarii de pe mal făceau parte din peisaj.
Până aproape de apusul soarelui a hoinărit vizitând Palatul Regal din Budapesta, Muzeul de Istorie, Galeria Națională și alte câteva clădiri monumentale.
Pe drumul de întoarcere s-a oprit la un magazin alimentar și a cumpărat pâine, cașcaval, niște salam și o sticlă cu bere.
Ajuns la gazdă Mihai a mâncat, a făcut un duș și s-a culcat. Tentația era mare să urmeze cursul Dunării până la Bratislava dar pe șosele i s-a părut mai interesant să urmeze traseul: Biatorbagy, Tatabanya, Gyor și apoi la Bratislava.
Ca un adevărat ostaș zorii l-au prins cu bagajele făcute și după ce a mulțumit gazdei, cu creta albă în buzunar și cu tăblița neagră în sacoșă, Mihai a ajuns la marginea de vest a orașului. A privit atent pe hartă, a scris cu majuscule numele localității de destinație și a așteptat, cu tăblița ridicată. Aelași ritual s-a petrecut până la Tatabanya, până la Gyor. Drumul l-a parcurs în trei zile cu escalele pentru a pescui în cursurile de apă peste care trecea. Interesant i s-a părut că nimeni nu a acceptat vreun ban pentru călătorie. Cuplul de germani din R.D.G.care l-au dus cu trabantul lor până la Gyor erau doi oameni în vârstă, pensionari care fuseseră în excursie. S-a despărțit de ei în apropiere de centrul orașului.
-Danke sehr. Was schulde ich? -a silabisit Mihai dintr-un ghid de conversație.
-Ich weiß gar nichts schuldig. Es war mir ein Vergnügen. Uns gefiel der Mamaia in Rumänien. Cuvintele însoțite e gesturi semnificative au fost înțelese rapid, mai ales că se pronunțase mamaia.
George îi spusese la plecare despre mai multe locații de pe traseul pe care-l urma. A căutat carnețelul și a căutat Gyor. A găsit însemnarea privitoare la Achilles Park , preț bun, locuri de pescuit, la 7 km. de centrul orașului, lângă Râul Holt-Marcal.
Acăutat un autobuz întrebând cu ghidul de conversație în germană. Văzuse că limba rusă nu este agreeată. Un domn în vârstă i-a arătat direcția de mers până la autobuz. Sacul de spate, gențile, aparatul de fotografiat , arătau clar că Mihai era turist.
Autobuzul a oprit după câteva minute și Mihai a căutat să cumpere un bilet. Cineva, plin de amabilitate a compostat pentru el un bilet și i l-a oferit gratis.
“Oare dacă ar fi știut că sunt român s-ar fi purtat la fel?“
L-a acest gând spntan Mihai s-a încruntat spunându-și cu reproș că are porniri șovine.
Cei șapte kilometri au fost parcurși rapid. Autobuzul curat și spațios a oprit în capătul aleii care ducea la pensiune. După cei 400 de forinți plătiți pe noapte la bătrână cei 650 solicitați nici nu i s-au părut prea mulți mai ales că a avut grijă și a mai schimbat la recepția unui hotel din centrul orașului câteva foi de schimb falsificate.
A făcut un duș, a despachetat cele necesare pentru seară , și-a luat lansetele și a plecat la lacul pensiunii.