agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3176 .



străbătând ceața 65
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2015-08-01  |     | 



Cu adeverința împăturită în carnetul militar, unde se mai aflau foaia de drum și delegația, a făcut calea întoarsă spre regimentul din Brăila. S-a prezentat maiorului Brețcan care i-a strâns mâna, felicitându-l pentru reușita sa.
- Ți-aș putea face formele de lăsare la vatră imediat, dar trebuie să văd dacă nu ai ceva de predat la compania de la Sfântu. O să dau telefon acolo și o să vedem. Du-te, deocamdată, și te odihnește în dormitorul de la transmisiuni și o să te anunț eu, printr-un furier, când o să aflu rezultatul.
Destul de curând a aflat rezultatul. Căpitanul Tuluc zicea că rebuia să se întoarcă la Sfântu să dea în primire centrala, un telefon de campanie, uniforma, efectele personale și SKS-ul.
- Al naibii căpitanul ăsta, parcă ar vrea să-ți bage bețe în roate. Centrala cred că n-a demontat-o nimeni din perete, telefonul văd că nu-l ai la tine, o fi la magazie, iar arma, sigur, e în rastel. N-ai cum răspunde de ea, trebuia s-o verifice când ai plecat și ai lăsat-o acolo, uniforma și toate celelalte le poți preda și aici, unde cred că ai, la magazie, hainele civile trimise de cei din Constanța. Dar du-te, n-o să-ți ia mai mult de două zile.
A luat din nou pasagerul spre Sfântu. Nu s-a putut prezenta comandantului, căpitanul Mușat, acesta fiind plecat, i s-a spus, la înmormântarea tatălui său. Căpitanul Tuluc, locțiitorul, s-a uitat la el ca și când n-ar fi lipsit atâtea zile, nu l-a întrebat pe unde a fost și ce a făcut pe acolo, i-a zis doar :
- Ia-ți o pereche de mâțe și du-te la foișorul doi să dai o mână de ajutor celor care lucrează la montatul circuitului telefonic
- Dar, tovarășe căpitan, vă raportez, eu am fost deja lăsat la vatră și va trebui doar să dau în primire cele pentru care am semnat.
- Vorbe! Eu n-am nici un ordin în sensul acesta. Și acum gata cu pălăvrăgeala, îndeplinește ordinul, executarea!
La început i s-a părut că vede negru în fața ochilor, dar n-a durat mult. Ordin vrei? Ordin vei avea! A pus mâna pe mâțe și a plecat dar nu la foișorul doi, ci la primul stâlp de la ieșirea din sat. S-a suit pe el, a învârtit manivela telefonului și...a avut noroc, nu i-a răspuns compania, probabil, nu mai era nimeni la cancelarie, ci centrala garnizoanei din Tulcea.
- Dă-mi, te rog, grănicerii de la Brăila. Circuitele noastre au amuțit, pentru o perioadă, din cauza unor lucrări de reparații.
-Da, cum să nu. Vorbiți!
Centralistul i l-a dat destul de repede pe maiorul Brețcan.
- Ce-i, Nuțule? N-ai plecat încă?
I-a povestit, în câteva cuvinte, despre primirea ce i s-a făcut la Sfântu.
- Sigur că are dreptate tovarășul căpitan. Pune mâna pe creionul chimic și scrie o notă telefonică
-Da, spuneți.
A ascultat Nuțu, acolo pe stâlp, nota telefonică. Repeta, la intervale destul de mari, ultimul cuvânt din fiecare propoziție, ca și când scria. Se lasă la vatră, conform ordinului MSM... începând, cu data de azi, soldatul fruntaș... Semnează 33 transmite maiorul Brețcan
S-a dat, apoi, jos de pe stâlp și s-a întins la umbra odihnitoare a unei sălcii. După un timp, a văzut pe căpitan ieșind pe poarta companiei, desigur a plecat, cum îi era obiceiul, pentru câteva ore acasă spre a se odihni. A intrat apoi și el cu mâțele în spinare. Nimeni nu l-a întrebat de ce s-a întors atât de repede. A bătut în ușa cancelariei. Nu i-a răspuns nimeni. A intrat, a deschis registrul cu notele telefonice primite, a luat creionul chimic și a scris la repezeală, din memorie nota telefonică recepționată în acea poziție incomodă pe stâlp. Ba a mai pus și de la el, cu riscul de a-i fi descoperită ingerința: Răspunde de executarea prezentului ordin locțiitorul comandantului căpitanul Tuluc
După ce s-a întors, căpitanul nu l-a mai întrebat, deși ar fi putut-o face, cum de a reușit el să scrie acea notă telefonică, doar îl văzuse când plecase, la ordinul lui, spre foișor.
Era oarecum speriat căpitanul. De câte ori se nimerea să vorbească la telefon cu 33 ( comandantul regimentului) îi venea să ia, și chiar lua, poziția de drepți. De data aceasta trebuia să execute un ordin al acestuia, și trebuia s-o facă întocmai și la timp, așa că îl chemă pe Nuțu.
-Bă, să-ți faci calabalâcul și să dispari cu primul pasager, înțelesu-m-ai?
- Am înțeles, să trăiți! Dar îmi trebuie foaie de drum și delegație până la regiment unde am hainele civile.
- Ce te chinuie pe tine grija! Acum că pleci crezi că trebuie să-mi dai sfaturi ce și cum să fac? Ia uită-te la el!
- Vă rog să mă scuzați, n-am vrut să vă dau sfaturi. Nu v-am dat nici atunci când chiar aveați nevoie de ele pe la liceul din Tulcea. Atunci v-am făcut doar referatele.
- Bine, bine, nu te știam așa de limbut.
A plecat dis-de-dimineață cu primul pasager. I se părea, și așa și era, că nava cu zbaturi înainta deosebit de greu împotriva curentului. A ajuns seara. A mai dormit o noapte în dormitorul celor de la transmisiuni.
A doua zi, s-a prezentat la magazia de echipamente spre a-și recupera hainele civile. S-a găsit destul de ușor sacul pe care scria numele lui. L-a luat în dormitor să se schimbe. Oare îi vor veni tot așa de bine haina de velur și pantalonii gri-petrol? N-or să-l strângă oare pantofii cu talpa groasă ne- folosiți de atâta vreme ? Oare nu s-o fi ruginit fermoarul de la cămașa cadrilată! Își va da seama, după haine dacă s-a mai împlinit sau, dimpotrivă, a slăbit.
Când a desfăcut sacul nu mai era nimic din toate acestea. În locul lor era o pereche de pantaloni șifonați și pătați, din doc galben, o cămașă din pânză muncitorul tot șifonată și mult prea mică pentru el, o pereche de sandale cu talpa găurită și câteva curele rupte.
S-a prezentat din nou la maiorul Brețcan tot în haine militare. I-a arătat nemulțumit conținutul sacului descriindu-i hainele ce trebuiau să fie înăuntru.
- N-ai ce-i face, Nuțule. Schimbarea hainelor din sac, sau mai pe șleau furtul, s-a putut face la Constanța că și de acolo s-a lăsat în timpul ăsta un contingent la vatră ori aici, că și de aici au plecat spre casele lor un rând de băieți. Sigur cineva trebuie să răspundă, dar până atunci va trece mult timp și tu trebuie să pleci. Ai ceva bani să-ți cumperi strictul necesar?
- Nu!
- În cazul acesta, vei pleca tot cu hainele acestea și le vei preda la garnizoana din Sibiu.
Se țin ca râia e mine, îi veni în gând, dar gura-i zise:
- N-am încotro, voi face așa cum ziceți.
De data aceasta avea în carnetul de militar, în locul delegației, Foaia de lăsare la vatră așa că n-a mai stat în București la sala de așteptare pentru militari, ci s-a plimbat pe calea Griviței ajungând până pe Frații Buzești și mai departe, spre centru . Era relaxat, privea prin galantare și saluta, cu zâmbetul pe buze, superiorii ce-i întâlnea. Aceștia se uitau mirați la el, dar niciunul nu l-a oprit. Nu l-a oprit nici patrula pe care a întâlnit-o la intrarea în Cișmigiu. A salutat și i-a răspuns la salut subofițerul ce o comanda. Cum să-l oprească dacă părea atât de sigur pe sine?
Era obișnuit să doarmă în sunetul sacadat al roților, se născuse doar în tren. A ajuns dimineața acasă odihnit. Mama îi spălase și călcase cele câteva cămăși și perechi de pantaloni, îi adusese de la pingelit două perechi de pantofi. A doua zi, a cumpărat și un balonzaid bleumarin de fâș-fâș ce începuse a fi la modă. A făcut apoi un pachet mare cu efectele militare pe care l-a predat la garnizoană. De-acum era liber, trebuia doar să ducă la miliție actele pentru a primi Buletinul de identitate. L-a primit, în regim de urgență, în două zile. A făcut, acum și-a dat seama, bine că și-a pus la CEC ultimele trei salarii. Erau acolo peste două mii de lei, plus dobânda pe mai bine de doi ani. Și-a cumpărat, la repezeală, o valiză de carton presat, în care și-a pus lucrurile, cu ea în mână și cu buletinul de identitate și carnetul de CEC în buzunar a luat drumul, de acum cunoscut, al Clujului.
A fost profund impresionat, mai ales seara, de mulțimea tinerilor ce treceau în pas de plimbare pe strada Petru Groza de la Teatrul Național până departe spre Biblioteca Universitară. Mai jos de Librăria Universității staționau, pe toată lățimea trotuarului, fete cu rochii înflorate, băieți ce păreau a fi foarte tineri așteptând parcă ceva. Și-a dat repede seama că acolo erau telefoanele. O voce feminină anunța din când în când într-un difuzor: Alo, Blajule vorbește,... alo, Câmpia Turzii vorbiți... Tîrgul Lăpușului,... Târgul Lăpușului.... mai ești pe fir? ... Vorbiți....Alo Satu Mare vorbiți... de ce nu vorbești Satu Mare?...
Cursurile au început lunea, el a ajuns și s-a cazat miercuri. Sâmbătă profesorul academician, rectorul Universității, a avut o întâlnire cu toți studenții anului întâi din centrul universitar. Mulți nu s-au dus dar totuși sala mare, în formă de amfiteatru, a Casei de cultură a studenților, s-a umplut. Vorbea profesorul academician, în cuvinte simple, pentru a fi înțeles de toți, despre comportamentul ce trebuie să-l aibă un adevărat intelectual în familie și societate, de la folosirea tacâmurilor la masă la invitarea la dans a unei domnișoare. Fetelor le spunea cum trebuia refuzat, în mod civilizat, un băiat care le invită la dans, la restaurant sau la un spectacol, băieților cum trebuie să-și însoțescă partenera pe stradă, la restaurant, în sălile de spectacol. Mereu dădea exemple. Niciunul dintre cei prezenți nu s-a plictisit și nu și-a dat seama cum au trecut atât de repede cele două ore. Cât de diferită e lumea aceasta își zise Nuțu, unii, ca el până mai ieri, erau nevoiți să asculte orbește de niște ordine, iar alții, în rândul cărora se pare a intrat și el, au parte de desfătări intelectuale.
Ion Bota, de care a fost nedespărțit în aceste zile, dar și în cele ce vor urma, îi șopti după ce profesorul s-a retras
- Nuțule, tu știai de astea ce ni le-a spus?
- De unele da, de cele mai multe ba.
- Eu gândesc, acum, că nu știam despre niciuna.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!