"Din suprafața de 2381741 kilometri pătrați a Algeriei, patru cincimi este ocupată de deșertul Sahara. Munții Atlasul Saharian, mai mult golași decât împăduriți, formează o primă barieră orientată pe direcția est-vest contra expansiunii nisipului saharian. Mai spre nord se găsește vegetația săracă a Platoului Înalt, după care urmează șirul munților Atlasul Telian, cu pășuni pe crestele vălurite și păduri la poale. Între această ultimă barieră împotriva deșertului Sahara și țărmul în general înalt și stâncos al mării Mediterane se întinde principala regiune agricolă, formată din dealuri și câmpii. Aici, pe a zecea parte din teritoriul țării, este concentrată mai mult de trei sferturi din populație. Tot în această zonă viețuiește totalitatea fondului vânătoresc de mistreți. Perioada de gestație este de trei luni, trei săptămâni și trei zile, iar o scroafă poate avea doi până la zece purceluși. Mistreții fac multe pagube culturilor agricole, iar vînătorii nu se prea obosesc să-i vâneze, deoarece nu obțin nici un profit. După cum poate știți, noi, musulmanii, nu mâncăm carne de porc."
Aceasta a fost prima prelegere despre vânătoarea de mistreți ținută de Saiiad (n.a. Vânătorul) Binalmumiin (n.a. Fiul scrutătorului), funcționar la o bancă și vecin de cartier. Mă întâlnisem cu el din întâmplare într-o băcănie din proximitate și a dorit să-mi vorbească despre această pasiune a vieții lui.
Între anii 1982 și 1985, pe vremea când am acordat asistență didactică la Școala Normală Superioară de Învățământ Politehnic din Oran, am primit spre folosință gratuită un apartament cu trei camere, situat în Cité des Oliviers (n.a. Cartierul Măslinilor). Soția mea, Ella lucra la Institutul Algerian de Petrol, iar băiatul meu, Edy era elev la liceul "Louis Pasteur". Vânătorul de mistreți se mutase de curând în blocul vecin. Adesea îl vedeam pe fereastră cum își parchează autoturismul "Peugeot 404" lângă al nostru - "Dacia 1310", pe care îl adusesem din țară.
A doua prelegere am audiat-o în parcarea comună, lungă cât ținea șirul de blocuri, situată la câțiva pași de scările de la intrare.
- În Algeria este interzisă vânătoarea gazelelor, muflonilor și cerbilor, dar nu și a iepurilor și mistreților. Cele mai cunoscute zone de vânătoare sunt pe lângă localitățile Anaba, Constantine, El Asnam, Tiaret, Sidi-Bel-Abbès.
- Ce armă de vânătoare utilizați? am dat eu glas unei curiozități de inițiere.
- În general, armele de vânătoare au țevile ghintuite, care folosesc gloanțe și țevi lise, care folosesc alice. În cazul vânatului mare - mistreți, iepuri - sunt interzise alicele pentru a se evita rănirea superficială a animalelor și, în consecință, chinuirea lor pentru o lungă perioadă de timp.
- Dumneavoastră ce fel de armă de vânătoare utilizați la mistreți? am continuat eu cu întrebările.
- Eu folosesc... cartușe cu 9 alice de 9 milimetri diametru, a răspuns Saiiad cu o sinceritate dezarmantă.
- De ce? am întrebat eu contrariat.
-Vânătoarea cu alice are probabilitatea de a atinge vânatul mult mai mare decât glonțul, deoarece cele 9 alice se împrăștie. Este adevărat însă că bătaia armei cu alice este de numai 35 de metri, în timp ce a celei cu glonț este de 50 de metri.
- Am înțeles, domnule Saiiad. Mai am o curiozitate. Cățelul dumneavoastră are picioare scurte și destul de curbate. De ce ați ales acest câine pentru a vă însoți la vânătoare?
- Aa, cățelul meu este un teckel, cunoscut pentru calitățile lui... "vânătorești". Îl cheamă Calb (n.a. Câine). Nu aleargă formidabil, dar are un miros excepțional și un auz impecabil; în plus, se dresează foarte ușor. Acum el ne privește de pe balcon. M-am uitat acolo și, într-adevăr, Calb, un cățel cu urechi lungi, cu părul scurt de culoare neagră stătea pe o masă și ne scruta de la înălțime; parcă înțelesese că discutam despre el și dădea din coadă cu mare frecvență.
- Se pare că este foarte inteligent, l-am aprobat eu. La auzul acestui compliment, Saiiad s-a bucurat ca și cum ar fi fost vorba de copilul lui. Am observat că a început să-mi arate mai multă simpatie.
...Într-o seară ne-am pomenit cu Saiiad la ușa apartamentului nostru.
- Am adus niște carne de mistreț. Am fost cu un grup de vânători într-o pădure de lângă Sidi-Bel-Abbes, la cererea unor săteni supărați că aceste animale le distrugeau recolta. Noi, musulmanii, nu mâncăm carne de porc, dar m-am gândit că dumneavoastră, creștini fiind, veți prepara ceva gustos.
- Cât costă ceea ce ne-ați adus? am întrebat eu.
- Aa, nu vă costă nimic. Este plăcerea mea. Am adus numai mușchi spinali de la doi porci; restul l-am lăsat în pădure. Datorită riscului îmbolnăvirii de trichineloză este bine ca mai întâi să fierbeți carnea, fără să o mai lăsați la fezandat sau să o marinați, pentru că împrăștie un miros greu. Într-adevăr, în apartament deja mirosea neplăcut a vier, spre nemulțumirea Ellei.
După nici două zile, pe la miezul nopții Ella cu Edy și cu mine eram în sufragerie și ne uitam la un film difuzat de televiziunea algeriană, când am auzit pe cineva bătând puternic la ușă. Era vânătorul de mistreți, care cu sufletul la gură ne-a spus că un hoț a vrut să ne fure autoturismul parcat în fața blocului. Cățelul Calb l-a auzit și a lătrat, averizându-l astfel pe Ssaiiad, care a ieșit afară din bloc cu arma încărcată cu alice, dar hoțul s-a speriat și a fugit rapid, ca... un mistreț, cum a ținut să precizeze vânătorul. Am ajuns și eu în viteză în parcare. Încuietoarea portierei fusese forțată cu o șurubelniță. Fiind mai liniștit, l-am invitat pe Ssaiiad în apartament ca să povestească pe îndelete întâmplarea cu hoțul.
- Cum a fost carnea de mistreț? a întrebat el.
- Mulțumim frumos, a fost delicioasă, am preparat friptură cu garnitură de orez, a răspuns Ella.
- Dacă doriți, puteți încerca și dumneavoastră gustul cărnii de porc. Ella vă prepară friptură de mistreț în cel mult un sfert de oră, am încercat eu să fiu ospitalier, ca un român ce sunt.
- Numai dacă... mâncăm împreună, a răspuns vânătorul de mistreți, lăsându-ne pentru scurtă vreme în stare de perplexitate.
- În România, la friptura de mistreț se servește o băutură spirtoasă, denumită țuică, am continuat eu plin de bune intenții. Am avut timp să observ că vânătorul de mistreți a apreciat în întregime ospitalitatea românească; până... spre dimineață.