Adelina plecase de vreo câțiva ani buni din țară, ca mai toți tinerii de vârsta ei, în căutarea unui trai mai bun, sau, oricum, a altceva decât prea puținul ce i se oferea aici, în țara în care se născuse. Plecase fără a-și întoarce privirea spre ceea ce lăsase în urmă… De altfel, nici nu o lega prea multe de pământul natal; poate doar iubirea de țară, dacă mai avea în suflet vreo urmă de patriotism, greu încercat de traiul pe care-l dusese încă de mică, în locul ce dădea sens cuvântului “acasă”. Nu-și amintea chipul nici unuia dintre părinți, căci rămăsese orfană de la o vârstă fragedă, fără ca ea să fi avut vreo vină; norocul ei fusese că bunica dinspre mamă (de altfel, singura rudă apropiată ei) nu o abandonase, după dispariția părinților, pentru a ajunge la orfelinat, unde poate ar fi avut parte de clipe și mai dificile, greu de imaginat pentru ea.
Așa, cunoscuse măcar dragostea unei bunici, care, deși bătrână, bolnavă și deloc înstărită, nu avea mare lucru, să-i ofere; avea însă multă iubire (doar era vorba despre nepoata ei), ceea ce compensa neajunsurile de zi cu zi cu care se confruntaseră cele două… Și doar acest amănunt o neliștinise pe Adelina în anii petrecuți în afara granițelor țării: faptul că fusese nevoită să-și lăsase bunica singură, neajutorată; era unicul lucru pe care-l regreta profund… Îi promisese că se va întoarce și va avea grijă de ea și nu o uitase în tot acest timp, în care stătuse departe de ea; îi trimisese regulat pachete, de obicei, cu haine (alimente nu avea voie), cât și din când în când, o mică sumă de bani, atât cât își putea permite, pentru buna ei bunică, să-i aline bătrânețea. Dar, evident, bătrâna nu dorea bani de medicamente, sau pachete sosite din străinătate, aceste lucruri fără valoare nu-i alinau dorul; ea ar fi vrut să-și vadă, măcar încă o dată, nepoata… Adorata ei nepoată, pe care o crescuse cu greu, dar cu drag, de mititică… Acesta era visul bătrânei, încă din momentul în care Adelina pornise în lunga-i calătorie spre necunoscut. Fata era frumoasă și inteligentă. Bunica încercase mereu să-i ofere tot ce-i era necesar, în limita posibilităților reduse; pentru ca nepoata ei să nu sufere, deseori se neglijase pe ea însăși. Nu conta… Fetiței să-i fie bine! Astfel, avusese grijă să meargă la școală și să învețe cât mai bine, să poată avea un viitor frumos. Dar nepoțica ei, după ce-și încheiase studiile la facultate, nu reușise să-și găsească un loc de muncă adecvat, care să-i asigure traiul, așa că alesese calea “exilului”, pentru a-și căuta norocul printre străini. Și datorită inteligenței sale, se descurcase destul de bine. Avea un loc de muncă bine plătit și reușise performanța de a închiria o garsonieră drăguță, unde să se odihnească și să-și petreacă timpul liber. Își făcuse și câțiva prieteni apropiați, care o susțineau moral, în momentele de singurătate sau de tristețe.
Acum, după câțiva ani trăiți pe alte meleaguri, tânăra revenise în țară; și ea dorea să-și revadă bunica. Privind în jur, găsea totul aproape neschimbat; orașul în care crescuse nu-și modificase în mod drastic aspectul, astfel încât să devină de nerecunoscut pentru cea care-l părăsise cu câția ani în urmă. Adelina era din ce în ce mai emoționată; se apropia de casă… Crezuse că lăsase în urmă sentimentalismul, dar revederea locurilor natale îi contraziceau vehement aceste gânduri.
Îi aducea bunei sale bunicuțe alte lucruri din străinătate; dorea să o surprindă… Încă avea cheia de la apartamentul în care crescuse, iar după colțul străzii, se apropia deja de aleea care ducea la blocul ei. Soarele îi mângâia obrajii, iar păsările o întâmpinară vesele; chiar și plantele păreau a se bucura de prezența ei. Timid, se îndreptă spre intrarea în bloc. Inima i se făcu mică de tot, cât un purice, dar nu se opri din drum… În curând, urca treptele spre etajul la care se afla apartamentul de două camere în care crescuse… Deschise ușa și intră… Spera să-și găsească bunica… Însă bătrâna nu era la buncătărie… În apartament era ordine; Adelina știa că bunica ei era o femeie care ținea la acest aspect, al curățeniei…
Încet, își continuă drumul. Ajunse în sufragerie. Parchetul de culoare galben-maronie o întâmpină glaciar. Fereastra larg deschisă îi oferea aceeași priveliște cu care era obișnuită: blocurile aflate în vecinătate, pe dealurile din față. Pe mica măsuță de lângă fereastră, receptorul telefonului era căzut pe jos (îl ridică și-l așeză la locul lui)… Un ziar recent zăcea necitit pe canapeaua de alături, iar o fotografie veche, înrămată, se afla pe pianul din cealaltă parte. Toate acestea îi erau familiare Adelinei; lipsea însă bunica ei cea dragă… Tânăra o strigă de vreo câteva ori, fără nici un rezultat, însă… Intră și în micul dormitor; nici aici nu-și găsi bunica, după cum nici la baie… Ce să se fi petrecut, oare?! Poate bunica plecase de curând, prin apropiere, la cumpărături, sau la vreo vecină… Adelina nu o anunțase că va sosi, dorind să-i facă o surpriză… Prin urmare, decise să aștepte câtva. Între timp, poate se va odihni, după lunga și obositoarea călătorie… Și chiar ațipi pe canapea, după ce luase ziarul de acolo și-l așezase pe măsuță. Dar când se trezi, bunica tot nu sosise acasă…
Îngrijorată, își luă inima în dinți și sună la o vecină, pentru a se informa. Astfel află tristul adevăr: bunica ei cea dragă nu mai era; a așteptase cu nerăbdare mereu, să revină, cu speranța de a o revedea, până când inima ei firavă cedase. Vecinii se ocupaseră de funeralii, iar Adelina nu fusese anunțată, pentru că nimeni nu știa unde s-o găsească; încercaseră să dea de ea, dar nu reușiseră. Desigur, nu abandonaseră ideea, pentru că tot aveau de gând s-o pună în temă, în legătură cu trista veste. Zdrobită de cutremurătoarea noutate aflată, cu lacrimi în ochi, tânăra reveni în apartamentul ei, tremurând. Nici nu știa ce să facă, ce să spună, ce să creadă… Era răvășită; tristețea îi invadase sufletul. Nici prin gând nu-i trecuse o asemenea posibilitate cumplită, dar iată că… bunica ei, scumpa ei bunică, unica ființă pentru care se întorsese în țară nu mai era… Amintiri din copilărie îi invadară mintea, iar chipul blând al bunicuței se suprapuse peste toate… Încercă să se calmeze, dar era foarte dificil; acum chiar rămăsese singură pe lume…
Tot plângând, reuși să adoarmă într-un târziu, cu gândul la draga ei bunică, pe care o visă în acea noapte. Zilele următoare decise să vândă apartamentul în care crescuse și să plece definitiv din țară; acum chiar nu o mai lega nimic de acest loc, decât amintirea bunicuței, care o părăsise, fără ca ea să o mai poată vedea, măcar o singură dată…