În căsuța Moșului e cald și bine. Cadourile pentru copiii cuminți sunt deja pregătite în sacul pântecos, cocoțat pe fotoliul uriaș de lângă geam. Acoperit cu pătura în carouri roșii și verzi, Moș Crăciun doarme adânc în patul său cu saltea din puf de pinguin. Trebuie să fie odihnit pentru a putea călători întreaga noapte. În somn, Moșul pufăie ca o locomotivă cu aburi, făcând clopoțeii agățați pretutindeni în casă să scoată clinchete vesele.
- Moșuleee! Un spiriduș deschide ușa și se năpustește înăuntru, aducând cu el câțiva fulgi de zăpadă curioși. Of, Doamne! Of, Doamne! Moșule, trezește-te!
Pufăitul se întețește, în timp ce Moșul se întoarce de pe-o parte pe alta.
- Ce să mă fac acum? Spiridușul se învârte o vreme prin cameră, după care apucă paharul cu lapte de pe masă și toarnă câteva picături pe fața rumenă de somn a Moșului. Trezește-te, șefule!
- Ce-i? Ce-i? Moșul sare speriat în picioare, aruncând pătura peste spiriduș. Cine m-a trezit?
Acoperit cu pătura uriașă, spiridușul abia poate să respire și să se miște. Nevăzându-l, Moșul se apropie de fereastră, privește mulțumit ninsoarea de afară și își freacă mâinile în dreptul bușteanului care pocnește în foc.
- Cred că am visat! Privește ceasul de pe perete ridicând din sprâncene. Mai am încă vreo trei ore bune de somn! Se trântește la loc pe saltea și trage cu putere pătura.
- Moooșuuuleeee! Eliberat de sub pătură, strigătul spiridușului răsună în ecouri de-a lungul pereților împodobiți.
- Of, bată-te noroacele Petrică, aici îmi erai?
- Moșule, avem un mare necaz! S-a aprins grajdul de la felinare și sania a ars cu totul! Trebuie să găsim imediat un mijloc cu care să ducem cadourile la copii!
Moșul cade pe gânduri, lovindu-și obrazul drept cu degetul arătător.
- Un mijloc de transport, zici? De genul mașină, autobuz, tramvai, troleibuz, tren, avion sau chiar rachetă?
- Orice! Nu mai e timp! În trei ore trebuie să plecăm!
- Dar cine să știe conduce astfel de mașinării?
- Asta e cea mai mică problemă, Moșule. Problema e sacul! E prea mare și prea greu pentru oricare dintre mijloacele de transport obișnuite!
- Ho, ho, ho! Chiar așa! Anul acesta am avut foarte mulți copii cuminți!
- Nu e de râs, Moșule!
Spiridușul se lăsă să alunece la picioarele Moșului, rezemându-și coatele de genunchi, gata să izbucnească în plâns. În acel moment, se auzi o bătaie zdravănă în ușă. Petrică sări în picioare speriat.
- Așteptai pe cineva?
Moșul nu răspunse. Deschise zâmbitor ușa, lăsându-l să intre în căsuța luminoasă pe Moș Ene.
- Bine ai venit, vere!
- Vere dragă, mă tem că am venit cu o problemă la tine! Tu, care faci magii și îndeplinești visele, trebuie să mă ajuți! Mi-am pierdut cu desăvârșire puterile și acum nu mai doarme nimeni, nicăieri în lumea aceasta.
- Vai de capul meu, gemu spiridușul, asta mai lipsea acum!
- Cu ce ai venit? Moș Crăciun îi făcu semn lui Moș Ene să ia loc la masă și să se servească din turta dulce cu ornamente de zahăr, așezată la loc de cinste, pe un suport etajat, în formă de brăduț. Te-au adus norișorii de zăpadă?
- Nici gând! M-a adus Ștefania, micuța prințesă a florilor de gheață, cu săniuța ei. Am găsind-o împodobindu-mi ferestrele și am rugat-o să mă conducă la tine! I-am spus că mă voi întoarce cu sania ta.
- Petrică, dă fuga după Ștefania, înainte să se depărteze prea mult de casă, porunci Moșul, întrerupând bombănelile nemulțumite ale spiridușului. Vezi tu, vere, sania mea a ars, nu se știe cum. Petrică spune că de la felinare, dar eu sunt sigur că le-am stins atunci când m-am culcat.
- Ce dezastru, comentă Moș Ene îndesându-și în gură câtă turtă dulce încăpu.
- Vom rezolva toate problemele, vei vedea! Să începem cu tine! Nu ți-ai pierdut vocea, așa că poți încă să mai cânți cântece de leagăn. Cum Moș Ene dădu din cap afirmativ, Moș Crăciun continuă să verifice toate modalitățile pe care vărul său le folosea la adormit. Timpul se scurgea normal în ceasul magic pe care Moș Ene îl purta la brâu, iar praful de lună pentru presărat pe pleoape sclipea ca de obicei, semn că păstra încă magia somnului în el. Ia, dă-mi fluierul tău!
Moș Ene scoase de la piept fluierul de argint cu care împrăștia muzica viselor și privi cum vărul său îi cercetează fiecare orificiu.
- Aha, strigă Moș Crăciun, iată că aici este problema! Cineva a acoperit cu miez de pâine locul prin care trebuiau să iasă sunetele. Scutură bine instrumentul și îl întinse victorios vărului său. Vezi acum dacă merge!.
Plin de bucurie, Moș Ene prinse a sufla în fluierul fermecat. Până să își dea seama, Moș Crăciun adormise cu capul pe masă, visând că împărțea deja cadouri copiilor cuminți. Noroc că în casă, odată cu deschiderea bruscă a ușii se stârni un tărăboi de nedescris. Spiridușul Petrică o trăgea pe micuța prințesă a florilor de gheață de mâini, în timp ce aceasta, îl lovea peste căciula verzuie, caraghioasă, cu mânuțele delicate strânse în pumni.
- Ce se întâmplă? Moș Crăciun tresări din ațipeală și se ridică de la masă. Petrică, de ce o tragi pe Ștefania de mâini?
- N-a vrut să vină cu mine!
- De ce să vin cu tine? Nu știi să fii politicos și nici să te porți!
- I-ai spus de ce trebuie să se întoarcă din drumul ei?
- Nu mi-a spus, Moșule! M-a tras de mâini și era cât pe ce să-mi spargă săniuța.
- Dacă nu ai vrut să mă urmezi…
- Pentru ce aș urma un pitic morocănos și needucat?
- Gata! Moș Ene făcu liniște imediat. Ascultați acum amândoi! Nu mai e destul timp! Cadourile trebuie să ajungă la copii, iar Moș Crăciun nu are sanie ca să le transporte. Ștefania, vreau să mergi ca vântul la sora ta, Zâna Iarna, să o rogi să îl ajute pe Moș Crăciun. Ca să nu se întâmple nimic pe drum, te va însoți Petrică.
- Nu am nevoie de el! Am să ajung cât ai clipi la Palatul de Gheață.
- E mai bine să fiți doi, o asigură și Moș Crăciun. Într-o oră trebuie să plecăm. Petrică, vreau să îmi promiți că vei avea mare grijă de ea! Bine?
- Bine, șefule, îngână spiridușul, aruncând priviri înfuriate prințesei.
Ieșiră din căsuță unul după altul, urmăriți de la fereastră de cei doi moși. Pe cât era de micuță și de drăguță prințesa, pe atât de tare îl înfuria pe spiriduș. Nu îl lăsă să conducă sania, împingându-l pe locul din spate, de unde nu putea vedea bine drumul pe care o apucaseră. Brazii își scuturau podoaba albă deasupra lor, stârnind o perdea pufoasă care le acoperea urmele. Petrică era un spiriduș harnic și tare priceput și tocmai de aceea Moș Crăciun avea mare încredere în el. Cu cât își îndeplinea mai repede și mai bine misiunea, cu atât avea să scape mai repede de pacostea de prințesă, care părea hotărâtă să îl bage în sperieți. Conducea sania atât de repede și lua virajele atât de brusc, încât Petrică trebuia să se țină strâns de marginile de gheață ale tălpilor pentru a nu cădea. Îi era totuși rușine să se plângă sau să îi ceară să încetinească. La un mic deal care le apăru în față, sania făcu un salt înalt și zbură de-a binelea de-a lungul brazilor, aterizând aproape de marginea unui lac înghețat.
- Vrei să scapi de mine? Petrică era furios acum.
- Nu, prostuțule, suntem urmăriți, vreau să scap de urmăritor.
Spiridușul își întoarse capul, dar nu văzu altceva decât un norișor alb care putea foarte bine să fie zăpada spulberată de vânt. Ștefania își îndreptă sania spre mijlocul lacului, încetinind. Acum, Petrică putea vedea cum norul crește, prinde contur și se transformă într-un uriaș cu un ochi de cărbune în frunte.
- Mai repede, țipă la micuța prințesă, vrei să ne prindă?
- Taci, te rog! Ba nu e bine că merg repede, ba e rău că merg încet! Ai încredere că știu ce fac. Prin locurile acestea am copilărit eu. Dacă nu calci unde trebuie, gheața se va sparge și lacul te va înghiți!
Petrică amuți. Îi era teamă și să respire, ca nu cumva aburul care îi ieșea din gură să topească pojghița de gheață care se formase pe suprafața apei. Reușiră să iasă de pe oglinda lacului tocmai când uriașul se năpusti după ei pe gheața sticloasă care pârâi prelung și cedă sub greutatea lui. Spiridușul chiui de bucurie văzând cum se zbate namila în undele înghețate, în timp ce se transforma într-un bloc de gheață uriaș.
- Ce crezi că voia de la noi arătarea cu un ochi?
Ștefania ridică din umeri, fără să îi răspundă. Conducând ca vântul săniuța de gheață, ajunseră în curând la treptele sticloase ale palatului în care domnea Zâna Iarna, o domniță înaltă, cu părul lung și alb atingând zăpada de la picioare și cu o mantie pufoasă cu o trenă atât de lungă încât adunase de-a lungul ei o ceată de zece oameni de zăpadă care să o susțină.
- Surioara mea, strigă zâna, coborând în fugă treptele, ce s-a întâmplat?
Micuța prințesă a florilor de gheață povesti cât de strâmtorat ajunsese Moș Crăciun fără sania lui, cum rămăsese Moș Ene fără puterea fluierului de argint și cum fuseseră urmăriți ea și spiridușul moșului de monstrul cu un ochi de cărbune. Zâna Iarna porunci să i se aducă cea mai mare dintre cele douăsprezece sănii pe care le avea și, după ce doisprezece cai albi ca spuma laptelui fură înhămați la ea, se grăbiră către casa lui Moș Crăciun. În timp ce treceau pe deasupra lacului, zânei i se făcu milă de blocul de gheață în care se transformase uriașul și îl urcă în sanie alături de spiriduș și de micuța prințesă.
Cine e acest flăcău? Întrebarea pe care o puse Moș Crăciun când cei trei călători intrară în căsuța lui trăgând blocul de gheață după ei, rămase fără răspuns, pentru că nimeni nu îl cunoștea pe monstrul cu ochi de cărbune. Așezați-l lângă brăduț, acum nu avem timp să ne ocupăm de el. Moș Ene a plecat deja să-și împrăștie praful de lună și să-și cânte cântecele de leagăn, iar voi mă veți ajuta să încarc sacul în frumoasa sanie a Zânei Iarnă.
Uriașul sac cu daruri ocupă tot locul din spatele săniei, așa încât Moș Crăciun se așeză în față, unde Zâna Iernii ținea hățurile cailor gata să pornească la drum, în timp ce prințesa florilor de gheață, își legă săniuța în spate, fiind nevoită să-l ia alături de ea, din nou, pe spiridușul moșului. Cu un șuierat puternic, alaiul se porni către casele copiilor, în timp ce ninsoarea cădea din ce în ce mai bogată. În casa moșului, la căldură, gheața în care fusese prins monstrul cu ochi de cărbune prinse a se topi. Nu dură mult până când arătarea se trezi la viață și prinse a scotoci prin lucrurile lui Moș Crăciun. Mâncă la început toată turta dulce de pe masă și bău tot laptele, după care începu să ronțăie podoabele de pe brad. Când termină și cu acestea, trecu la clopoțeii și beteala care împodobeau căsuța.
Spre dimineață, când sania Zânei Iarna se opri în fața casei lui Moș Crăciun, urmată de săniuța de gheață a Ștefaniei, ferestrele erau întunecate, pe horn nu mai ieșea fum și nu se mai zărea nici urmă de podoabă de la acoperiș până la uși.
- Ce s-a întâmplat aici? Petrică se repezi să deschidă ușa în fața moșului, gata să îl apere la nevoie. Se trezi ridicat de urechi, cu picioarele legănându-i-se în aer. Șefule! Ajutor!
Surprins tocmai când înghițea plapuma preferată a moșului, monstrul cu ochi de cărbune îl apucase bine pe spiriduș, scuturându-l în toate părțile.
- Lasă-l jos, flăcăule, interveni Moș Crăciun, e doar un spiriduș! Ce foame trebuie să-ți fi fost! Ia spune-ne care e numele tău și cu ce treabă ai venit în Þinutul Zăpezilor?
Monstrul privi nedumerit în jur. Îl mai scutură pe spiriduș de câteva ori, după care îl lăsă lângă masa goală, ridicând din umeri.
- Vino, îl trase moșul de labe, așezându-l pe fotoliul său, spune-mi cum ai ajuns aici!
În timp ce Moș Crăciun încerca să afle cine era uriașul și ce căuta acolo, Zâna Iarna începu să deseneze cu bagheta ei magică ornamente argintii pe la ferestrele căsuței. Ștefania ieși să atârne de streașină flori de gheață, iar spiridușul, îmbufnat, porni să împletească rapid cu mânuțele lui, noi șiruri de beteală, care să o înlocuiască pe cea dispărută.
- Ei, dragii mei, avem un mister de dezlegat aici! Un uriaș care nu știe de unde vine, nu știe cine e și nici nu poate să vorbească. Cum să facem noi să aflăm mai multe?
- Eu cred, pufni spiridușul, că monstrul este vinovat de focul care a ars sania, de înfundarea fluierului lui Moș Ene și apoi, ne-a mai și speriat zdravăn…
- Pe mine nu m-a speriat, strigă Ștefania intrând în casă în pas săltat.
- Da, sigur, pe tine nu pe sperie nimic! Atunci de ce încercai să scapi de el?
- Gata, gata, îi liniști Zâna Iarna, avem multe de făcut pe aici. Haideți să-l punem și pe uriaș la treabă! Ce zici, voinicule? Trebuie să reparăm pagubele pe care le-ai făcut! Nu este sărbătoare fără podoabe, fără foc în sobă și fără dulciuri!
În timp ce fetele, spiridușul și monstrul trebăluiau prin casă, Moș Crăciun își luă cristalul magic în care privea de obicei copiii pentru a afla dacă sunt cuminți sau nu. Îl suci și îl răsuci mormăind formule magice, până ce putu vedea, ca prin ceață, drumul pe care venise uriașul.
- Iată, strigă deodată, am reușit să aflu! Bietul de tine! Ai fost un prinț frumos și curajos, care îndrăgea foarte mult Crăciunul. La palatul tău erau mereu petreceri îmbelșugate și pline de lumină, prin care sărbătoreai magia iernii. Puteți vedea cu toții, ridică moșul globul, cum, la o petrecere, fratele tău, ți-a turnat o licoare magică în pahar și te-a transformat în monstru.
Din ochii uriașului începură să curgă lacrimi mari, ca și când acesta ar fi început să-și aducă aminte ce se întâmplase cu el.
- Fratele tău ura Crăciunul, continuă Moșul, își dorea să devină el stăpânul palatului. A reușit să te transforme într-o arătare care să urască sărbătorile de iarnă, de care să le fie frică tuturor și care să încerce să se răzbune pe tot ceea ce înseamnă Crăciun.
- Vaaaiii, oftă Ștefania, Moșule, poți rupe vraja?
- Ce nume are? Spiridușul privi cruciș, tot nemulțumit. Trebuie să știm cum să-i spunem!
- Nu văd numele în globul meu, zise Moș Crăciun, dar am să încerc să dezleg vraja care îl transformă. Pentru aceasta, am nevoie de bagheta fermecată a zânei.
- Sunt aici, se apropie Zâna Iarna, înduioșată de povestea uriașului fără nume.
Moșul îi acoperi uriașului ochii cu fularul său roșu, îl trase lângă focul care fusese reaprins în sobă și îl așeză cu genunchii pe perna moale, cu ciucuri aurii, pentru a ajunge cu capul în dreptul urechilor lui. În timp ce rostea în șoaptă cuvinte magice, îl atingea cu bagheta iernii pe frunte, pe umeri și în piept, în dreptul inimii. Repetă gesturile de trei ori, după care un fuior de fum gros și negru umplu întreaga căsuță, orbindu-i pe toți cei prezenți.
- Să ieșim, hotărî Moș Crăciun. Dacă vraja va fi dezlegată, uriașul va veni după noi.
- Și dacă nu?
Ștefania acoperi gura spiridușului cu mânuțele ei înghețate:
- Nu mai tot comenta! Ieși afară!
Fumul nu se risipi chiar atât de repede cum se așteptau fetele, motiv pentru Petrică să mai comenteze puțin despre cât de vechi erau magiile Moșului și de câte ori îl sfătuise el să își cumpere o nouă carte de vrăji. Până la urmă, ușa căsuței se deschise și în prag apăru o mândrețe de flăcău, cu ochi albaștri precum cerul înghețat de iarnă și plete negre ca nopțile fără ninsoare. Zâna Iarna făcu câțiva pași către el, fermecată, întinzându-i mâinile:
- Cine ești tu? Cum de nu te-am cunoscut până acum?
- Eu sunt Gorun, prințul din Þinutul Pădurilor. Acum știu ce s-a întâmplat cu mine!
- Ai fost un copil foarte cuminte, își aminti Moș Crăciun, nu puteai să rămâi doar un uriaș fără nume. Crăciunul ți-a adus înapoi chipul și amintirile, așa că de-acum ești liber să te întorci la palatul tău dacă mai dorești și să îți împaci fratele.
- … sau ai putea rămâne cu mine, șopti Zâna Iarna, privindu-l în ochi.
Desigur că prințul se hotărî să rămână alături de zână și se căsători cu ea la următorul Crăciun.
- Ce romantic, surâse Ștefania, prințesa florilor de gheață, urmărind alaiul de oameni de zăpadă care îi însoțeau pe tineri către palatul lor.
- Pot să fiu și eu romantic, auzi o voce lângă ea.
Se întoarse și dădu cu ochii de Petrică, spiridușul lui Moș Crăciun, care se cocoțase pe un țurțure gros și flutura în fața ei un buchețel de flori roșii.
- Ce ciudat! Un morocănos, romantic? Cu ce ocazie?
- Mă gândeam că ai fi bună de soție de spiriduș!
- Fugi de-aici, strigă Ștefania izbucnind în râs.
Petrică nu stătu prea mult pe gânduri. Îi fură o sărutare, după care dispăru în spatele brazilor pudrați cu zăpadă proaspătă. În urma lui se mai auziră câteva cuvinte:
- Poți să te mai gândești până la Crăciunul următor!
- Ho, ho, ho, râse Moș Crăciun în urma lor, după care intră în casa lui caldă, se întinse în pat, puse capul pe perna roșie, moale, cu ciucuri aurii, trase plapuma în carouri roșii și verzi peste burtă și începu să pufăie ca o locomotivă cu aburi.