agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-01-31 | |
Trăim latent, atent și chiar mai mult decât absent, în acest Univers imanent, în care omuleții verzi se pare că au prins curaj și ne vizitează sistematic, chiar metodic.
Dar ce credem noi oamenii de orice culoare, dar nu verzi, despre rostul nostru? Unii nimic, alții puține, iar cei puțini foarte multe. Am înțeles acum, la profunda maturitate, că nu noi părinții ne alegem copiii, ci dimpotrivă, ei prin sufletul dat de Dumnezeu, sunt cei ce aleg în ce corp material vor trăi pe toată perioada periplului în acest Univers, întors pe toate părțile și de noi, dar și de ei, cei care vor mai fi prin imensitatea tridimensională ce ne macină și ne consumă viața, altfel trăită la maxim, spunem noi pentru consolare. Dar, ce paradox apare în această deziluzie a transcendentului uman: cu voia noastră sau fără, ființele cele mai apropiate nouă-copiii-rod al dorințelor însuflețite, sunt nu călăuzitorul bătrâneților noastre, ci călăul conștiinței tinereților pierdute. Regretăm timpul, regretăm spațiul, regretăm chiar și anostul clipei efemere, primind în schimb singurătate absolută, tristețe perenă, suferință amară și deznădejde profundă. Ca remediu, într-o zi voi pleca departe, cât mai departe, încât cunoscuții să spună: oare când se va întoarce?...dușmanii să murmure: oare se va mai întoarce?...iar cei pe care îi știai apropiați sufletului: sper să fie cum cred eu... Dar, voi face pe plac doar Domnului meu, și voi sta acolo unde mă va așeza, fie chiar și la colțul pocăinței, căci doar nu trăim pentru a muri, ci murim pentru a trăi. Iar ca o consolare supremă, nu avem decât paradisul sufletului în balsam de flori de câmp, în care apusul de soare va fi răsăritul sufletului adormit.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate