agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-02-02 | |
Adoris și Kromia (3)
SPIRITUL UNIVERSAL Dezleagă mânzul tânăr din frâul hain ce-i fură libertatea! Fă-l să zburde vesel pe coline, cu coama-i fluturând în vânt! Nu ține închis un tânăr vânjos, torturându-l cu povețe bătrânești. Lasă-i libertatea să întindă brațul lui elastic iar ochiul lui ager să urmărească săgeata slobozită din arc. Fă-l să tresalte de bucurie că există și că e tânăr. Să-și dorească să se înalțe precum albatrosul, visând sub a cerului cupolă. Lasă-l, cât e tânăr, să tragă voinicește din lopeți. Pune-i pânzele să fâlfâie umflate de vânt, pe catargul cel mai înalt. Lasă-l să guste fericit, cu simțurile-i tinerești, ale vântului adieri, panorama orizontului și nostalgia depărtărilor. Tumulturi necuprinse de ape limpezi să strălucească, precum argintul din soarele amiezii. Ori întinderi tainice ale călătoarelor valuri să murmure în a nopții putere, valuri ce unele pe altele se alungă și se reîntorc apoi pe la capătul pământului. Lopețile bărcilor adânc să se scufunde în apa sărată a mării, aruncând pe punte stropi reci. Să întinzi mâna în apă și să prinzi mici pești rătăcitori pe ale valurilor creste. În mare să te afunzi coborând în adâncuri, acolo unde se întrezăresc stâncile și aurul corăbiilor înecate de furtuni. Să asculți marea susurând cântece de dor, adormitoare, liniștind închipuirile. Să abunde în văzduh fâlfâiri de aripi albastre, verzi, galbene și roșii, de păsări mari și păsări mici, cu ciocuri negre și piepturi albe, ce plutesc în zbor în preajma țărmului și a catargelor, făcând ocoluri largi și poposind pe coamele valurilor. Păsări înotând cu pieptul scufundat în apă, în ciocul cărora strălucesc pești argintii. Să împânzească rândunicile malurile ostroavelor cu ciorchini de cuiburi și să se avânte ușor și grațios, atingând luciul mării, ca să se înalțe apoi spre cer în acrobatice cercuri. Să zboare aproape, așezându-se lin în palme. Apoi să colinde zările, aducând ramuri de măslin de pe ostroave înverzite. Salutare splendorii cetăților albe, de marmură, ridicate maiestos deasupra țărmurilor înalte ale mării! Acolo unde zidurile de granit îmbrăcate în iederă aurie sunt puse strajă comorilor, hambarelor cu grâu și amforelor cu vin din casele îmbelșugate. Cetăți, acolo unde călătorul caută vești și odihnă. Cetăți cu porturi ticsite de oameni și bărci pescărești. Vesele și triste cetăți, acolo unde se despart cu bărbăție ori se revăd cu lacrimi în ochi voinicii care pleacă pe mare. Fie ca nostalgia țării și lacrimile mamelor să-i facă pe cei tineri să nu uite frumoasele temple și păduri de măslin! Bine e să te știi răsfățul zeilor! Să simți puterea zvâcnind în brațe și-n umeri, să fii iscusit în aruncarea săgeților, iar sulița slobozită de brațul tău să le întreacă pe toate. Să te arunci înflăcărat în luptă, scăpându-ți tovarășii de primejdie. Să năvălești chiuind în cetatea dușmană, ca trufașul Ulise. Să te întorci apoi victorios în cetatea ta, cu laurii izbânzii împodobindu-ți fruntea. Poporul să te preamărească, ca pe un erou, cântându-ți faptele de vitejie. Să ajungi zile multe și tihnite, aducându-ți aminte de isprăvile și chefurile tale de demult, cu prietenii tăi. Aprigule călător pe ape, nu-ți este de ajuns să-ți stingi setea doar cu picături de rouă! Tu cauți vâltori furioase, ca niște mânji sălbatici ce saltă corăbiile precum niște coji de nucă! Întunericul să vină crunt, din toate părțile, iar valurile de la prova să fiarbă. Rafale grele de vânt cu ploaie să sfâșie pânzele de la catargul cel mare. Corabia să pornească în goană nebună, ca o nălucă, printre neguri. Pe cer sau pe ape să nu străbată pic de lumină, iar tunetele norilor și mugetul apelor să-ți aducă spiritul la disperare. Să ceri îndurare lui Poseidon, implorându-l să certe furtuna și să stingă clocotul de ceață și ape. Liniștea cerului să pogoare asupra luminoaselor țărmuri din zare. Să începi de îndată să dregi catargele rupte... Ostroave unde zburdă miei cu lână de aur, Zeus, te implor să scoți în calea mea! Să ajung pe țărmul vrăjit, cu râuri limpezi și păduri de măslin. Capre sălbatice să cutreiere nestingherite abisurile înaltelor stânci, sărind sprintene peste pietre. Colo, pe un mal verde, căprioara gingașă să privească valurile mării sosite la țărm. Picioarele-i fine și ochii ei blânzi să tresară ca la un copil, când vreo undă e stârnită pe luciul apelor. Nu te înfiora, gingașă făptură, de furia și viclenia duhurilor mării! Privește în liniște, de pe malul cel verde și însorit și de nimic să nu-ți fie teamă!... Puterea și voința să-ți sporească privind chipurile tovarășilor de luptă care stau fără grijă tolăniți pe punte. Cei vânjoși și cu minte puțină să se zbenguie în trânte și să privească, precum proștii, la peștii din apă. Cei leneși și slabi de înger să scruteze, plictisiți, orizontul, adăstând mântuire. Flăcăii cei vrednici să doarmă duși, fără griji, pe cojoacele de oaie întinse pe sub catarge. Numai vântul să se joace alene cu pletele lor tinere. Cuprinși cu toții să fie de joacă, până nu s-a trezit în ei dorul de mame și nu se simt vinovați de fuga de-acasă. De cum se vor trezi, să se întreacă într-una, aruncând cuțitele și sulițele în trunchiurile catargelor. Ce dragi îmi sunt băieții, cu toții! Ști-vor ei să se-avânte, cu pricepere, în vâltoarea luptei? Atena! Atena! Cetate a înțelepciunii! Strălucire și măreție e-n tot ce cuprinzi! Dar câte noi străluciri și bucurii izvorăsc din mintea înțelepților tăi! În arene și-n agore poeții declamă versuri, iar fetele brodează pânzele albe și proslăvesc în cântece eroii cetății. Temple elegante, zidite din marmură pură, răsună de discursurile filosofilor și de murmurul discipolilor. Adio dar piețelor de marmură și recitatorilor de poeme! Măreția cetății Atena e în faptele vitejilor ei, pe mare! Numai astfel, înfruntând marea și aducând cetății tale izbânzi vitejești, poporul nu te va uita veșnic, pe tine, Adoris, fiul lui Atridas! (va continua) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate