agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-02-03 | | Bum, bum bum și din nou: bum, bum bum. Prima bubuitură mai accentuată, următoarele două mai scurte, mai sincopate. Este ritmul unui vals vechi a cărui melodie o auzea doar ea, bunica. Bum, bum bum și din nou: bum, bum bum, răsună din bucătărie. Bunica face plăcinte. Plăcinte cu foi subțiri, străvezii, din aluat frământat cu dragoste și cu furie, mângâiat și aruncat de la înălțime peste masă, peste viață, peste gânduri și amintiri. Foi subțirele ca hârtia fină, se rumeneau în cuptor. Plăcintele semănau atât de bine a pachețele de scrisori aurii, cu parfum de măr copt și scorțișoară, ca cele pe care le păstra bunica în sertarul ei personal. Sertarul acela pe care îl deschidea rar, doar când ochii ei priveau dincolo de timpul care a trecut atât de greu și totuși atât de repede. Pentru cine o fi lacrima din colțul ochiului, oglindă a ochilor albaștri? Bunica are ochii negri, iar bunicul nu mai este demult. Dinainte de a nu-i mai fi nici trupul, îi plecase gândul departe și îl uitase pe el, poate chiar acolo pe balansoar, fără gânduri, doar un corp ca o plantă uscată, contorsionată de vânt. Se spunea că a fost bolnav când era copil și a căzut pe scări și, ceva s-a stricat în corpul lui de a rămas așa, mic și gârbov, cu o cocoașă în spinare. O fi avut boala aceea ce sluțea copiii făcându-i schilozi, paralizia infantilă cum i se spunea în vechime, poliomielita cum îi spunem noi azi. Un copil ce se ascunde după cocoașă, de ceilalți. Pascal arată bine, e atlet și îl plac fetele. Face sport și se distreză cu băieții. Nu-i place să învețe. Și ce dacă; pentru învățat există Lambe, fratele său. Ce altceva poate să facă un cocoșat? Lambe învață. După perdeaua de dantelă privește afară; îi privește pe tineri și din spatele dantelelor albe, ce frumoase sunt fetele! De afară se aud strigătele celor ce joacă fotbal. Și în timp ce mingea zboară de la unul la altul, gândurile lui zboară de la un vis la altul. Uraaa!!! strigă băieții. Goool..! Gol este și sufletul lui Lambe. Și tocmai de aceea, învață. Crede că dacă-l va umple cu carte, va fi deasupra celor care au corpul mușchiulos și creierul gol. Pascal îl apără. Nimeni nu îndrăznește să-i zică „pocitură gheboasă” și nu-i dă bobârnace în cocoașă când e frate-su prin preajmă. Au mai vrut să se arate câte unul, doi, grozavi. Și l-au trântit jos pe pământ și s-au urcat deasupra lovindu-l cu picioarele și strigând, dii.., dii, dromaderul. Gura i se umpluse de țărână, coastele pârâiau, coloana simțea cum pocnește, răsucită ca o creangă uscată. Nici nu mai putea să strige de durere. Ceilalți stăteau în jur și se amuzau. Îi asmuțeau pe bătăuși și-i mai dădeau și ei câte un șut. Așa ca la înghesuială, să-și descarce zăduful, căci și ei mâncau destulă bătaie de la părinți și de la alții mai tari ca ei. Apăruseră și vreo două fete, întâmplător sau nu, ceea ce i-a stârnit și mai rău pe băieți. Fetele se uitau cu milă, dar mai mult cu silă. La vârsta asta nu ai învățat încă să disimulezi, iar pocitura le părea și mai oribilă tăvălită pe jos. Dar a venit Pascal; cineva totuși l-a anunțat. Circul s-a închis într-o clipă. Bătăușul principal luat prin surprindere, a zburat prin aer și căzând cu gura de o piatră și-a plesnit buza și i s-au spart doi dinți. Altul și-a luxat piciorul. Când a fugit s-a împiedicat de un ciot de copac. Iar ceilalți au fost luați la pumni. Nimeni nu a mai îndrăznit de atunci să se atingă de Lambe, fratele lui Pascal. Fetele îl priveau galeș pe salvator, atât cât puteau să-l privească de la fereastră sau de după gard și îi zâmbeau lui Lambe, pentru că era fratele lui Pascal. Lambe învață și pentru Pascal. Timpul trece, averea crește acolo unde e minte și chiverniseală. Lambe de mult nu mai are ce învăța, dar ce a învățat l-a ajutat să crească în ochii celorlalți. Poate că întâi a crescut averea și apoi Lambe. Niște diplome acolo dacă nu aduc bani, nu prea sunt de vreun folos în ochii celorlalți. Pascal se distrează. Prin București? Nu, pe la Paris și Nisa. De avere are grijă Lambe, mai ales că a ajuns acum primar în urbea lor. Mintea ascuțită e bună, ascute limba și meșteșugește cuvintele, iar afacerile merg. Și politica merge unde merge banul. -- De ce nu te-nsori, Lambe? Primar ești, bogat ești. Nu contează vârsta. Ce dacă nu mai ești chiar foarte tânăr. Tinerețea nu-i de niciun folos pentru un bărbat la însurătoare. Patruzeci de ani sunt tocmai buni. În fond, arăți bine când ești îmbrăcat cu haine scumpe. Mamele își doresc un ginere de soi; îi spune văduva Solomon ce se ocupă cu pețitul. Văduva Solomon cunoaște pe toată lumea, doar a încheiat atâtea afaceri profitabile. Profitabile pentru ea și familiile ce au angajat-o. Nu se știe cum au fost și pentru miri. Madame Popescu e și ea văduvă, scăpătată și are trei fete. Iar o casă cu trei fete de măritat, fără zestre, nu este o bucurie, ci o mare grijă pentru stăpâna ei. Fata cea mare a fost la pension. Dar ce poate fi un pension de provincie, pe undeva prin țară? Madame Popescu se laudă cu fata ei ce a studiat „ca la Paris”; uite ce bine cunoaște franceza. Își rotunjește buzele când vorbește și își mișcă elegant umbreluța de soare, străduindu-se să graseieze ca o adevărată franțuzoaică. Nu, nu e pe gustul lui Lambe când schilodește sunetele la pian, de parcă sunt câinii de pe stradă când îi aleargă hingherii. O să se mărite și ea, până la urmă, cu un inspector de la Căile ferate. A doua e un soi de jandarm. Nici nu seamănă a femeie: lungă, uscată și hotărâtă, pune pe toată lumea la punct. Dar studiază cu adevărat medicina la Paris. Madame Popescu pe ea a lăsat-o să meargă la învățătură. Un doctor în familie nu strică. Te scutește de cheltuiala a mulți bani pe ceva de care toată lumea are nevoie: sănătatea, mărturisea madame Popescu. Dar cine ar vrea un jandarm în propria casă? se îngrozește Lambe. A treia este cu adevărat frumoasă. Tot orașul vorbește de frumusețea ei. Femeile îi prevăd maică-sii un ginere bogat. Nu are decât 17 ani și școala făcută la nivel local, la călugărițe; dar cântă la pian așa de minunat. Clapele susură ca un alint sub degetele ei delicate. Cântă și din gură ca un canar. Este o floricică de pus în fereastră, își zice Lambe, vrăjit. „Nu-i rea. Nu-i de loc urătă fetița”, îl asigură și Pascal, căruia Lambe i-a cerut părerea. Văduva Solomon face vizita de rigoare la madame Popescu. După lingurița cu peltea de gutui servită într-un pahar de cristal plin cu apă rece de la puțul din grădină și, după cafeluța turcească sorbită tacticos din ceșcuța de porțelan chinezesc, s-a pus la cale tranzacția. Fotografiile de la nuntă arată un bărbat cu mustață răsucită și pălărie. Poza fiind făcută din față, gheba din spate nu se vede. Lângă el, o fată înaltă, delicată și frumoasă ca o zână din imaginația populară. Dar ce tristă e mireasa, pe cât este de fericit mirele. Lambe a adus-o acasă pe Geea și a închis-o într-o odaie; cea a cărei fereastră nu dă spre stradă, ci spre coridorul ce duce în curtea din spatele casei. Geea e un bibelou numai pentru ochii lui Lambe și trebuie să stea în vitrina cu cheie. Cheia o va păstra el, în buzunarul de la piept. La cină jupâneasa îl întreabă: -- Conița nu vine să mănânce? Lambe nu răspunde, Ce nevoi poate să aibă o păpușă de porțelan? Nici lui nu-i prea vine să mănânce de bucurie că are tot ce și-a dorit. Are o casă mare, cea mai mare casă din oraș; un statut de om important, avere în creștere și o nevastă frumoasă, care o să-i facă urmași. Cui îi mai trebuie mâncare? Și dacă nu-i trebuie lui, de ce ar avea nevoie ea? A fost o perioadă agitată: crahul bancar și falimentul. După faliment Lambe s-a simțit învins, terminat. Faptul că pierduse banii poate nu ar fi însemnat mare lucru, dacă ar fi fost așa cum era frate-su: un bărbat frumos căruia nu i-a păsat în viață de nimic. A trecut vesel și fluierând prin ea, mai mult bând și petrecând pe la mesele de joc din cazinourile de la Nisa. Lambe îi trimitea doar banii pe care acesta îi cerea. Din ce în ce tot mai mulți. Se pare că pierdea mult la poker. Atât de mult, încât plătindu-i toate datoriile, a ajuns și el falit. Plus și nenorocitul de crah bancar. Știe că frate-su nu se va mai întoarce niciodată în țară, pentru că nu mai are de ce. Iar el, așa cum e, infirm, fără bani și funcție, toată lumea îi va râde în nas. De mult așteptau să-l vadă prăbușit pe cocoșat. Cocoșatul cel norocos, plin de bani și însurat cu cea mai frumoasă femeie din oraș. Știa foarte bine, că doar banii îi țineau pe ceilalți în jurul său și îi dăduseră putere. Se legăna pe balansoar cu gândurile ascunse dincolo de cuvintele ascunse și ele, după buzele strânse. Numai ochii luceau peste rândurile scrise în grabă, ascunse cu grijă într-un sertar încuiat cu o cheie, până la urmă uitată cine mai știe pe unde. Bunicul își pierduse vorbele o dată cu cheia gândurilor. Bunicul se transformase într-o plantă ce s-a uscat în tăcere. Fragment din romanul Strada (ed. Humanitas) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate