Adoris și Kromia (15)


Orașul Atalya părea mai strălucitor ca oricând în dimineața primei zile a sărbătorilor dionisiene - prilej de bucurie pentru toate popoarele elene răspândite în lumea largă. Þărmurile aburinde ale mării, coloanele albe de marmură reflectând razele de lumină, scânteietoarele ramuri ale măslinilor de pe înălțimi, toate însuflețeau ambianța de sărbătoare a cetății.

Cetatea însăși fremăta în aerul de sărbătoare, templele erau înțesate de lume admirând ceremoniile închinate zeilor. Pe pajiștile prin preajma templelor se puteau vedea multe spectacole oferite de artiști pe teme mitologice. La tot pasul întâlneai chipuri înfățișând regi și prinți, zeițe și eroine, având cununi de lauri pe cap și zâmbete înfloritoare pe buze. Pe la pridvoarele templelor, prin chioșcurile din piețe și pe la ușile caselor peste tot erau atârnate ramuri încărcate cu flori. Aripile diafane ale porumbeilor sloboziți spre azurul cerului pluteau spre înălțimi, spre a se așeza apoi ușor, pe ramurile cedrilor.

Când soarele s-a înălțat pe bolta cerească, regele Agatos își invită oaspeții să ia parte la ceremoniile din templul lui Zeus. Conduși chiar de rege, solii perșilor s-au apropiat de incinta impozantului templu unde, ca de obicei în aceste zile de sărbătoare, se adunase o mulțime de curioși dornici să vadă chipurile și veșmintele ilustrelor personaje și să le asculte rostirile. Temători întrucâtva, oaspeții pășiră pragul templului în care ceremoniile erau în toi. Preoții încetară o clipă ritualul pentru a-i saluta pe soli și pe rege, apoi reluară ceremonia cu și mai mare însuflețire.

Ca și în templul lui Poseidon, oaspeții păreau uimiți de cele ce vedeau. În templul lui Zeus impresionau mai ales grandoarea și rafinamentul zidirii. Înaltă, somptuoasă, cu șiruri de coloane bogat ornamentate, cu altare arătoase, edificiul templului nu părea a fi zidit de mână omenească. Oaspeții simțeau din plin grandoarea divinității lui Zeus, puternicul zeu străin. Ochii lor rătăceau uimiți pe bolțile înalte, bogate în ornamente și fresce armonios colorate, strălucind de mult aur. Impresiona mai ales lumina vie, nefirească, ce lumina templul din înaltul vitraliilor. Datorită acestui meșteșug, încetul cu încetul, oaspeții au început să-l admire pe regele ai cărui oaspeți erau acum.

Solii priveau cu încântare bogăția ceremonialului și veșmintele pe care le purtau preoții. Vocile preoților, mai ales, amplificate de miraculoasele bolți ale clădirii, dădeau un aer și mai solemn ritualurilor, făcând templul să răsune în sonore rezonanțe.

Regele Agatos ținu să le explice oaspeților în șoaptă:

- Preotul cel tânăr și chipeș este Piratos, mai marele preoților din acest templu, pe care îl socot cel mai talentat și stimat dintre preoții țării mele!

Părăsind într-un târziu templul lui Zeus, oaspeții au rămas din nou surprinși de metamorfozele care se petreceau în tot orașul. Din liniștite și preocupate, piețele și aleile deveniră înțesate de freamătul mulțimii. Locuitorii orașului ieșiră cu însuflețire pe străzi, îmbrăcați în veșminte alese, bogate și strălucind de fireturi aurii, sau mai simple, dar de un alb imaculat. Vârstnici și copii, femei și bărbați se plimbau ca într-un furnicar prin piețe și prin fața chioșcurilor de pe la răspântiile străzilor. Peste toată această larmă răsunau diafanele sunete ale instrumentelor muzicale de tot felul. Prin arene vestite, ticsite de lume, se desfășurau reprezentații teatrale care țineau spectatorii cu sufletul la gură.

Solii Persiei aduseseră cu ei, la sosire în cetate, un întreg alai de negustori. Și, în timp ce poporul din cetate se bucura de grandoarea spectacolelor, negustorii, care își întinseseră tarabele prin piețe și pe la porțile cetății, începură să strige tare, în felurite limbi, să-și laude mărfurile. Iar norodul cetății dădu năvală spre tarabele acestora pentru a-și cumpăra tot felul de lucruri care li se păreau deosebite: podoabe pentru femei, țesături fine, șaluri, paftale și cuțite și multe altele.

Regele Agatos părea mulțumit văzându-și poporul în sărbătoare. Venise, în sfârșit, bucuria și în casele oamenilor simpli și nevoiași. Pretutindeni se bea și se ospăta, după datină. Se făceau prelungi plimbări în bărci ori în corăbii, în largul mării. Iar pe înălțimile colinelor se aprindeau focurile nedeielor.

(va urma)