Într-o vreme în rândurile oamenilor cu cap de măgar a intrat din nou un morb de revoltă; se mai întâmplase odată de când cu demonstrațiile făcute cu timp în urmă, din care nu s-a înețeles ceva clar și concret în privința revendicărilor lor, iar în prezent au început să se adune pe platoul din apropierea minicentralei electrice, în fiecare vineri după amiază. Animatoarea grupului era aceeași femeie cu cap de măgar, o frumusețe printre semenele sale, care era văzută mestecând mereu ceva; se pare că nu era orbit. Femeia săruta de multe ori bărbați-măgari tam-nesam, strecurându-le în gură bucata de gumă de mestecat sau ce era ea și omul o primea și o rumega la rândul lui; se întâmpla la câte-un bal de la cămimul cultural sau la vreo discotecă să sărute și el o măgăriță ispititoare, și substanța conținută de acea peltea să se răspândească; până la urmă grupul se urnea spre Primărie și acolo strigau din toate puterile: ”Vrem să i-ha ! ” ,”Vrem să i-ha ! ”. Apoi apăru o altă scandare care se auzea din ce în ce mai des: ”Merităm!” ”Merităm”. Un consilier de la primărie a ieșit în balcon și lumea adunată a făcut o liniște mormântală. Funcționarul a întrebat: ” Care e cerința voastră? Ce anume doriți?”. În liniștea care se lăsase vorbele la unison ale ”măgarilor” s-au auzit ca niște rafale de mitralieră. ”MERITÃM!” ”MERITÃM!”. Au scandat de vreo treizeci de ori în acest fel, după care strigătele s-au oprit brusc ca la semnalul unui dirijor de orchestră și consilierul a dispărut în interiorul clădirii. Odată aflându-mă pe trotuarul de vizavi de primărie, unul dintre oamenii cu capete de măgari – erau atunci adunați nu prea multi, cam ca un pichet de vreo 20 de inși – a venit spre mine și mi-a zis: ”Noi nu suntem cetățeni de categoria a doua!”. N-am zis nimic; nu-l cunoșteam și oricum nu puteam să-l ajut cu nimic. S-a îndepărtat și mi-a mai zis cu pumnul ridicat:”Nu suntem numai pentru jug, puteam face orice munci superioare!”. Și grupul de oameni cu capete de măgari au declarat că au format un comitet sindical. Erau cinci bărbați cu niște căpățâni imense de urecheați, ca și cum comunitatea lor profesională ar fi vrut să demonstreze prin alegerea reprezentanților lor că mărimea capului indică o deșteptăciune proporțional de mare. Am auzit despre negocierile purtate cu conducerea orașului; ”Există mineri disponibilizați care acum fac pe dispecerii în birouri încălzite, constructori de terasamente care stau cu ochii pe dispozitive de urmărire de tehnică și control, săpători de șanțuri care stau la diferite birouri de informații etc., etc. Nu se mai poate așa ceva!” ar fi spus unul dintre liderii sindicali. Ei au declarat că dacă nu se vor face schimbări, vor intra în grevă pe termen nelimitat. Au propus ca săptămânal, câte cinci dispeceri din punctele cheie ale orașului să fie înlocuiți cu câte cinci ”măgari”, astfel încât în scurt timp să se facă un schimb de locuri; foștii lucrători de la sapă și lopată să treacă la activități simple adecvate lor, iar oamenii capabili cu capete de măgari să se așeze și ei în birouri călduțe la butoane, că au tras destul pentru ca alții să aibă lumină electrică și apă caldă. S-a acceptat propunerea și numirile s-au făcut în sala cea mare a primăriei, prin tragere la sorți. În două urne au fost introduse bilete cu numele vechilor lucrători și numele oamenilor-măgari. Un papagal bine ales, inteligent și cu pene deosebit de frumos colorate, a scos pe rând, cu ciocul, câte un bilet, întâi dintr-o urnă, apoi din cealaltă. Toată extragerea a fost filmată cu aparate de fotografiat și cu telefoanele mobile astfel încât existau probe că nimic nu a fost trucat. Cinci ”măgari” au fost instalați în funcții importante: la dispeceratul căilor ferate, la observatorul astronomic, la centrul de prognoză a vremii, în funcția de avocat al poporului și la stația de urmărire a cutremurelor. Foștii ocupanți ai posturilor respective au primit rolurile de împingători la roata minicentralei electrice. Astfel revolta ”măgarilor” s-a stins pe moment, dar s-a anunțat că programul de înlocuiri va trebui respectat cu strictețe. Câteva trenuri s-au ciocnit dar fără pagube, (aveau o viteză foarte mică, fiind împinse manual în lipsa curentului electric), câteva cutremure au trecut neobservate, un viscol s-a pornit neanunțat, dar a ținut numai trei zile, în rest nu s-au întâmplat lucruri prea grave. În schimb roata de la centrala termică prinsese o mai mare viteză, contribuția oamenilor care stătuseră mult timp în birouri era bine resimțită; după o viață de stat cu fundul pe scaune oamenii erau dornici de mișcare și dezmorțire; constatară curând că au o poftă de mâncare mult mai bună și în general o stare mult mai mulțumitoare a corpului. După o săptămână însă, schimbările nu s-au mai făcut; în mod ciudat, în tot orașul nu se mai găseau urne pentru depunerea bilețelelor și papagalul fusese găsit mort pe trotuarul din fața primăriei. S-a propus folosirea unor cutii de carton pe post de urne și dresarea unei ciori în loc de papagal. Deși ciorile sunt păsări foarte inteligente, niciuna n-a priceput ce era de făcut. Comunitatea ”măgarilor” a început să se agite. Dintre toți oamenii cu capete de animale, ”măgarii” erau cei mai numeroși. În curând s-au impus în așa fel încât nu mai ocupau niciunul vreun post de muncitor cu cârca sau de împingător de vagoane sau de orice prestator de muncă fizică. Începură să poarte niște haine elegante, cu cămăși albe și papion; participau la clubul de șah din oraș și înființaseră și un cenaclu literar, unde se puteau auzi până seara târziu niște răgete măgărești, însoțite de aplauze și tropăituri din copite. La intersecția principală a orașului, cea din fața primăriei, apăru un polițist într-o frumoasă uniformă albastră ca cerul și cu o caschetă albă puțin cam mare, dar care era bine proporționată față de cele două urechi lungi de măgar; când era întrebat despre o destinație polițistul măgar începea un dans foarte complicat cu mâinile, făcea și niște fandări, niște piruete și se oprea brusc într-o anumită poziție triumfătoare, cu mâna dreaptă ridicată în sus aducând puțin cu salutul hitlerist. Multă lume neprimind nicio informație precisă cu privire la ceea ce-l interesa renunțase să-l mai întrebe ceva, dar niște copii chiuleau de la școala din apropiere și veneau să-i vadă baletul, punându-i niște întrebări simple, ca de exemplu dacă șoseaua care urca spre munte ducea în sus sau în jos, dacă la intersecție drumurile se bifurcau sau nu etc.