Îmi amintesc totul ca și când s-ar fi întâmplat ieri. Nimic nu ar fi prevăzut ce avea să se întâmple în ziua aceea. Relaxat în pat, ca un rege pe tron, obișnuiam să schimb cu regularitate posturile tv din telecomandă, aproape am facut o pasiune din asta, până când imagini parcă desprinse dintr-o invazie extraterestră rulau neîncetat pe toate televiziunile.
Explozii, foc, moarte, totul într-un decor horror. În mintea mea adolescentină, fără să fiu conștient că era ziua care avea să schimbe lumea, a fost delir. Priveam cu uimire, cu o fascinație inconștientă cum cădeau zidurile acelui zgârie nori.
Cerul se risipea și el în bucăți, totul era sinonim cu moartea. Așa cum picau frunzele, una câte una, la fel încetau inimi să mai bată. Numărul de morți creștea în ritm alert, orice scenariu al vreunui trailer era învins de realitate. Siguranța națională a S.U.A. a fost îngenunchiată, organizațiile teroriste entuziasmate de „victorie”.
Am ascultat multe povești despre totalitarism, am citit, până atunci, despre dictatori gen Hitler, Stalin, Pol Pot, despre lagăre de concentrare, epurări etnice, deși aveam 13 ani, începeam cumva să înțeleg că ceea ce văd era o nouă etapă dintr-un proces de luptă pentru etalarea supremației.
Fostele imperii; țarist, otoman, austro-ungar etc., continuau să existe, în conștiința mea, sub o altă formă, conduse de organizații ca Hamas, Hezbollah, Al-Qaida sau partide radicale din Europa.
Îmi tresar în minte imaginile cu realizatorii care vorbeau cu limba aproape înghițită. Pe fața lor se citea uimirea, teama, compasiunea, sentimente de care nici eu n-am fost străin, chiar dacă în primele minute nu am realizat efectele acelui atentat. Sentimentul de agonie era dominant în toate televiziunile.
Încă în pat, așezat într-o poziție similară cu a unui budist tibetean în cugetare, ascultam tot felul de teorii despre cele întamplate, supoziții, comentarii. La un moment dat circula opinia că atacul ar fi fost planificat de către americani pentru a propaga ideea că islamul înseamnă terorism, conform rudelor pilotului decedat la bordul avionului izbit în zidurilor acelei imense construcții simbol.
Filmările transmise în direct de CNN și preluate de televiziuni din toate colțurile lumii înfățișau învălmășeala mulțimii de oameni în lupta pentru supraviețuire. Panica clocotea ca un vulcan care tocmai a erupt.
Ceea ce vedeam îmi readucea în minte clădirile înflăcărate făcute pulbere în războiul din Kosovo, cu numai doi ani în urmă. Se vorbea despre o lege a karmei, ca efect al intervenției S.U.A. în Serbia și Kosovo, de aici firul s-a rupt.
Începuse să fie discutate probleme de politică externă, au fost intervievați telefonic istorici, sociologi, persoane publice. Am preferat să revin la Fox Kids, tocmai începea Viața cu Louie.