agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-10-18 | | Adoris si Kromia(39) De îndată ce mulțimea norodului și a preoților se risipise pe la casele lor la lăsarea întunericului Piratos rămase însingurat printre coloanele și altarele întunecate ale templului, căindu-se amarnic și implorând în chip sfâșietor iertarea păcatelor. Căința lui era una sinceră. Gîndea că de ar fi avut-o mai dinainte, niciodată n-ar fi ajuns la acele fapte abominabile pe care le-a săvârșit. Ceea ce-i tulbura însă tihna căinței era o oarecare neliniște, ca o presimțire că în templu, din dosul coloanelor de marmură, îl pândește cineva. Poate i se păruse numai, căci în templu nu putea fi nimeni la ora aceea. Pentru a se putea convinge de asta, cercetă pretutindeni, fără însă a descoperi ceva suspect. Mai târziu i se întâmplă din nou să aibă aceeași viziune. Tresări, părându-i-se că o ciudată vedenie se strecoară pe lângă zid, încet, oprindu-se în dreptul vasului în care schimbase de câteva ori până atunci mesaje cu perșii. Dar numai cât întoarse capul și vedenia aceea dispăru. Cuprins de o tulburare nemărginită, începu să tremure. Se săturase de toate! Jurase în sinea lui să nu mai aibă deloc de-a face cu "Amicii de la Răsărit"! Vroia doar să fie lăsat în pace, să-și vadă de ale lui! Nu mai vroia nicio răsplată de la perși! Să fie ei mulțumiți câte hatâruri le-a făcut el până atunci! Neliniștea care i se strecurase în suflet era una pe care abia o mai putea suporta. Înainte de a închide ușile templului și de a se îndrepta spre locuința sa Piratos, ros de curiozitate, păși spre vasul cu pricina. Cu teamă în suflet întinse mâna, ridică zăngănitorul capac și pipăi în înteriorul vasului. În pântecul lui se afla un nou pergament! Cuprins de emoție, cu mâinile tremurând, desfăcu sulul și citi: "Vrei să te ungem bazileu în orașul Atalyei?Încrede-te în noi! Pentru asta vei primi o ultimă sarcină, foarte importantă, pe care nu cumva să n-o îndeplinești! Așadar, ai poruncă să faci ca regele Agatos să fie otrăvit.Vei proceda astfel: când regele va veni să aducă ofrande în templul lui Zeus și va cere o carafă cu vin, tu îi vei întinde carafa care se va afla pe pervazul ferestrei. Nu-ți fie teamă și nici milă nu purta regelui tău! Destule rele și nedreptăți a făcut, doar știi și tu asta! Nu uita că "Amicii de la Răsărit" veghează!" Piratos simți că se sufocă de emoție, într-atât i se zbăteau mâinile și inima din piept. Nici nu mai nimeri să închidă ca lumea ușile templului. Ieși năucit afară, sperând că își va alina suferința în răcoarea serii. Orice s-ar mai întâmpla, de aici înainte avea de gând să nu mai slujească poftele perșilor în niciun fel! Chiar se gândi să se ducă la rege, să-i mărturisească ticăloșeniile pe care le făcuse și să-i destăinuie noua amenințare pusă la cale de perși. Îi era însă teamă din cale afară de rege și îi venea nespus de greu să se dea singur în vileag. Nu se simțea în stare să îndure nicicum previzibila consternare de pe fața regelui când îi vor fi rostite asemenea cutremurătoare adevăruri. Și, mai ales, se temea de izbucnirea furioasă a regelui și de pedeapsa cumplită pe care i-o va administra atunci când va afla groaznice lui destăinuiri. De aceea, se gândi să nu facă acest pas, să lase mai degrabă ca lucrurile să meargă de la sine. A sosit și ziua în care regele Agatos, potrivit obiceiului său, veni în templul lui Zeus pentru a aduce ofranda zeilor și pentru a se reculege. Ca de obicei, Piratos oficia ritualul închinat zeilor, ritual pe care regele îl urmărea cu evlavie. Cum era de prevăzut, în timpul ritualului, regele ceru la un moment dat o carafă cu vin pentru a cinsti zeii. Piratos, neavând prin preajmă o carafă cu vin, o văzu pe cea de pe pervazul ferestrei, știind că era acolo pregătită de o mână criminală. Apucând carafa cu vin, mâna lui Piratos începu să tremure atât de tare, încât scăpă carafa prefăcând-o în țăndări, exact în momentul în care regele întinsese mâna să o ia. Piratos rămase înmărmurit de isprava lui. Regele, văzând în asta un semn rău, părăsi nemulțumit templul chiar înainte de sfârșitul ceremoniei. De bună seamă, Piratos răsuflă ușurat că nu săvârșise fărădelegea cea mare! De acum înainte puțin îi va păsa ce va zice regele de neîndemânarea sa. Se apropia sfârșitul zilei. Rămânând singur în templu Piratos se chinuia să șteargă bine urmele carafei sparte. Simțind însă din nou o umbră strecurându-se printre coloanele templului, se ridică cu teamă să observe mai bine. O boare de aer rece pătrunse chiar în clipa aceea înăuntrul templului, ca și cum ușa ar fi fost crăpată. Da, iată, Piratos văzu din nou vedenia aceea în spatele coloanelor. De data asta îi văzu mai bine chipul care semăna cu cel al măturătorului său din templu. Chipul înainta încet și se apropia de el cu o față întunecată și aspră. Apoi ridică în sus brațele care întindeau un arc din care porni o săgeată ca fulgerul. Piratos căzu. Vedenia veni deasupra lui, privindu-i chipul și rostind ca o sentință: - Ai trădat "Amicii de la Răsărit"? Mori, nemernicule! * Trupul lui Piratos a fost găsit neînsuflețit în mijlocul templului, chiar a doua zi dimineață. Regele Agatos a fost de îndată înștiințat. Moartea lui Piratos părea cât se poate de stranie și învăluită în mister. Totuși, găsindu-se asupra sa ultima scrisoare din partea "Amicilor de la Răsărit", lucrurile au mai fost clarificate. Regele Agatos, privind chipul neînsuflețit al lui Piratos și făcând legătura cu evenimentul cu carafa din ziua anterioară, gândi în sinea sa: "Ãsta trebuie să fi fost și tâlcul carafei sparte în timpul ceremoniei de ieri!". Însă, amintindu-și de vremurile când îl proteja pe acest preot al său, rosti, mai mult ca pentru sine: - Bietul păcătos! Cumplită pedeapsă i-au hărăzit zeii! (va urma) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate