agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-02-19 | |
Tot înainte
Ziua bună se cunoaște de dimineață, conform proverbului arhicunoscut. Eu am început-o prost. M-am certat cu Banciu, maistrul de la consolidări, să-mi plesnească vâna la cap. El că…, eu că…, până la urmă m- am hotărât să nu-i vizez stadiul lucrării, eram diriginte de șantier. Abia mă despărțisem de el că am fost „invitat” la Adunarea generală a oamenilor muncii din Antrepriza Electromontaj București. Am participat cu gândul să știu și eu cum se descurcă Antrepriza că de acolo îmi luam salariul. Sala plină ochi. La prezidiu au luat loc tovarășul Popescu de la Consiliul Sindicatelor sector 4, (cunoștință veche), tovarășa Firoiu, reprezentanta sectorului de partid, gravidă în luna a VII-a, tovarășul Timotin, director adjunct, tovarășul Drăghici de la trust, forul superior al Antreprizei, tovarășul Oatu din minister și tovarășul Macioc, directorrul general. Mai erau doi, unul, figura cea mai importantă, președintele comitetului sindical, tovarășul Stan, noi îi spuneam Stănică, „om de treabă când nu se pișă pe el”, vorba celor de la retribuire și încă unul care nu știu ce funcție avea. Președintele comitetului sindical citește comisiile pentru redactarea procesului verbal și cea pentru propuneri și măsuri ce urmau a fi adoptate în adunarea generală, face o plecăciune și dă cuvântul tovarășului director Macioc. Am recunoscut-o demult, are stofă de director, când vorbește, tună. Are un nas cu multe neregularități, e oacheș, mic de statură, își scoate pieptul mult în față și îl domină chiar și pe reprezentantul trustului deși acesta e mult mai impozant. Macioc este director din 1959, adică de aproape 30 de ani. Părul bogat și negru din creștetul capului contrastează puternic cu al directorului adjunct, care, deși mai tânăr cu 15 ani, îl are complet alb. Arată mai sănătos și dinamic decât toți cei din prezidiu. Multe spune și numai lucruri interesante. Printre altele că planul s-a îndeplinit și depășit la toți indicatorii, producția fizică, producția netă, productivitatea, beneficiu, în condițiile în care aprovizionarea a fost greoaie, utilajele s-au învechit, mă rog, și altele asemenea, probleme obiective. Mijloacele fixe au crescut la 300 milioane lei iar producția anuală este de cca 700 milioane lei. A mai vorbit despre tehnica nouă, dotările sociale, fruntașii în producție, despre angajamentele luate în alte adunări generale, în spirit critic și autocritic, așa cum cereau documentele de partid. Cred că vă dați seama, eu, tânăr inginer din Bârdigani-Vulturești Argeș, mă simțeam mândru că fac parte dintr-un asemenea colectiv care are realizări dintre cele mai importante pentru economia națională, metrou, linii și stații de 400 de KV, prima noastră centrală nucleară de la Cernavodă, linia de 700 KV Isarcea-Bulgaria, subtraversări pe sub canalul București-Dunăre, alimentarea cu cablu pentru iluminat la Casa Poporului și multe altele. Îmi părea rău că nu mă aflu în focul bătăliei, în primele rânduri, acolo unde natura era transformată de la o zi la alta. Cu această nostalgie în suflet, că eu participam doar la consolidarea unei clădiri ce adăpostea un muzeu, am ascultat în continuare. S-a dat citire celor ce se înscriseseră la cuvânt încă înainte de începerea adunării și, în modul cel mai democratic, s-a întrebat adunarea dacă mai sunt și alți doritori să spună ceva. În entuziasmul meu, am ridicat mâna din ultimul rând unde îmi găsisem un loc, dar probabil nu m-au observat. Cum niciunul în afară de mine nu și-a manifestat dorința, s-a dat cuvântul tovarășului Ionescu, șef brigadă Constanța. S-a apucat tovarășul Ionescu să mulțumească tuturor celor din prezidiu, i-a luat la rând, la fiecare găsea atâtea motive de mulțumire, încât, până i-a terminat pe toți a durat cam 15 minute. Nici n-a fost prea mult, aproximativ 90 de secunde pentru fiecare, ori ce înseamnă timpul ăsta față de contribuția inestimabilă a fiecăruia din prezidiu la câștigarea locului de fruntașă a brigăzii numărul 4 Constanța, al cărei șef era însuși tovarășul Ionescu? Cuvintele de laudă pentru prezidiu fiind terminate, urmară mulțumirile pentru personalul în subordine și în final a întregului colectiv, că doar el era acela care merita felicitări. În total tovarășul Ionescu vorbise o jumătate de oră și începusem să mă plictisesc. - Și acum tovarăși, aș vrea să mai ridic o problemă, pe care o aduc la cunoștință de vreo nouă ani, la fiecare adunare generală (eu o auzeam prima oară) tovarăși, se adresă patetic Ionescu adunării, să se găsească o soluție pentru stâlpii metalici de 110 KV și mai ales pentru cei de 400 de KV, să se strângă la bază, să-i proiecteze mai mici, vă dați seama cât teren agricol scoatem din circuit din cauza evazării lor?! - A doua problemă e mai complicată! Trebuie să creștem productivitatea de la an la an, dar sistemul nostru de comunicare este ca al Pieilor Roșii, ne urcăm pe dâmburi, prin copaci, fluierăm, facem semn cu mâna, strigăm. Când derulăm firul de pe tambur sau întindem cablul, vă dați seama cât pericol incumbă acest sistem de comunicare, nu mai vorbesc de productivitate, cum să crească în asemenea condiții? Eu cam atâta am avut de spus! Gheața fiind spartă, a urmat tovarășul Dănilă. El a mulțumit mai puțin, a intrat direct în subiect: -Tovarăși, ce comunicare prin sistem Pieile Roșii? Asta ar fi bună, se poate practica la câmp, da’ în București, pe ce să urc oamenii? Acum 20 de ani aveam telefoane tovarăși, acum nici atât, stațiile de radio nu funcționează nici una. Sediul nostru este aici, pe Candiano Popescu, dar avem puncte de lucru la București Sud, la Domnești și trebuie să transmit o sarcină urgentă, da’ cum să ajungă? Trimit tractorul, camionul că mașinile mici s-au oprit toate și așa transmitem mesajele urgente. Apoi mai trebuie să rezolvăm relația cu ICMP. Tovarăși, cum să cresc productivitatea dacă Icemepeul îmi dă optzeci la sută din stâlpi cu defecțiuni? Până îl remediez pe fiecare, trece timpul. Și vă rog, să avem mijloace de transport ale stâlpilor din beton, brigada noastră manevrează vreo cinci mii pe an. Trimitem mașini ca să-i ridice și CTC-ul lor, (controlul tehnic de calitate) ne ia la mișto, că se admite transportul doar cu utilaj specializat. Să-i transporte ICMP-ul pe calea ferată, să-i descarce în orânduială, pe categorii, că îmi trebuie două luni cu patruzeci de oameni să-i aleg! Așa nu crește productivitatea tovarăși! Am fost acuzat de rea credință, rea voință, mă rog, cum vreți. Că n-am primit în dotare două utilaje pentru tras tamburul la cabluri? Da’ ce să fac fraților cu tractoare d-astea care n-au loc pe trotuarele din București? Pe unde să trec cu ditamai măgăoaia? Să se facă tractoare mai mici tovarăși, asta trebuie, nu să fiu eu acuzat! Cu tehnica nouă e și mai greu, nu se mai importă, ni s-a cerut să probăm o nouă foreză, tip Giurgiu. Am vrut s-o pun în funcțiune, am săpat groapa și când să-i montez șuruburile erau toate vopsite, ne-a trebuit două zile să le curățăm. Când să-i dau iar drumul, n-am găsit zece litri de benzină și zece litri de ulei în toată Antrepriza și-au mai trecut două zile. În sfârșit când i-am pus benzină și ulei a făcut pac-pac și s-a oprit. Eu îmi declin orice răspundere tovarăși să lucrez cu-n asemenea utilaj pentru îndeplinirea planului. Au mai vorbit și alții. S-a spus că n-au avut aprovizionare, că laminorul din Galați, datorită exportului, nu asigură producția internă, că aprovizionarea nu dispune de cabluri din lipsă de cupru și aluminiu, că producția s-a redus cu patruzeci la sută în acest an, că barăcile de la punctele de lucru izolate n-au nici un fel de încălzire, că sunt probleme cu masa muncitorilor, cu disciplina, că pe Antrepriză sunt cinci mii de absențe nemotivate! Mă aiurise de cap! Eu, la locul meu de muncă, habar nu aveam de adevăratele probleme cu care se confrunta șantierul, Antrepriza, țara! Să îndeplinești în asemenea condiții sarcinile de plan și să le depășești, era într-adevăr o performanță. De altfel, tovarășul Popescu de la sindicate, în cuvântul său, fiind autorizat să vorbească și în numele tovarășei Firoiu, a spus că Antrepriza n-a dat multe probleme sectorului de partid. Și tocmai de aceea se cuvine, când, peste o săptămână, este ziua de naștere a tovarășului Macioc, să fie sărbătorit cum se cuvine. Bineînțeles, a ținut să precizeze tovarășul Popescu, asta a fost în afara ședinței. Peste exact o sâptămână, am fost chemat la directorul Macioc. Mă gândeam că voi primi și eu o primă, îmi desfășuram activitatea în modul cel mai conștiincios. Erau toți în sala de consiliu, în COM. -Diaconescule, tu nu știi cum stă treaba pe la noi, te-a reclamat Banciu că nu-i avizezi situația de lucrări. -Tovarășe director, a încărcat cantitatea lucrărilor executate cu cincizeci la sută, eu n-am curajul să-i semnez, nu e corect, nu corespunde cu realitatea. -Băi Diaconescule, Banciu are și el oameni în subordine, aceștia au familii, trebuie să mănânce, dar cu ce bani dacă tu nu le avizezi situația lucrărilor ca să-și ia salariul? -Tovarășe director general… -Taci și ascultă-mă, vezi câți oameni sunt aici, tot COM-ul, oaspeți din trust, din minister, de la sectorul de partid, semnează-le de data asta, îți promit că n-o să pățești nimic și dac-o fi ceva, eu te scot din căcat! Ne-am înțeles? N-am avut puterea să spun da, am dat ușor din cap. Vă puteți închipui cum am dormit în următoarele zile? Totuși Macioc s-a ținut de cuvânt. Peste puțină vreme a numit ca diriginte de șantier pe o doamnă, Zidărescu! Iar eu am fost degrevat de astfel de sarcini. M-am liniștit numai după ce volumul lucrărilor executate a ajuns la nivelul celor pentru care semnasem deja, i-au trebuit lui Banciu două luni pentru asta. Și mă întrebam, ce s-ar fi putut întâmpla, dacă oamenii aceia n-ar mai fi primit salariu? Notă Banciu mă invitase de mai multe ori la restaurant, la Tangentă, să stăm și noi de vorbă la o bere. Cum l-am refuzat de fiecare dată, m-a reclamat la sectorul de partid că nu se poate colabora cu mine, că sunt un om imposibil, că nu s-a mai pomenit în construcții ca măsurarea lucrărilor executate să aibă corespondență în deviz. Problema s-a rezolvat numai după ce am fost schimbat din funcția de diriginte de șantier. 5.02.1987 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate