Nina a ajuns în sfârșit la Bunici. A însoțit-o și Tata. În ultimul timp Tata a încercat să le explice fetelor că întrucât Mama le-a părăsit el va fi nevoit să „dea divorț” de ea. Le-a explicat și că vrea „să-și refacă viața” și le asigurase pe ea și pe Crina că face acest lucru în interesul lor. Însă, a spus el, își închipuie că „o să aibă de furcă” cu bătrânii.
Acum venise momentul decisiv. Tata discută cu Buni. Nina trage cu urechea. Și-a lipit-o de ușă. Prin ea se aud pașii agitați ai Tatei care se plimbă prin încăpere ca un leu în cușcă și vocea Bunicului:
- De ce n-o iei atuncea pe Zoica? Ea te-ar lua pe nerăsuflate, știi că te iubea dinainte s-o iei pe nenorocita de Vera, arde-o-ar focul acolo unde-o s-o afla. Zoe te-ar accepta cu doi copii.
- Nu-mi place tată, nici de frică. Tată, nu mi se scoală la ea.
- Dar cum vine aia, mă Luciane, să te însori cu sora neveste-tii? Ce-o să zică lumea? Cum o să te cunune preotul la biserică?
- E soră vitregă, iar aia nu mai e nevasta mea.
- Ce-are a face una cu alta? Mă, băiatule, faci mare păcat.
- Păcatul l-am făcut deja, tată. L-am făcut deja.
Apoi Lucian adaugă cu glas scăzut:
- O plac, tată. Sunt mort după ea. Ce vrei să fac? Să mă călugăresc?
Bunicul nu pare convins. Dar Lucian continuă:
- Și în plus știe să se facă ascultată de alea mici. Fetele au s-o știe de frică.
- Și crezi că asta e bine, mă Lulache?
- Cum vrei tată, să cresc doi copii?
Nina se retrage de la ușă și fuge în camera ei căci înțelege că discuția s-a terminat și că în curând Tata va veni după ele. Așa se și întâmplă. Tata le cheamă jos. Nina o ia de mână pe sora ei și coboară treptele.
Bunica a venit și ea. Ea și Bunicul sunt așezați ca pentru un consiliu de familie. E ceva solemn și grav în atmosferă. Tata le întreabă de față cu Bunicii dacă au ceva împotrivă ca el să se însoare cu Tanti Puica. Se face tăcere. Ambele fetițe lasă capul în pământ. Tata, nervos, repetă întrebarea. Toți ochii adulților sunt ațintiți asupra lor. Nina, dă din cap în semn de negare: n-are nimic împotrivă. Crina se uită sora ei și face și ea exact același gest, ca un automat.

Lumea așteaptă să se intre în biserică. Nina și Crina au rochițe de lână albă și sunt domnișoare de onoare. E destul de frig afară, dar Tata n-a mai vrut să aștepte cu nunta. A vrut s-o facă până să se intre în post.
Rubedeniile și vecinii discută. Tata obținuse divorțul destul de repede. În acele vremuri, nu era prea ușor, nici când dreptatea era evident de partea unuia dintre soți și nici atunci când unul din ei nu era de față și nu putea să se apere. Tata adusese adeverință de la inspectorat că Mamei i se desfăcuse contractul muncă pe motiv de absențe nemotivate și martori din bloc că Mama își părăsise domiciliul conjugal. Tanti Puica depusese și ea mărturie și arătase „biletul de adio”. Așa că Tata e din nou flăcău bun de însurătoare.
Tanti Zoe – remaieza, „pretendenta” refuzată, o întreține pe Nina. De ce nu sunt și prietenele Ninei invitate? e curioasă să afle. Știa că avea vreo trei, dar nu e de față decât una. Nina oftează. Acest subiect a măcinat-o în tăcere o vreme, dar cum între timp au venit mult mai multe motive să sufere din alte pricini, a trecut peste asta ca peste un fapt normal. De cum au trecut în clasa a 5-a, Cerasela a început să se țină de mână cu alte fetițe și îndată ce diriginta a schimbat regulile de așezare în bănci, a părăsit-o. Acum se holbează la tablă din spatele ei, că a rămas tot bondoacă, dar a vrut morțiș să stea cu Ana Mia Stroe, care o ademenește în fiecare zi la ea acasă, să mănânce împreună și să se joace. Mimi a profitat imediat și s-a așezat lângă Nina, dar, așa cum s-a văzut în curând, nu ca să-i devină cea mai bună prietenă cum voia înainte, ci ca s-o șicaneze și s-o persecute. Mimi e acum o vlăjgancă cu un cap mai înaltă decât Nina și a ajuns „șefa clasei” și comandantă de detașament în locul Anei Mia, intelectuala și premianta întâi, care n-a mai fost aleasă de partea „populară” a colectivului. De câteva ori Mimi a aruncat un cotor de măr sau o hârtie sub scaunul Ninei ca aceasta să primească morală, iar la Franceză a pârât-o că și-a făcut tema în clasă. Într-o altă zi, în timp ce făceau de serviciu împreună după încheierea orelor, Mimi a pus-o pe Nina să șteargă tabla tocmai pentru a o umili, știind că Nina e scundă și nu ajunge la partea de sus. Nina a început să plângă, cu buretele șiroind de apă în mână, dar Mimi n-a cruțat-o. A spus: te ridic eu ca să ajungi. Nina a vrut să se sustragă însă Mimi a amenințat-o că o va bate dacă nu se supune. Dar aici i s-a înfundat. Tocmai când a ridicat-o pe Nina de subsuori, strivindu-i carnea și făcând-o să icnească de durere, a intrat Flori, care venise mai devreme la școală. A spus: las-o jos imediat și i-a ars una după ceafă răutăcioasei, care, cu tot fizicul și tupeul ei, s-a temut să se pună cu o elevă mai mare.
- Așa că ea a rămas singura mea prietenă, conchide Nina, punând un braț pe după gâtul lui Flori, care zâmbește flatată.
- Dacă dorești, stau de vorbă și cu Cerasela, se oferă ea.
- Nu, nu! face Nina repede, împăciuitoare.
Între timp se intră in biserică. Sunt acolo și colegii Tatei, cei care nu sunt membri de partid.
„Asta e femeie dă munte, remarcă unul, nu ca sclifosita ailaltă”, remarcă unul dintre ei, care fusese și la Sfatul Popular. Vera era prea simandicoasă, prea cucoană ca să fie simpatizată într-un mediu de oameni simpli.
Un vecin însă se arată indignat că mireasa s-a îmbrăcat în alb chiar dacă se știa în bloc că fusese țiitoarea lui Lulache cu mult înainte de nuntă. Altul, care stă chiar lângă Nina se miră că din partea miresei n-a venit nimeni. În fine, doamna Ioanițoaia s-a pronunțat disprețuitor că Tata s-a însurat cu mătușa Ninei și a Crinei.
După ce s-a spart nunta, Bunica a venit de dimineață să vadă ce-i fac nepoatele și a găsit-o pe proaspăta nevastă stând la taclale pe banca din fața blocului cu bonele care aveau grijă de copiii de prin vecini. Se pare că vorbea despre fiicele ei vitrege, căci se lăuda că „aia mare nu mai știe cum să joace-n buiestru ca să-i facă pe plac, dar aia mică e o obrăznicătură și o să-i mute ea gura la ceafă”.


La ora de compunere, clasa Ninei a primit ca temă să scrie despre „Familia mea”. Nina a întors foaia de pe o parte pe alta, a răsucit creionul, până ce s-a hotărât brusc să-și verse tot amarul.
„Mama noastră care ne-a născut a fost precum cucul care face ouăle și apoi zboară din cuib. Ea ne-a păsăsit pentru un alt bărbat și noi am rămas singure în cuib fără nicio apărare. Ca să nu fim o familie dezorganizată și să avem și noi o mamă ca toți copiii, Tata ne-a adus-o pe Tanti Puica. Noi îi spunem de acum Mama Puica. Până să vină ea, mamă ne-a fost Bunica. Ea ne-a făcut mâncare, ne-a spălat ...”
Nina a citit compunerea și acasă, și la bunici. Bunica a certat-o și a drăcuit-o pentru prima dată. „Să nu mai dai din casă niciodată”, i-a spus în timp ce-o afurisea de mama focului.
La scurt timp, Nina, care se simțea teribil de vinovată, a văzut că cineva i-a și rupt foaia din caiet. Probabil Bunica a vrut să se răzbune și pe compunere.

Oricât ar fi Nina de supusă și de dornică să nu supere, conflictele izbucnesc inevitabil. În primul rând că acum sunt tot patru guri la masă, dar în caseta cu bani e un singur salariu, Mama Puica fiind de meserie „casnică”. Asta se simte. Când pe masă ai parizer în loc de șuncă de Praga și tocătură cu zgârciuri în loc de mușchiuleț de porc, lucrurile nu sunt tocmai de râs. Nina e copil și nu știe să-și ascundă dezamăgirea. Crina nici atât. Fără să se manifeste verbal, adeseori refuză să mănânce. Uneori Crina vomită pe ea, stricându-le cheful de masă, figură la care Tata e darnic în a împărți palme, atunci când nu le împarte Mama Puica. Unde pui că și sus-numita gătește altfel decât Mama. Ciorba o face din bucățele, ca să se fiarbă mai repede – cartofii îi fierbe separat, cu coajă cu tot, carnea separat. Cartofii n-au sare și sunt clisoși iar ciorba e o amestecătură fără chichirez. Mâncarea o face îngălat, cu grăsime multă, cu ceapă prăjită și cu rântașuri. Tata se linge pe buze, îi place, dar uneori i se face și lui rău de la bilă. Cele două fetițe se scoală flămânde de la masă.
Iar Nina îi simte lipsa Mamei mai ales la lecții. Acum nu mai insistă nimeni să facă probleme suplimentare, de fapt nu mai interesează pe nimeni dacă învață sau nu. Nina ar vrea să-i verifice și ei cineva tema la matematică, sau să întrebe când nu știe, dar nu are pe cine. Matematica cea nouă e grea, parcă e o limbă străină. În plus, mai fac și cu un profesor tânăr și chipeș de care Nina s-a „îndrăgostit” și pe care Bijboc, clovnul clasei (și cel mai prost la învățătură) l-a poreclit „Mustață”. Mustață i-a ars un șapte Ninei la o lucrare și ei i-a fost așa de rușine, cu toate că și alți copii buni din clasă au mai luat note mici.
„Se vede că unii nu mai au pile și proptele” a auzit-o monologând în barbă pe Mimi, care n-a uitat lecția pe care i-a administrat-o Flori și care de atunci nu se mai ia de Nina direct.
În schimb, disciplina în familie are acum alte aspecte. Nina obișnuia să se culce uneori după amiaza după ce servea prânzul, înainte de a se apuca de lecții. Și acum pică uneori obosită. Dar Mama Puica nu e Mama, și trage imediat pledul de pe ea, îndată ce o prinde, bodogănind batjocoritor:
- Sărăcuța de ea, e surmenată.
Apoi continuă răstit: - Scoal’te putoare și spală farfuriile din care ai mâncat tu cu sor’ta. Ce crezi că m-ai tocmit slugă?
Nina nu crâcnește, se execută imediat, dar e copil și nu e obișnuită cu treaba și n-are dexteritate ca un om adult. Într-o zi i-a aluncecat farfuria din mână și a spart-o, și Mama Puica a cârpit-o numaidecât. Deși încearcă să se obișnuiască cu ideea că Puica e acum o mamă cu toate prerogativele unei mame, tot i se pare un ultragiu să fie corecționată fizic de ea, de parcă ar fi rămas tot o străină.
Ninei îi lipsesc și dezmierdările Mamei. Mama nu era nici ea zgârcită când era vorba de bătaie, dar seara erau din nou prietene, și când Nina intra în dormitorul părinților și își cerea smerită, iertare (deși de multe ori nici nu pricepea cu ce greșise) Mama o săruta întodeauna și o strângea în brațe. În plus, Mama o lăuda când era cuminte și silitoare. Mama Puica nu o sărută niciodată. Când Nina s-a dus la ea înainte de culcare și a încercat să-și apropie buzele de obrazul ei, acesta a râs cu dispreț și a dat-o la o parte: du-te fă, dreacu că numai de tine n-am chef!
Nina i-a spus Bunicului amărâtă: Mama Puica nu ne iubește.



Dacă Tata a crezut că a terminat-o cu umilința acum că și-a luat nevastă nurlie și populară în mediul muncitoresc, s-a înșelat amarnic. Ce-i drept, umblă el țanțoș cu ea la brațetă sâmbătă seara (și cu fetele de mână) prin cartier, ca să le rupă gura celor care îi știu tărășenia, dar iată că năpasta îi lovește de unde se așteaptă mai puțin și tocmai acum. Crina îi face probleme de disciplină la școală și Tata a fost certat ca un copil de noua învățătoare numită în locul Doamnei Reli, care pensionară fiind de anul trecut, i-a ținut un timp locul Verei la clasă. Crina nu e atentă în ore și cântă în timp ce Tovarășa îi face morală. Dacă Tata ar avea subtilitate ar înțelege că fiica lui cea mică nu se poate concentra când cineva îi ține o lungă predică moralizatoare, se plictisește și începe să facă altceva, iar cântatul e un „altceva”, e ultima ei găselniță, un fel de hobby. Dar el n-are decât un orgoliu de om simplu, acum dublat de noua lui demnitate de cap de familie. „Broasca” precum ar spune Bunicul, orăcăie și nu-i dă pace. Nu era destul că la ședințele cu părinții trebuie să se îmbrace la costum și cravată, să aibă grijă să nu-i pută mâinile a uleiuri și să n-aibă o peliculă neagră sub unghii, ca să facă pe inginerul (dracu s-o pieptene pe nenorocita de Vera, că acum nu mai poate da înapoi, deși tare i-ar plăcea să vadă toți ce mincinoasă era!)? Acum mai trebuie să-și ia și muștruluială de la o mucoasă de învățătoare abia ieșită din liceul pedagogic. De cum a venit acasă Tata după ședința cu pricina a luat-o la omor pe Crina, care – supremă batjocură – a cântat întruna și după ce și-a luat palmă după palmă.
Ba mai rău, în ultimul timp o nouă umilință pare să-l pască din umbră. Nina îl tot plictisește să o ajute la „mate”. Tata habar n-are de reguli de divizibilitate (abia de reușește să pronunțe) cu 2,3, sau 5, de numere prime și de alte asemenea idioțenii. Vine hămesit de la servici și cu chef de amor și fii-sa îi strică tot cheful. E tot mai nervos zi de zi. „N-am timp”, spune invariabil.
Într-o zi însă nu se mai poate sustrage când Nina îi roagă și el se așează la masă. Îl trec valuri de nădușeală, face fețe fețe și întoarce paginile caietului. Ia cartea și dă să tragă că ochiul la „Răspunsuri” dar nu nimerește decât cuprinsul. Ia caietul din nou și se holbează la pagină.
- Futuțipaștelemătii, izbucnește în cele din urmă, ce-ai scris puriceii ăștia? Șterge S-ul ăsta și fă-l mai mare.
Nina face întocmai. Dar Tata tot nu e mulțumit.
- De ce nu scrii mai mari și cifrele, să înțeleg și eu ceva?
Crina e și ea de față și, imitând-o pe Tovarășa ei învățătoare, spune scurt și răstit: - Pune-ți ochelari dacă nu vezi.
Atât i-a trebuit! Tata explodează numaidecât. Scoate dintr-o mișcare cureaua de la pantaloni și urlă la ea: - Îți crăp capu’! Nina i se pune în față, dar Tata îi dă brânci, iar Crina țâșnește pe lângă ei. Tata o aleargă pe Crina prin toată casa. Aceasta se vâră sub masă în sufragerie și când Tata trece învârtind cureaua cu catarama-n aer ca pe un bici, scoate un picior și-i pune piedică, lungindu-l pe covor cât e de mare. Tata vede stele verzi și se mulțumește să înjure ca apucat, până i se face rău. Nina face iarăși pipi pe ea.
A doua zi Tata a întrebat pe niște colegi de la fabrică despre cum fac ei când sunt solicitați să-și ajute odraslele la lecții, ca să nu se facă de rușine. Unul zice că răspunde senin „pe vremea mea nu se învăța asta”. Altul spune: „Nu mai țin minte de-atâția ani” și scapă basma curată. Tata își promite să facă la fel, dacă se mai întâmplă pe viitor și nu mai pică pleașca unei diversiuni ca cea de ieri. Dar de atunci Nina nu l-a mai întrebat nimic la lecții.

Bunicul, Nina și Crina se află în tramvaiul 30 pe care l-au luat de la Piața Națiunii. Acum trec pe cheiul Dâmboviței și se îndreaptă spre Cișmigiu și spre Strada Berzei. Bunicul vrea să le ducă pe fete undeva departe la ieșirea din București la un loc numit „stăvilarul Ciurel”. Știe că trebuie să le plimbe pe nepoatele lui dar și să le facă educație, să cunoască orașul în care trăiesc, ca să le fie ușor când învață din cărți lucruri pe care le vor ști mai întâi din viață. Astăzi de exemplu le-a dus mai întâi la Palatul Șuțu, devenit muzeu de istorie al orașului și fetelor le-a plăcut mai ales o expoziție de mobilă veche dar și niște uniforme puse pe manechine care aminteau de vremuri apuse.
Bunicul stă pe scaun cu Crina în brațe, iar Nina stă în spatele lor. Când tramvaiul oprește la stație Bunicul aruncă câte o privire spre ușă ca nu cumva să se urce vreun bătrân obraznic și să se posteze ca un vultur în fața prăzii, adică să se așeze lângă Nina și s-o scoale de pe scaun. Bunicul nu suportă asemenea „babalâci” care nu scapă niciun prilej să facă așa cum le e lor mai bine și îi repede de le merg fulgii.
Când pericolul trece, gândurile încep să vorbească în mintea lui. Cum trece vremea! Parcă mai ieri le trăgea cu săniuța pe fete prin „23 August”! Și acum e luna mai. Și parcă mai ieri mama lor abia plecase iar acum Nina este în clasa a șaptea! Durerea îl cuprinde pe Bunicul. I se frânge inima când vede cum Nina și Crina se joacă adeseori de-a mama și de-a fiica, cum Nina o protejează și o apără pe Crina cât poate. I s-a rupt inima și când așteptându-le pe fete la școală, l-a surprins pe un derbedeu care tocmai o luase de coadă pe Crina și o trăgea fără milă. Nina pusese și ea mâna pe funia de păr a surorii ei și încerca să o țină pe loc ca să n-o mai doară. Derbedeul se pregătea s-o lovească cu piciorul pe Nina când Bunicul a intervenit și l-a luat la palme. Bătrânul se mira de cruzimea copiilor pentru că el unul nu fusese crescut așa. Nina este în general bună de gură, „măi băiețelule, ce rău ți-am făcut eu sau sora mea?”. Uneori însă agresorii nu se rușinează și nu se dau înapoi căci Nina e măruntă de statură, n-are nicio prestanță, chiar dacă poartă sarafan și nu șorțuleț. Și atunci Nina se așează în fața Crinei și încasează ea pumnul sau piciorul. Dar cu tragerea de păr n-are ce face. Tata nu vrea s-o tundă pe Crina. Speriată de la acel incident, aceasta așteaptă uneori până pleacă toți copiii din școală. Iar într-o zi Tanti Eliza, femeia de serviciu i-a povestit Bunicului cum Crina nu îndrăznea să coboare pe scara elevilor unde se îmbrânceau copiii și nu era niciun cadru didactic care să facă ordine. A rămas crucită când a văzut-o și a luat-o de mână și a zis că o conduce ea, dar Crina nu s-a lăsat convinsă. Atunci a deschis ușa de la scara profesorilor și – știind că era crimă de lezmajestate ca un elev s-o ia pe acolo a spus „Ioi, chișlani (micuțo), du-te pe aicișea că stau eu de pază” și a stat în capul scărilor și s-a uitat după ea până ce Crina a ajuns jos unde o aștepta Bunica.
Nu întotdeauna însă Bunicul sau Bunica le pot lua apărarea. Sunt și locuri unde ei nu au niciun fel de prerogative. Unul este cu profesorii. Nina are o profă de geografie nouă, care o persecută. A prins-o pe Nina la o oră a ei cum – disperată că Bijboc îi dăduse pe jos compasul – încerca să-l repare, reînșurubând piesele deșurubate. Deși fusese atentă și răspunsese bine când o ridicase în picioare, Nina nu mai ieșea de atunci din șapte, deși era atât de silitoare. Bunicul se dusese la ședință ca să vorbească despre asta cu diriginta, dar cucoana îi spusese de sus că asta nu era „ședință cu bunicii”. Spiridon Postolache își adunase atunci în privirea toată demnitatea lui de bătrân fără prihană și spusese: eu îi sunt, doamnă, și bunic și mamă și tată la un loc. „Dar nu sunt decât un om simplu își spusese în sinea lui cu amărăciune, care nu mai impune respect nimănui într-o lume ca asta. Un biet șușter cum zicea cu dispreț fostul meu cuscru”. Îi venea greu să se obișnuiască cu ideea că fostul era și actualul cuscru. Schimbase nora dar nu și cuscrul. Și aici începea povestea a doua. Căci alt loc unde Bunicul e neputincios e în familia propriului său fiu. Aflase de la Nina că nici căsnicia asta nu mergea pe roze. Fiul și noua nevastă se certau adeseori, iar el când se înfuria îi reproșase că nu fusese fată mare. Grasa riposta spunând că știuse asta dinainte de căsătorie. „Ar fi trebuit să-l las să umble cu femei” își spune Bunicul, privind pe geam. „Să cunoască mai mult viața. Altfel n-ar fi căzut de două ori în cursă: odată cu una care a fost curvă după ce s-a măritat și altă dată cu una care a fost înainte”. Bunica încercase să se amestece în probleme care o priveau direct, anume fetele. Dar nu făcuse decât să ațâțe și mai mult spiritele. Printre altele, Bunica a încercat să-i explice noii ei nurori că Crina nu e obraznică și că nu trebuie s-o bată.
- De ce n-ați spus că e zuză? N-am știut că e zuză. Trebuia să-mi fi spus că nu mă mai intram în familia asta nici moartă.
De altfel când Bunica încearcă acum să-și sfătuiască fiul se izbește ca de un zid. Nevasta cea grasă e mereu în umbră: o prezență și o influență mult mai puternică. Bunica nu mai are nicio înrâurire asupra fiului ei. Grasa a enunțat foarte sintetic acest adevăr și de o vulgaritate înfiorătoare: Ascultă, fă, i-a spus Bunicii într-o zi, nu-l mai bate la cap pe fii-tu ca pe un copil. Vezi că mai dulce e păsărica decât mămițica. Bunicul a dat din cap nevenindu-i să-și creadă urechilor.
Spiridon Postolcahe o strânge involuntar și mai mult la pieptul său pe mezină în timp ce tramvaiul ajunge la Gara de Nord. Îi pune mâna pe năsuc și vâzând că e rece, îi așează pe umeri jachețica de lână.
Ce bine că totuși mai erau clipe și din acestea când mai puteau fi împreună și erau fericiți.