agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-04-24 | |
- Îți pierzi timpul, deja m-am dus dracu’ de când m-am însurat cu tine.
Aranjează la linie fișele de lucru, fără să se lase influențat de furia eliberată într-o avalanșă verbală, când și când arcuiește sprânceana strângă, dar fără să ridice măcar privirea spre ea. Calmul o scote din minți și nu ar fi mare lucru să-i plesnească vena de la tâmplă, care în agitația ei pare ființă vie, separată de întreg. - Asta e ultima măgărie! Alta nu mai înghit, auzi?! - Eu și tot cartierul. O tristețe ca o eclipsă trece peste chipul înroșit, eliberându-l din încordare și umerii se supun greutății invizibile, care îi aduce în jos dinspre interior. Lacrimi de ciudă sau de furie își fac loc pe obraji. - Tu crezi că nu o să plec, dar îți spun: într-o zi îmi iau catrafusele și mă car! - Nu promite lucruri dacă nu poți să te ții de cuvânt. - Poftim?! Privirea i s-a oprit fix pe bărbatul mulțumit în aroganță, stăruind să o întâlnească pe a lui, ca și cum încrucișarea asta l-ar scutura din somnul indiferenței și l-ar aduce mai aproape de ea. Dar tăcerea se ridică repede, ca într-un joc de construcții, până când ajunge să îi separe în nemulțumirile individuale. S-a strecurat încet pe ușă, când a ajuns în capătul holului a avut un sentiment puternic de carapace goală, s-a sprijinit de perete și a tras aer în piept de parcă până atunci ar fi stat sub apă. Inițial a vrut să-și facă bagajele, dar s-a temut că se va împotmoli în nesiguranță. Dincolo de cadrul ferestrei o chema cu putere drumul luminos ca o promisiune. S-a urcat în mașină fără să simtă nici cea mai mică strângere, dar în dreptul porții, o amintire în foițe de lumină a alunecat parcă printr-o gură de pod, direct în momentul prezent: Șerban fredonând What a wonderful world la volanul primului Ford de familie, se întorceau din luna de miere și toamna arunca frunze de tei în calea lor, întorcând fila spre un început promițător. A ieșit în bulevard fără să-și dea seama că avea viteză, fugea cât mai departe, numai să scape de ceea ce trecutul ar fi putut să mai trimită pe urmele ei. Așezat pe scaunul înalt, Șerban Manea încearcă și el să se ascundă, însă nu de neîmpliniri strecurate prin fisurile timpului, ci de momentul prezent. Se simte obosit, solicitat din toate părțile, gata să dea de-a azvârlita cu oricine ar fi avut măcar intenția să se plaseze în raport de opoziție cu el. Când a sunat interfonul și-a amintit de întâlnirea cu profesorul lui Ciprian. Altă poveste care va schimba din nou palierul. Pare că totul se multiplică și diversifică numai ca să-l țină în tensiune. O undă de nemulțumire s-a păstrat, chiar dacă se străduie să pară binevoitor. După ce au sfârșit cu prezentările îl poftește în casă pe acest domn, mai tânăr decât el, întrebându-se dacă poate să spere măcar la un dialog interesant. - Aveți o casă impresionantă. Nu s-ar putea spune că a lăsat urme suta de ani care a trecut peste ea. - Ai mei s-au gândit că este un cadou nimerit și ne-au dat cheile cu mult fast, după ce au reușit să arunce în stradă ultimii chiriași. Nu știam câtă bătaie de cap o să-mi aducă toată chestia asta, câte certuri. Am trecut razant pe lângă divorț din pricina monstruozității ăsteia cu pereți veșnic reci, chiar și în cele mai infernale călduri. Tot ce-am muncit timp de 3 ani, plus apartamentul pe care l-am vândut inițial, a înghițit șandramaua asta cu spații de trecere înguste ca pentru hârciogi și încăperi enorme. Închipuiți-vă că totul arăta sordid, dezolant. Cârpeli ieftine la instalații și improvizații periculoase, a fost un coșmar. Și soția mea arunca banii în toate direcțiile, nu aveam apă curentă dar cumpăra draperii. Îmi replica mereu că ea vedea tot ce va avea să fie, spiritualizând frumos risipa. Au intrat în jocul armonios de alb și vernil al camerei de zi, în care liniile largi răsfață lumina. Șerban își invită interlocutorul să ia loc pe canapea, în vreme ce el a ales deja fotoliul. - Ciprian nu este acasă dar mi-a povestit câte ceva ... Observă dezamăgirea și zâmbește. Sacou maro, casual, jeanși și cămașă bleumarin, cam așa se îmbracă și Ciprian când i se cere stăruitor decența. Probabil că tipul ăsta este proful cool al timpurilor prezente, cei din experiența lui școlară nu-și permiteau decât eleganța croielilor “serioase”. - Îmi doream să discutăm, pauza nu ar fi fost suficientă și oricum urăsc să îi rețin. Nu știu exact ce s-a întâmplat. Din câte am înțeles, conflictul este mult mai vechi, iar incidentul pare să fie doar rezultatul. Șerban se încruntă, ideea că ceea ce a generat “rezultatul” ar putea să îl facă în cele din urmă scuzabil îi sporește iritarea. - Mai are importanță? Când se împart pumni în curtea liceului, cred că trebuie să existe și consecințe. Acum, nu pot eu să spun că numai pentru atacator. Dacă dumneavoastră puteți identifica o vină în cazul lui Ciprian, atunci presupun că și pentru el se aplică regula. - M-ați înțeles greșit, nu am venit să plasez o vină. Vreau doar să înțeleg. Se privesc un moment, de parcă până atunci nu ar fi avut ocazia să își formeze o primă impresie. Bărbatul din fotoliu și-a încrucișat brațele, fiul său va ieși oricum bine din situați asta, însă celui de pe canapea nu îi este clar câtă înțelegere ar putea să ceară acestui tată, care pare separat complet de universul în care trăiește Cernea Cristian. - Cu pumnii impui cel mai simplu un punct de vedere. - Nu cred că a fost vorba de un punct de vedere, cel mai probabil doar jigniri într-un schimb de replici. Ar fi vrut ca elevii lui să își apere cu pumnii opiniile în locul orgoliilor exacerbate, Silviu știe însă că altele sunt elementele generatoare de conflicte în cazul caracterelor aflate în formare. - Oricum, normal era ca până la acest moment să auzim niște scuze, explicații, ceva... - Știe precis că va fi dat afară și asta închide totul pentru el. Un puști care sare la bătaie, cu o viziune atât de sumbră! Lui Șerban afirmația i se pare mult prea dramatică, până la punctul de a deveni ridicolă. - Mie nu mi-a părut niciodată rău pentru momentele în care mi-am folosit pumnii. Ar fi ipocrit să ceri scuze pentru așa ceva și cu atât mai mult să le aștepți de la un adolescent. Eu mă refeream la părinții acestui individ. - Mama a fost dată dispărută cu doi ani în urmă, tatăl muncește în Germania. Dintr-o dată nu mai poate fi vorba despre doi adolescenți într-o încăierare stupidă, obrăznicăturile sunt exemplare care au în comun un singur lucru: nevoia de a primi o lecție. Doar că școala nu este cea care poate să le-o ofere. - Când o navă devine inutilă pentru navigație este dusă într-un șantier de dezmembrări – ship breaking yard, unde este îndepărtat tot ceea ce mai poate fi refolosit. Părinți plecați în alte țări, copii lăsați în urmă. Socialul recuperează componentele dintr-o familie în timp ce aceasta este practic distrusă. Glorios și degradant în aceeași măsură – sau, poate invers ... - Joi am stabilit o întâlnire cu mătușa lui Cernea. Nu aș vrea să îl las în fața Comisiei fără ca măcar să se poarte o discuție despre ce ar însemna toate astea pentru el. Pe termen lung mă refer. - Clar. Silviu se ridică și este condus spre ieșire cu o politețe rece, care în cazul ăsta i se pare mai jignitoare decât o înjurătură. Spera să afle de la Ciprian cum s-au derulat lucrurile, cu ce l-a provocat pe Cernea de a devenit violent. Probabil că lipsa lui Ciprian este o strategie, cu cât vorbește mai puțin, cu atât își va consolida imaginea de victimă pentru care trebuie să se facă dreptate. - La ce oră joi? - Am stabilit pentru 17, la liceu. - Ar fi bună o discuție mai amplă. Vorbim între timp și cu minorii problemelor majore, însă la vârsta lor ar fi stupid să îi forțăm să-și dea mâna și să se pupe. - Poate că este stupid, dar eu tot aș vrea să îi văd privindu-se în ochi. Șabloanele profesiei, presupun. Profesorul acesta este mai tânăr decât el cu cel puțin 5 ani și totuși vorbește despre șabloane. Când o fi avut timp să și le fabrice? Oricum, lăudabil demersul de căutare a adevărului. În ziua în care a fost la liceu ca să primească explicații i s-au oferit din prima scuze, păreri de rău și asigurări că se vor lua ”toate măsurile necesare”. Nimeni nu și-a pus problema adevărului din spatele unui conflict, de altfel minor. Toți păreau gata să strângă-n pumn ca pe o hârtie, viața unui copil și să o arunce la coș. A văzut asta ca pe o exagerată amabilitate, nu i-a trecut prin cap că se pot lua decizii pe cât de extreme, pe atât de penibile. Oare chiar or fi în stare? Au ajuns în dreptul porții, Șerban își reconfirmă disponibilitatea pentru dialog și după ce se salută, se îndepărtează amândoi preocupați de aceeași problemă, privită însă din perspective diferite. Ar fi preferat să fie el cel chemat la liceu pentru că Ciprian a folosit pumnii în loc să dea o replică. Amorțeala în care toate sunt convenabile și acceptabile fac să treacă neluate în seamă lucrurile esențiale. Crescut cu toată atenția și admirația de care au fost capabile femeile casei, a ajuns la o imagine de sine nejustificat de bună. Imagine alcătuită superficial, într-un raport nerealist cu lumea. Pe când celălalt puști nu se păcălește singur, își testează în concret abilitățile print conexiunea la socialul din care provine. Revenind în birou, privește fără chef înlănțuirea orgasmică a documentelor. În contrast cu răvășirea lor, fișele aranjate mecanic în timpul neînțelegerilor conjugale dau un puternic sentiment de falsitate. Sunt exact ca etalările lor în societate: impecabile, mincinoase până la iluzia perfecțiunii, dacă te mulțumești doar să le privești și atât. Alții măcar încearcă o rezolvare, ei în schimb au pus la punct un sistem de simulare, minuțios și aproape artistic. Hamacul din spatele casei, muzică în căști și, sticla de Limoncello se va cupla imoral cu un pahar scos din mariajul cu filtrul de apă: asta pare soluția optimă pentru întreruperile constante. În studenție a lucrat mult, chiar și pentru ceea ce alții din jurul lui primeau fără să ceară, deoarece bătrânul Manea suferă grozav de avariție. Acum, când are și el o progenitură de scos în lume, se gândește că poate nu ar fi așa de anemică dacă ar descoperi că nu au în familie o matriță pentru hârtiile de 100 după care s-a obișnuit să întindă mâna, fără să se gândească și la faptul că ar trebui să înapoieze restul. Trebuie să facă ceva, pentru că altfel, în scurt timp nu vor mai avea nimic în comun. Va ajunge să-și privească fiul ca pe o altă capodoperă a Magdei, fără imperfecțiuni și fără conținut, doar un mic obiect decorativ, lipsit de utilitate. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate