Mihai a zâmbit imaginilor care îi aduceau în minte acele evenimente.
-Da, îmi amintesc, abia înflorise lămâița. Vorbisem cu Părintele Gheorghe să vină să ne sfințească puțul. Mai erau câteva ore până la timpul convenit când zăpăcita aia de Nuți a sărit în sus, ca arsă:
-Băi, dacă tot vine popa aici de ce nu vă cununați și religios?
Baraca din tablă în care locuiau o căptușiseră cu resturi de saltele pe pereți dar și sub acoperiș. Peste ele, aducând un aer rustic, Mihai prinsese rogojini pe care le cumpărase din Obor. În mijlocul barăcii, pe patru țevi bătute în pământ, așezaseră un blat mare de lemn și așa apăruse o masă spațioasă. Cu câteva săptămâni înainte Mihai tocmise niște meșteri să-i sape un puț. În fond, după ce-ți amenajezi un W.C. este necesară o sursă de apă și apoi un gard sau măcar semne care demarchează limitele proprietății.
Puțarii lucraseră două zile și jumătate și puțul era gata, cu tuburi de beton introduse, cu un sistem cu scripete de scos apa, cu tot. Oriunde ai fi săpat în curte , la adâncime de șapte metri, dădeai de apă. Apa era bună, curată dar cu ceva exces calcaros. Analizele chimice dădeau un verdict încurajator: apa este potabilă, fără alte pregătiri suplimentare.
Puțarii, la plecare, l-au rugat pe Mihai să lase sapele o vreme la el, până au o altă comandă.
-Bine, lăsați-le, dar cât timp rămân aici mă lăsați să le folosesc.
Puțarii , neîncrezători în posibilitatea lui Mihai de a le folosi, au acceptat.
Mihai avea o săptămână de concediu așa că a decis să mai facă un puț ca să nu fie nevoit să întindă prea multe furtunuri pentru udatul grădinii.
A tocmit o căruță pentru transport și, ajuns la Chitila la un depozit cu materiale, a cumpărat tuburile de beton.
Vecinul Ghiță, un fel de „împușcă francul„ , pentru o sumă fixă și ceva de băut, a acceptat să muncească cu Mihai pentru a putea face un puț.
În două zile puțul fusese gata dar Mihai nu s-a limitat la atât și a mai făcut unul.
-Dora, îți amintești ce nori erau când veniseră nașii la noi ca să facem un grătar?
-Da, cerul era acoperit, și ne temeam că va veni ploaia. Scosesem carnea pentru grătar din puț și făcusem focul, un foc mare, ca să avem jar destul. Ne-am pus la mintea lor și am subscris ideii de căsătorie religioasă. Tu ai plecat cu mașina, pe vremea aia aveam FIAT-ul acela 850, albastru, ai cumpărat câteva sticle cu vin și ceva pentru aperitive și salată.
La un moment dat, fără explicații ai plecat brusc pe strada Poligonului și ai venit cu un braț de crengi de lămâiță și ceva flori de câmp și ai adus și două lumânări albe și ceva mai mari și mai groase.. Nuți a împletit pentru mine o coroniță de mireasă din iasomie iar din florile de câmp mi-a făcut buchet și a împodobit lumânările..
-Da, apoi a venit preotul și l-ai rugat să ne sfințească puțul.
-Doamne, ce zi! Părintele începuse slujba de câteva minute și deodată, așa din senin, a izbucnit un vânt puternic, un fel de vârtej mare, care avea drept centru puțul.. Tu cu Nae v-ați repezit ca să închideți aripile la solar, ca să nu le smulgă vântul. Popa privea la cer cu mirare fără să se oprească din slujbă, când pâcla de nori parcă a fost tăiată de un cuțit, deasupra noastră. Brusc vântoasa s-a oprit și în câteva minute nu mai era nici măcar o urmă de nor pe cer.
Părintele Gheorghe a fost încântat că dorim să facem și cununia religioasă. Băuse cu noi un pahar cu vin, poate două și limba i se dezlegase.
-Tu știi ce emoții aveam? Eram mireasă, în fața lui Dumnezeu, pentru prima dată.
-Tu crezi că eu nu aveam emoții? Aveam din belșug!Atunci am scris pentru tine poezia aia, „Din buza lunii... „
Din buza lunii-am decupat un cerc
Iar luna mică-am sfărâmat-o-n stele,
Le-am înșirat, ornându-l și încerc
Să-l dăruiesc cu drag iubitei mele.
Dar lacrimi nerostite într-un colț
De ochi visând timid în curcubeie
Își răstignesc tăcerile-ntr-un bolț
Urându-te cu dor și drag, femeie.
Din îndoieli, în origami, vise
Cernite-n vers, se schimbă și adastă
Să strige doruri vechi și interzise
Iubirii ce-a uitat să fie castă.
Lângă inel un vâsc am să-ți așez
Sub el să-mi dărui primul din săruturi
Și-mbrățișați să rostuim un miez
Încarcerării tandre dintre ruturi.
Aveam o stare de stinghereală că nu am o verighetă de aur ca să-ți pun pe deget ...așa că am dat-o-n mangleală.
-Vrăjitor, ca de obicei dar să știi că mi-a plăcut mult.
-Mama, am vorbit cu tata la telefon și am aflat că la CFR se pregătește o mare hoție. O cantitate uriașă de șină de tren, niște șmecheri vor să o cumpere drept fier vechi și să o exporte în China. Și așa mai am câteva zile de militărie și am hotărât să preiau o firmă de la Cristi.
-Mie nu-mi place omul ăla. E plin de sine, îngâmfat, curvar. Mai mereu vine pe aici cu motocicleta cu câte o altă fufă pe șa.
-Dora, ce legăturăare una cu alta? Preiau firma fără să mă asociez cu el.
-Bine, faci cum crezi tu că e mai bine.
Mihai făcuse lichidarea cu armata și alerga pentru a putea intra în economia de piață. Contând pe ajutorul tatălui și pe relațiile lui, Mihai s-a înscris la o licitație pentru construirea unui tronson de cale ferată cuplat cu o cale ferată industrială, spre Călărași. Abia reușise să strângă o parte din banii care-i permiteau să participe la licitație dar reușise. În același timp intrase și-n morișca aia cu valorificarea șinelor de tren.
La un moment dat a fost contactat de un mahăr care licita alături de el și i-a propus să-i lase drum liber la licitație iar Mihai urma să primească în subantrepriză o bucată din lucrare. Lipsa de experiență, lipsa banilor și o oarecare teamă, l-au făcut pe Mihai să accepte. Mahărul a câștigat licitația și a făcut contractul cu mihai, urmând ca trei sferturi din sumă să-i primească fără acte. Era tebtant, existând posibilitatea să-și ia țeapă dar...orice început e greu.
Tot cam pe aceeași formulă a reușit să obțină și materialul pentru șine și plata urma să o facă la 45 de zile.
Mihai, cu ajutorul uneia dintre surori care lucra la Palatul C.F.R., a căutat câțiva ingineri de cale ferată pensionați de curând, dornici să mai câștige un ban și așa a primit proiectul pentru avizare. Mașini terasiere a reușit să primească , cu tot cu personalul de deservire, de la o unitate militară de căi ferate, unde Mihai avea un coleg de specialitate militară.
Au urmat 42 de zile de muncă și de consum fizic și nervos. De la traversele de cale ferată la buloanele de prindere și alte nevoi, până la vestita șină cumpărată drept fier vechi partea materială era destul de bine acoperită dar muncitorii zilieri erau o adevărată problemă. Munceau cu pauze lungi, se îmbătau și Mihai era nevoit mereu să caute alții.
În cele din urmă lucrarea a ajuns la final. Mihai slăbise 11 kg, umbla nepieptănat, nebărbierit, jegos și adesea dormea pe șantier în câte o baracă, pe o grămadă de șuruburi peste care punea o pătură și ceva paie sau coceni.
Când lucrarea trebuia recepționată, constructorul care câștigase licitația i-a propus să-i facă plata integral îm numerar.
Mihai a primit cei 18.000 de dolari și a bătut palma, A mers la furnizori și a plătit toate materialele, a încheiat socotelile cu inginerii, tehnicienii și muncitorii și la final avea în fostul lui „dilomat „ pe care-l avea de când era ofițer, suma de 11.800 de dolari.
A urcat în mașină și s-a dus întins ca să depună banii la bancă. Suma era mult prea mare ca să poată fi păstrată în barăcile în care locuia la Mogoșoaia.
Sucursala la care avea deschis contul se afla în capătul străzii Lipscani.
Cu bocancii de ofițer, plini de noroi, cu geanta julită, cu hainele murdare și nebărbierit, a intrat în sediul băncii.
S-a așezat la o masă ca să întocmească foaia de depunere și nici nu l- observat pe colonelul Surdu care era cu ofițerul financiar la un ghișeu alăturat. Colonelul, plin de superioritate, l-a abordat.
-Ce faci Mihăilescule? Nu arăți prea bine. Ai vrut în civilie ca să fii om liber, acum ești liber!
Diavolul mititel al trufiei , care există în fiecare din noi, a ieșit la iveală. Cu un aer de falsă modestie , Mihai a răspuns.
-Am încheiat o lucrare, am încasat și am venit să depun ceva bani..
Apoi, orgolios, Mihai a deschis diplomatul arătând teancurile de dolari și s-a adresat fostului comandant:
-Cred că aveți zi de soldă, nu? Am aici bani cam cât solda toată a regimentului pe o lună!
A închis apoi diplomatul și s-a dus la „depuneri „ după ce a simulat un salut cu două degete la șapca soioasă.