agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-05-31 | |
Răceala
(din volumul "Bucovina - Plai de basm și dor ") Nu se știe de ce, cam la o săptămână după ce venise Ionuț cu bunica de la București, într-o dimineață, copilul se trezi cu dureri mari în gât, cu obrajii și urechile roșii, cu nasul înfundat și abia răsuflând. Când îl văzu bunica în această stare, se sperie toată. Oare cum de răcise copilul în halul ăsta? Avea ea o presupunere: fugise aseară din casă doar cu o bluziță subțire pe el și cam bătea vântul, deși era soare înainte de înserare. Când intrase în casă, băuse pe nerăsuflate o cană de apă rece, atunci adusă de bunicul de la fântâna din vale. Nu-i pică ușor bunicii această situație neplăcută, văzând cum fruntea copilului arde ca focul, iar nasul îi curge întruna. Speriată, nu găsi altă cale, decât să pună mâna pe telefon, s-o sune pe nora sa la București, pe Mirela, mama copilului, s-o întrebe ce să facă cu bietul Ionuț. - Mamă soacră, strigă cam supărată mama lui Ionuț prin telefon, ce-ați păzit, de ce n-ați avut grijă de băiat? - Ce suntem noi de vină! Era cald și frumos pe aici. Și uite … ce necaz! - Vai! Mă apucă disperarea! Ce pot face eu, tocmai din București? Îmbracă-te mata repede și du-te la farmacia din comună, să aduci ceva pastile pentru febră! - Of ! Asta-mi mai trebuia acum, la bătrânețe! Dar ce pot să fac, plec în sat după pastile, n-am încotro! Te mai sun după ce vin de la farmacie… Era speriată biata bunică și se gândea ce drum lung are de făcut până la Moldovița, tocmai în centrul comunei, unde s-o roage pe farmacistă să-i dea niște pastile de febră. Nu stătu mult pe gânduri, se îmbrăcă, își luă trăistuța cu care umbla în sat și plecă la vale. Se întoarse cam pe la prânz, frântă, obosită, dar cu ceva pastile într-o punguță, date de farmacistă. Se duse repede la patul unde zăcea copilul și-i puse mâinile pe cap, pe gât: era totul un foc și pară ! - Vai, ce ne facem? Doamne, ce necaz, ai grijă de băiat! … Dădu copilului pastilele, așa cum prescrisese farmacista pe pliculețe, îi mai dădu ceva să mânânce, dar el nu era în stare să înghită nici o gură de mâncare. - Vai ! Ce mă fac ! suspina bunica Mai dădu odată telefon la nora sa, la București. În timpul ăsta, Motocel, pisoiul, intră cum–necum în casă pe sub picioarele bunicului, căutându-l pe Ionuț. Îl găsi în pat, sări și el în pat, se foi, amirosi copilul, apoi se cuibări la pieptul acestuia. Ionuț de abia mai sufla, dar lăsă pisoiul să doarmă pe pieptul său, fiind ușurel, ca un pămătuf. - Ei, cum e cu Ionuț ? E mai bine ? A mâncat ceva ? întrebă mama sa prin telefon. - De unde bine, e tot roșu la față, gâtul îl doare, fața, capul și gâtul frig parcă ! Doamne, ce ne facem ! - Nu stați așa, faceți ceva cu el, nu-l lăsați fără să faceți nimic ! Vai, ce pot să fac eu de la București ?! Cred că nu erau bune pastilele pe care le-ai adus mata de la farmacie! De ce n-ai cerut niște antibiotice și ceva pentru nas și febră? Trimite-l pe bunicul la farmacie să ceară antibiotice, ampicilină sau oxacilină. Și niște Strepsils pentru durere în gât. Nu stați așa, faceți ceva ! - Unde ești, omule, îl strigă bunica pe soțul ei care se odihnea în pat, obosit de atâta muncă. Îmbracă-te repede și du-te la farmacie și adu antibiotice, cum a zis Mirela de la București. - Ce să aduc, femeie ? Acum să bat eu drumul până la Moldovița pentru câteva pastile ? - Nu mai comenta! Să ceri ampicilină sau oxacilina! Nu uiți ? - Numai necazuri ai cu copiii de la oraș, se răsti bunicul ! Unde se mai îmbolnăveau copiii noștri mai demult, așa, cu una cu două ! Ce să fac … trebuie să plec … Și când mă gândesc la noroaiele de pe uliță … - Du-te repede, nu zăbovi! Dacă până deseară nu-și revine, chemăm salvarea ! Bunicul se îmbrăcă, cam bombănind, și plecă de îndată. Ionuț stătea nemișcat în pat, înfofolit în plapumă și în perne, de abia suflând. Nici nu putea respira pe nas. Părea că se sufocă. Cu greu, adormi. În așteptarea bunicului și-a antibioticelor, bunica tot veghea copilul care dormea chinuit. La o vreme, îi vine în minte să-l trezească, să vadă mai bine ce e cu el. Copilul făcu ochi mari, respirând greu. Bunica puse mâinile pe obrazul copilului, care frigea, nu alta. Se gândi că poate i-ar ajuta ceva bun de mâncare, că de dimineață nu mai mâncase nimic. Puse foc în soba din casă, făcu un ceai fierbinte, îl puse puțin la răcit. Găti din smântână și-un ou un fel de banuș căldicel. Puse pe-o farfuriuță ce gătise, luă vreo două turte din dulap, făcute pe plită în acea dimineață. Apoi veni cu toate astea la patul copilului, îmbiindu-l să mănânce. Ionuț deschise ochii mai bine și se ridică doar un pic pe pernă, încercând să soarbă din ceai. Luă câte puțin și din farfuria cu banuș, ba și câte o bucățică din turte, chinuindu-se să-și astâmpere foamea. Bunica îl tot îmbia să mănânce, mângâindu-l pe cap, rostind vorbe blânde: - Așa, băiatul meu ! Papă copile, să vezi ce bine te faci ! O să crești mare-mare, să vezi! Sosi și bunicul cu antibioticele de la farmacie, nici prea devreme, dar nici foarte târziu. Împreună cu bunica, reușiră să-l doftoricească cu pastile pe copilul bolnav. Trei zile la rând trebuia să ia acele pastile, câte una la 6 ore, dimineața, la prânz, seara și noaptea. L-au așezat din nou pe Ionuț între perne, să doarmă. Se lăsă noaptea. Copilul adormi liniștit, nu se mai sufoca în somn. Bunica îl urmărea din vreme în vreme, să audă cum respiră. Se făcu dimineața. Ionuț încă dormea profund, dar parcă din ce în ce mai liniștit. Bunica se ruga întruna: Doamne, ai grijă de copilașul nostru, fă-l bine sănătos ! Nu-l lăsa pe cel rău să ne chinuie copilul ! Când se trezi a doua zi, Ionuț era deja vioi. Chiar o șterpeli pe-afară, la soare. Bunica, văzându-l sculat din pat și alergând pe-afară, fugi după el, să-i dea căciuliță și fular, și-o bundicică mică de copil, să nu răcească mai tare. După încă o zi, Ionuț nu mai avea nimic, însă mama lui de la București era încă speriată de pățania recentă și nu contenea cu fel de fel de îndrumări privind grija față de copilul ei. (va urma) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate