agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-08-04 | |
Ofițerul din tren, și-a dat mai târziu seama Nuțu, nu a fost un caz singular care să vorbească așa, pe față, împotriva secretarului general al partidului. La auzit, spre sfârșitul lunii, pe vicepreședintele Direcție agricole, vorbind la o instruire cu propagandiștii, despre realizările din agricultura județului, realizări dedicate, spunea dumnealui, celui de al XIV-lea Congres al partidului care se apropia. După expunere a fost înconjurat de ingineri agronomi din CAP-uri și IAS-uri, de învățători și profesori, care aveau, pe lângă meseria lor, și obligația de a fi propagandiști la învățământul ideologic. Acum, când nu mai era la tribună, cei din jurul său l-au auzit spunând Oare cât va trebui să mai mințim? Noi știm realitatea dar mințim, mințim. Toți cei de față știau că se referă la cifrele care precizau producțiile la hectar, pe care el le vehiculase nu cu mult timp înainte. Nimeni n-a zis nimic. Probabil că cei mai mulți gândeau ca el, în tren, ascultând spusele ofițerului. Nuțu, știa însă că acesta este sincer. Se cunoșteau încă din anii copilăriei când au fost colegi la Școala Medie Tehnică de Comerț. Odată, întâlnindu-l pe teren l-a întrebat:
- De ce tot umflați voi cifrele când raportați producțiile agricole? Și un copil, din orice sat, și-ar putea da seama că nu sunt reale. I-a răspuns prompt. - Ți-aduci aminte ce ne învăța Mitică, în orice situație, economistul trebuie să fie corect, să se bazeze doar pe cifre reale. Să știi că eu asta fac și acum. Am toate cifrele reale din județ și pe acestea le transmit mai departe. - Și atunci ? - Eu pe acelea le dau, și gata. E drept că din când în când primul secretar, sau secretarul cu problemele economice mă cheamă, și mă întreabă: - Chiar astea sunt cifrele reale, tovarășe director? - Da, garantez , astea sunt! - Mulțumesc, tovarășe director. Nu știu, ei aici le schimbă, umflându-le, sau cei de la București pentru a-i face pe plac tovarășului. Oricum, cel de al patrusprezecelea congres se apropia. Cei peste patru milioane de simpli membri de partid care formau 18% din populația țării, la care se adăugau alte milioane de tineri muncitori, elevi, studenți, militari în termen, toți înregimentați în UTC, dar și alte milioane de pionieri și șoimi ai patriei , organizații conduse din 1965, de la al X-lea Congres, tot de către partid, deci marea majoritate a populației țării ar fi trebuit să se bucure că, așa cum se preconiza, tovarășul Nicolae Ceaușescu va fi reales în înaltele funcții de partid și de stat. Dar, se pare că doar o infimă parte din ei se vor bucura. Unii, mai mucaliți, legau datele ultimelor congrese ale partidului, de evenimente poate mai puțin cunoscute, din viața familiei prezidențiale, de datele deceselor părinților tovarășului, tatăl Andruța, mama Alexandrina, sau îmbolnăvirea tovarășei de viață, și au scornit o scurtă zicere ce a început să circule prin țară după al X-lea Congres a murit tătuța, spre al XI-lea congres, a pierit mămuța, Spre al treisprezecelea s-a îmbolnăvit Lenuța. Așteptăm cu interes cel de-al XIV-lea Congres. Alții ziceau că o bucurie nu vine niciodată singură. Și prima, în acea lună, a fost calificarea României pentru turneul campionatului mondial de fotbal din 1990 din Italia. A fost, ziceau ei, o minune cum, învinsă de puternica echipă a Danemarcei cu 3-0 și după ce nordicii au mai înscris și la București, în acea zi memorabilă, un gol în minutul 6, mărindu-și astfel avantajul, totuși golurile, 3 la număr, ale echipei noastre, înscrise de Sabău și Balint, au pecetluit soarta jocului și a calificării. Acum, după acea bucurie, mai poate veni una, și de ce n-ar fi asta între 20 și 24 noiembrie în zilele congresului? Cei mai realiști însă, gândeau altfel. Trebuie să se găsească acum, mai ales după schimbările intervenite în Europa de est, câțiva delegați la congres, care să calce pe urmele lui Constantin Pârvulescu, omul ce s-a opus, atunci la Congresul al XII-lea din 1979, cultului personalității, spunând verde ce gândea. Cei care se vor ridica acum, vor trebui nu numai să spună, ci și să acționeze, adică să voteze împotrivă, iar după ei să se ia și alții care gândesc la fel, poate destui. Doamne ajută! Tot în vederea celui de al XIV-lea congres, pentru a nu pierde eventualele surprize ce se vor putea ivi, Nuțu a făcut rost, printr-un prieten, de câteva lămpi de schimb, PL-500, PCL 86, PFL-200, pentru televizorul său marca, Venus, care se stricau mai des. Nu se știe niciodată, iar de schimbat le putea schimba el cunoscând și simptomele care trebuiau să ducă la înlocuirea lor. Șase ore a ascultat Nuțu, aproape adormind de câteva ori, raportul, și apoi luările de cuvânt, dar nu s-a ivit nicio surpriză. N-a fost să fie, așa cum gândeau unii și alții. "Scânteia", "România Liberă", "Munca", "Flacăra" lui Adrian Păunescu, "Tribuna Sibiului" din ziua următoare congresului și apoi alte zile la rând, aveau articole ale cărora titluri aproape spuneau totul, încât puteau a nu mai fi citite: Sub semnul mărețelor perspective trasate de tovarășul Nicolae Ceaușescu; Deplină aprobare, profundă satisfacție față de realegerea tovarășului Nicolae Ceaușescu în fruntea Partidului; Ideea unității naționale în opera teoretică a Secretarului general al Partidului tovarășul Nicolae Ceaușescu; Prodigioasa activitate a tovarășului Nicolae Ceaușescu - contribuție hotărâtoare la progresul multilateral al României socialiste. În Scânteia de duminecă 26 noiembrie pe prima pagină, încadrat într-un chenar, era înserat un scurt text extras din Magistrala cuvântare: Congresul al XIV-la al Partidului Comunist Român reprezintă un eveniment epocal în istoria milenară, în mod deosebit în istoria modernă a României, în activitatea mișcării muncitorești revoluționare și a partidului nostru, în întreaga dezvoltare economico-socială și ridicarea patriei noastre pe noi culmi de progres și civilizație, în formarea cu succes a societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintarea fermă spre visul de aur al omenirii, spre comunism Aceleași probleme le aveau românii și după congres. Pe nimeni nu încălzea cele relatate în cuvântare: "Consumul alimentar a crescut de la 1.800 de calorii zilnic pe locuitor, în 1950, la circa 3.300 de calorii în prezent". Unii care au fost mai atenți când tovarășul a făcut această afirmație sau cei care au avut răbdarea să citească în ziar, mai pe îndelete, degeaba se întrebau: cine o fi numărat caloriile atunci, în 1950, și cine a stat să le numere, acum, în preajma congresului. Ca să-și facă rost de aceste calorii cei de acum cumpărau de la cei ce lucrau prin abatoare și reușeau să sustragă de acolo carne, sau de la cei ce lucrau pentru export, în întreprinderile industriale alimentare. Acei fericiți erau însă puțini la număr. Alții, care aveau rude la țară, reușeau să crească câte un porc. Așa a făcut și el. Mai trimitea din când în când, în satul de sub munte, la părinții Veturiei, câte o pâine uscată, câte o pungă de mălai sau făină de grâu mai veche, ori macaroane care de atâta păstrat începeau a face viermi. La acestea se mai adăuga și contribuția lor la recoltatul cartofilor din locul Dintre. iazuri. Și era destul de substanțială această contribuție. Nuțu și Veturia participau, pe la începutul vacanței mari la prima și a doua sapă a cartofilor, apoi toamna, la recoltat, umpleau găleată după găleată, stând aplecați și mânuind cu ușurință sapele, în timp ce fetițele, destul de mărișoare acum, sortau cartofii din grămadă în trei categorii, mari pentru consum, mijlocii pentru viitoarea sămânță și mici care se vor da porcilor pentru a se îngrășa. Dacă n-ar fi fost ei, părinții Veturiei ar fi trebuit să tocmească o femeie cu ziua căreia i-ar fi plătit destul de mult în bani sau în produse. Pe la începutul lui decembrie le-au trimis vorbă să facă ce-or ști, și să vină, cu vreo câteva zile înainte de Crăciun, pentru a tăia, totodată cu al lor, porcul ce li se cuvine. S-a nimerit bine, pentru că elevii au intrat în vacanța de iarnă iar ei puteau să-și ia o parte din concediu restant de astă vară. Altfel ar fi trebuit să vină dumineca, dar atunci neapărat ar fi trebuit să fie o duminecă în care să circule mașinile care erau înmatriculate cu număr cu soț, cum era trabantul lor. Când au sosit, pe plită erau vase în care se încălzea apa pentru a fi spălat porcul după ce va fi pârlit, la fel și intestinele lui, care apoi umplute cu carne tocată în care s-a pus sare, usturoi, și alte câteva mirodenii, vor deveni cârnați. Împreună cu trei vecini, sosiți în ajutor, au purces la tăiatul porcului. Nuțu îl ținea cu nădejde de un picior. Guițăturile se auzeau în tot satul. Tocmai atunci apăru mama Veturiei. Zise ceva, dar nimeni n-o auzi. După ce strigătele disperate ale porcului încetară, tatăl care își ștergea cuțitul pe o cârpă, o întrebă: - Ce ai vrut să zici adineauri femeie? -La Timișoara, a spus acum câteva minute la Europa liberă, îi bai mare, vor să-l dea jos pe Ceaușescu - Cum să-l dea jos la Timișoara când el e la București, interveni vecinul de din jos, care era vestit prin sat că găsea vorbe șugubețe pentru orice situație. De data aceasta n-a mai râs nimeni de vorbele lui Tică al lui Căzan. Toți s-au îndreptat la repezeală spre casele lor, renunțând chiar și la păhăruțul de rachiu pe care gazda se străduia să li-l umple. Vroiau să asculte în liniște Europa Liberă. De data asta e păcat să pierzi emisiunea. Au stat și ei, până târziu în noapte, curățind carnea de pe slănini, tocând o parte pentru cârnați, caltaboși și tobă. Au muncit mai mult ca în alți ani pentru că vremea era caldă iar la buletinul meteorologic nu se anunța nicio schimbare. Ca să nu se strice, trebuiau să frigă cea mai mare parte a cărnii și să o conserve amestecată cu untură în borcane. Doar puțină vor lua acasă, atâta doar cât să umple congelatorul frigiderului. În timp ce lucrau, ascultau Europa liberă. Ore în șir Neculai Constantin Munteanu, Emil Hurezeanu, Șerban Orăscu aproape că-și luau unul altuia vorba din gură. Vorbeau de manifestația în sprijinul pastorului reformat maghiar László Tõkés care în curând, s-a transformat întruna de protest împotriva lui Nicolae Ceaușescu. Au fost sparte vitrine, dar, spunea un martor ocular, nimeni nu s-a atins de mărfurile din magazine. Erau descrise scenele când mulțimea a escaladat clădirea Comitetului Județean de Partid, unde au fost arse portretele și Operele complete ale secretarului general. Vorbeau despre intervenția trupelor aparținând Ministerului Forțelor armate și ale Securității statului, despre zeci de morți și sute de răniți. Nimeni nu știa încă niște cifre exacte. La început emisiunea era puternic bruiată, apoi vorbele se auzeau tot mai bine. Se spunea despre puncte din oraș unde represiunea a făcut cele mai multe victime: Calea Girocului, Calea Lipovei, Piața Maria, Podul Decebal, Piața Operei. Împotriva mulțimii care trecea prin fața Garnizoanei s-a deschis foc cu pistol mitralieră. A doua zi au părăsit satul îndreptându-se cu Trabantul spre casă. Au fost câteva zile de incertitudini. Ceea ce s-a întâmplat, și se mai întâmplă încă la Timișoara, va avea urmări pentru întreaga țară, va cădea Ceaușescu? Pentru cei mai mulți era o certitudine că va cădea, însă când și cum? Deocamdată ziarele, radioul și televiziunea vorbeau despre vizita tovarășului Nicolae Ceaușescu în Iran. Deci, își ziceau scepticii, dacă tovarășul a plecat peste hotare are motivele lui să creadă că situația internă nu este atât de gravă, că va putea fi ținută sub control. Sau vrea doar să convingă populația că este așa? Cei mai mulți dintre colegii și cunoștințele lui Nuțu erau de părere că, inevitabil, vor avea loc schimbări și în țara noastră, mai ales acum după ce au au murit atâția oameni la Timișoara. Sigur că Ceaușescu va pleca de la conducere, dar să vedem cine-i va lua locul. Nu vor avea loc aceste schimbări într-o perioadă imediată își zise Nuțu când seara, târziu, soția a primit un apel telefonic de la Veștem, comună în care era profesoară. Era anunțată de secretarul organizației de bază PCR să meargă a doua zi de dimineață la școala. - Da, știu, tovarășa profesoară că sunteți încă în concediu, dar, vă rog faceți un efort. Pe ordinea de zi va fi primirea în partid a tovarășei învățătoare Eleonora. Fără dv. ședința nu va fi statutară pentru că lipsesc motivat încă patru tovarăși. A doua zi ea a plecat, ca de obicei, cu trenul la Veștem. El a început să spargă nuci pentru cozonacii cei vor coace doar în ajunul Crăciunului pentru a fi proaspeți în ziua sărbătorii. Spre amiază, când știa că se subțiază coada de la Alimentara, a luat tichetul și s-a dus să cumpere pâinea. S-a întors însă repede, fără pâine. Pe viaductul feroviar ce ducea spre Uzinele Independența II și Balanța se aflau o mulțime de militari cu armament, și două transportoare blindate. Cu gândul la cele văzute a început să pregătească, în lipsa mamei, prânzul pentru cele două fetițe. Vor putea să mănânce și fără pâine, mămăliguța ce o va fierbe se va potrivi numai bine cu laptele și carnea adusă zilele trecute din satul bunicilor. Deodată își dădu seama că în curând, la ora unu, trenul care o aducea pe Veturia se va opri chiar sub viaduct, unde își avea stația. Se va duce repede s-o aștepte pentru că, sigur, se va speria de mulțimea militarilor înarmați. A zis de vreo câteva ori "pardon" soldaților, care de fapt erau elevi la vreo școală militară, și a coborât scările care duceau la stația de sub viaduct. Din trenul oprit, a coborât mai multă lume. Veturia era însoțită de o doamnă care ducea de mânuțe doi băieței, să tot fi avut vreo 3-4 ani. Doamna era parcă mai speriată decât ceilalți călători, avea, și lacrimi în ochi. Au trecut destul de ușor printre militarii ce ocupau toată strada. - Dar nu mai fi așa de speriată dragă, îi zise Veturia. Nu vezi că militarii nu fac, nimănui, nici un rău? . Acesteia lacrimile începură a-i inunda obrajii iar din gât îi ieșeau sunete slabe care păreau că nu mai aveau mult până să se transforme în hohote. Veturia a luat-o de braț și aproape a obligat-o să vină în apartamentul lor de la etajul șapte. Aici fetele i-au luat în primire pe băieței, ducându-i în camera lor unde au încins fel și fel de jocuri. Până ce Veturia a pregătit mămăliga, și a convins-o pe colega ei să participe cu copiii la pomana porcului, aceasta i se destăinui. Soțul ei, Victor, căpitan de aviație, în ultimele zece zile a fost numai de două ori, pentru scurt timp, acasă, doar ca să-și ia rufărie de corp. Este consemnat, împreună cu toți colegii lui, în cazarma de lângă aeroport. Azi dimineață a mai trecut odată. A anunțat-o că a doua zi va trebui să plece într-o misiune, împreună cu alți doi colegi. Nu știe când se va întoarce. A rugat-o în mod insistent să aibă grijă de cei doi copilași și apoi, în ușă, i-a sărutat pe fiecare în parte, ca și cum aceasta ar fi fost ultimul sărut. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate