agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-08-10 | |
În curând soldații de pe viaduct au plecat împreună cu taburile lor. Dinspre Uzinele Balanța II și Independența II și-au făcut apariția, purtând pancarte, grupuri, grupuri de muncitori.Pe strada Semaforului un alt grup compact de oameni, ținându-se strâns unul de brațul celuilalt, strigau din răsputeri privind spre geamurile blocurilor. Veniți cu noi, nu vă fie frică, Ceaușescu pică. Cei ce veneau dinspre fabrici s-a unit cu cei de pe strada Semaforului și apoi au pornit-o înspre centru, pe Strada Ștefan cel Mare.
Nuțu, împreună cu Veturia și cele două fetițe tocmai conduceau pe colega mamei și pe copilașii ei. Au trecut cu greu strada, printre manifestanți. La întoarcere le zise: mergem și noi cu manifestanții, barem până la Trei Stejari. După vreo două sute de metri s-au oprit cu toții. La un moment dat, ca printr-o minune, lumina firavă a zilei de decembrie și-a mărit intensitatea, ca într-o zi de vară când soarele iese dintr-un nor. Sunet de clopot a luat locul strigătelor mai îndepărtate și murmurului mulțimii din apropiere. Pe dată și-au dat seama că văd până departe, pentru că cei dinaintea lor au îngenunchiat. L-au văzut ieșind pe poarta bisericii pe preotul lor, părintele Todor. Știau că este preotul lor, deoarece el venea în fiecare an, înaintea Bobotezei, stropindu-i cu apă sfințită frumos mirositoare. Acum, în reverenda neagră, purtând pe deasupra patrafirul, cu crucea aurită în mână, se apropia de cei îngenunchiați, dându-le-o, pe rând, să o sărute. Au îngenunchiat și ei. Ajungând în dreptul lor, după ce s-au închinat și au sărutat crucea, părintele zise: aveți mare grijă de copii, mai bine întoarce-vă-ți acasă. S-au întors spre bucuria Veturiei. Să nu uitați niciodată ziua de azi, le spuse Nuțu fetelor. Apoi n-a avut stare să stea acasă. A plecat spre centru, acolo unde bănuia că s-au dus manifestanții. Străzile era pustii. În apropierea Liceului Gheorghe Lazăr câteva pancarte rupte, o căciulă bărbătească și un pantof, care se aflau pe mijlocul carosabilului spuneau, mai bine ca ori care vorbe, că pe acolo au trecut manifestanții dar și forțele de represiune. Purtătorii pancartelor, ai căciulii și ai pantofului, or fi opus rezistență înainte de a fi arestați. Teama a pus stăpânire pe el, mai ales că pe lângă Restaurantul Dunărea, atât cât a putut să vadă, erau militari înarmați. S-a întors, și pe lângă Arhivele statului a ajuns în spatele Telefoanelor. Și strada Nicolae Bălcescu părea pustie. Doar dinspre Piața Mare se auzea un zumzet înăbușit de glasuri. N-a îndrăznit s-o ia spre piață, dar nici la stânga spre Farmacia 24. Și-a dat seama că se află în spatele chioșcului de ziare a unuia din frații Labă. Celălalt, niciodată n-a reușit să-l deosebească pe unul de altul, gestiona chioșcul geamăn din capătul Bulevardului. Ei gemeni, chioșcurile gemene. Dintr-odată ușa s-a deschis și a auzit vocea unuia din ziariștii Labă. - Hai înăuntru, e periculos afară. A intrat luând loc pe unul din cele două scaune. Desigur, se gândea Nuțu, și omului îi este frică să stea singur acolo în cutia aceia de lemn. - Numai de nu le-ar trece prin minte să de foc ziarelor, că am numai Scântei pe aici, zise ziaristul. Deocamdată nimeni n-avea de gând să dea foc Scânteilor. Dar au văzut amândoi o scenă care i-a înfiorat. Dinspre Piața Mare venea o coloană de manifestanți, probabil cu gândul de a merge spre Comitetul Județean de Partid, iar dinspre Farmacia 24 și-a făcut apariția o subunitate de infanteriști cu pistoale mitralieră la piept și căști de război pe cap. N-aveau cum să nu se întâlnească, poate în fața chioșcului unde stăteau ei, sau, ceva mai încolo, în fața alimentarei Floașu. Cele două formații, cea civilă și cea militară, s-au oprit, ca la o comandă, cam la zece metri una de cealaltă. Ofițerul din față, cu o voce tunătoare, a strigat: Întoarce-vă-ți și vă împrăștiați, altfel o să tragem. La o comandă soldații au luat poziția de tragere din picioare. Tot ca la o comandă coloana civililor a început să înainteze spre militari. Nuțu și Labă au închis ochii, erau siguri că va urma o salvă în plin și o baie de sânge. N-a urmat nici una, nici alta. Când i-au deschis au văzut cum militarii s-au retras, unii spre trotuarul din stânga iar alții spre cel din dreapta, lăsând cale liberă manifestanților care, după câteva clipe, au început a striga, la început doar cei din față, apoi cu toții Armata e cu noi, armata e cu noi.... Nuțu și ziaristul au răsuflat ușurați. Doamne, ce putea să se întâmple, acolo, sub ochii lor! În mare grabă, când liniștea a cuprins strada, cei doi au ieșit din chioșc și au înaintat spre Piața Mare. Au putut vedea acel Aro răsturnat cu roțile în sus, încă fumegând. * "Venusul" lui Nuțu a făcut cu bine față zecilor de ore de funcționare. Au văzut cu toți ai casei mitingul din Piața Palatului, au ascultat cuvântarea tovarășului și și-au dat seama de situația disperată a cuplului prezidențial când el plusa mereu veniturile oamenilor muncii: vor crește alocațiile pentru copii de la 30 la 50 de lei, vor crește pensiile minime de la 800 la 900 de lei, precum și retribuția minimă de la 2000 la 2200 lei. Li se părea, spre sfârșit, că văd un film cu suspans. Ce se va mai întâmpla oare? Deocamdată atât tovarășul cât și tovarășa vor să mențină liniștea să nu mai audă huiduielile pieții: A-lo, A-looo, Alo! Tovarăși! Alo! Așezați-vă liniștiți la locurile voastre! În locul acestor chemări disperate la liniște, în ziarul de a doua zi a apărut textul: încă odată doresc să subliniez că trebuie să demonstrăm cu toată puterea, forța și unitatea, în apărarea independenței, integrității și suveranității României. Să acționăm cu întreaga răspundere și să demonstrăm forța și capacitatea oamenilor muncii din Capitală, a întregii națiuni, pentru dezvoltarea patriei noastre, pentru bunăstarea și independența națiunii! Vă doresc succese în întreaga activitate! Unitate și acțiune fermă împotriva tuturor acelora care vor să distrugă independența și socialismul în România! Aceasta este obligația noastră, a tuturor! A fost acest număr al Scânteii, care apărea de 59 de ani, ultimul, ca organ al comitetului Central al Partidului Comunist Român. În următoarele 2 zile a apărut Scânteia poporului. Titlurile articolelor semănau oarecum cu cele ale vechii Scântei dar abordau o altă tematică: "Uniți la arme"; "Fapte de armă și fapte de muncă"; "Printre gloanțe și branduri"; "Bucureștiul muncește pentru țară și popor"; "Imperativul momentului". Televiziunea Română Liberă, după ce a apărut la televizor Dl Ion Iliescu, a început să dea știri despre Sibiu anunțând că în acest oraș între securitate și armată a început un adevărat război. Nu era însă chiar așa, avea să afle Nuțu mai târziu. Cei de la miliție și de la securitate de frica demonstranților, care forțau intrarea în aceste unități, au vrut să se pună, cu știința colonelului Dragomir, sub protecția militarilor. Când, la momentul potrivit, au reușit să traverseze mica străduță care-i despărțea și au escaladat gardul au fost primiți cu rafale de arme automate. Mulți dintre ei au murit sau au avut parte de răni grave. Exact în acel timp, dar și după aceea, Teodor Brateș, dar și George Marinescu, moderatori de emisiuni, repetau cu obstinație știri care îngrozeau populația: "La Sibiu trupele de securitate atacă unitățile militare", "Armata nu mai are muniție". "La Sibiu securiștii trag asupra salvărilor". "La Sibiu armata cere ajutor aviației să oprească măcelul". "Elemente dușmănoase, securiștii, au otrăvit apa". "Securiști sunt ajutați de teroriști". Teroriștii, dușmanii nevăzuți, apăreau de pretutindeni și dispăreau fără a lăsa urme. Oamenii de pe la blocuri, îngroziți, au început să se organizeze pentru a se apăra. Bărbații, câte doi, stăteau santinele la ușa blocului. Ceilalți, ca să fie mai aproape și să-i poată schimba din oră în oră, ori să intervină în caz de atac terorist, stăteau pe aproape, prin pivniță, prilej pentru unii să mai umble pe la damigenele cu țuică sau pe la butoiașele cu tulburel, care, ajutat și de căldura de afară, nu se oprise din fierbere. Dar pericolul putea veni nu numai de jos, pe ușa blocului, ci și de sus. S-a convins de asta Nuțu când dimineață, stând cu geamul deschis, a văzut un elicopter apropiindu-se. Acesta zbura cu o viteză redusă și a ajuns doar la câțiva metri de fereastra de la care privea. A încercat chiar să-l salute pe pilot făcând-i semn cu mâna. Dar tocmai atunci a văzut că o ușă era deschisă iar un militar stătea cu arma întinsă spre el. Într-o fracțiune de secundă și-a dat seama că acesta ar putea apăsa pe trăgaci și, instantaneu, s-a aplecat la podea. În următoarea secundă a auzit o explozie înfundată. A doua zi a văzut pe blocul vecin, deasupra geamului de la etajul zece, o adâncitură în perete. Glonțul lovise acolo, cum la fel de bine putea lovi un pic mai jos, și cu o fracțiune de secundă mai repede, pentru a-l atinge pe el. Nu toți însă au avut noroc. Bătrânul avocat Mihu, soțul unei învățătoare, fostă colegă cu mama lui, era complet surd. Locuiau pe o stradă în apropierea școlii militare de infanterie. S-a bucurat, părându-i-se că i-a revenit auzul, când a crezut că distinge, prin geamul deschis, niște zgomote. S-a dus să se dumirească despre ce este vorba. Doar câteva secunde a stat în fața geamului deschis după care a căzut într-o baltă de sânge. Un glonț l-a lovit drept în mijlocul frunții. Casa de pe Ștefan cel Mare, fostă Nocrihului, nr. 7, unde a locuit Nuțu cu mama și sora lui, de când avea opt ani și până la șaisprezece, și de pe balconul căreia privea soldații sovietici din cazarmă, atunci când se schimbau gărzile, și mai târziu pe cei români, a ajuns o ruină. Ramele geamurilor arse erau scoase din ziduri, tencuiala era căzută iar cărămizile, care se vedeau, erau în multe locuri sfărâmate. Cunoscătorii ziceau că sigur s-a tras asupra ei cu tunuri de calibru mic. Și alte case de pe Ștefan cel Mare, aflate vizavi de cazarmă, aveau acoperișurile deteriorate și găuri proeminente în ziduri. Clădirile miliției și ale securității deveniseră niște ruine. Vila Branga, vizavi de cazărmile de pe Calea Cisnădiei, era distrusă aproape 100% . Și alte case apropiate au fost deteriorate substanțial. Teroriștii, se spunea, s-au ascuns în podurile acestor case. Alții, ziceau că acolo se aflau doar simulatoare care imitau perfect armele de foc. Ani la rând s-au văzut pe case urmele canonadelor la care au fost supuse, unele pe străzi destul de îndepărtate de cazărmi. Urme s-au mai văzut și după douăzeci de ani și, uitându-te atent, se mai văd încă. Nu numai în case au murit oameni în acele zile ci și, mai ales, pe stradă. Pentru a se apăra de acțiunile teroriste, pe străzi s-au instituit filtre, formate din militari dar și din civili care au primit arme de foc împreună cu muniția aferentă. Aceștia opreau mașinile în trafic, controlau pasagerii și portbagajul. O Dacie, spuneau martorii oculari, a fost oprită. După ce a fost controlată în amănunțime i s-a făcut semn șoferului că poate pleca. N-a parcurs decât câțiva zeci de metri și o rafală de pistol automat, trasă de cineva din filtru a oprit-o din nou. Băiețelul de doi ani și jumătate, care se afla pe bancheta din spate a fost lovit mortal, iar mama lui, gravidă în câteva luni, rănită. Femeia a ajuns la spital, copilașul la morgă, iar tatăl dus la bazin. Acolo, într-un bazin lipsit de apă, de la o unitate militară, erau duși, legați cu sfori groase sau chiar cu sârmă, presupușii teroriști sau angajați ai ministerului de interne precum și ai securității, bănuiți că au folosit, în acele zile, armamentul din dotare. Și înainte și după prima zi de Crăciun, când a fost ciuruit cu gloanțe, la Târgoviște, cuplul prezidențial, au murit oameni pe străzi sau în case. După anul nou, încet, încet, împușcăturile au început să se rărească apoi au încetat cu totul. La o vreme, când s-a tras linie și s-a adunat numărul morților, aceștia erau în număr de 99, plus peste două sute de răniți. * Au avut apoi la ce se uita oamenii, până târziu în noapte, la televizor. La ședințele CPUN-ului, cu discuții în contradictoriu între reprezentanții partidelor, care își măriseră numărul, ca ciupercile după ploaie, când s-a luat hotărârea că se pot forma cu minimum 251 de membrii. Pe bună dreptate un jurnalist din presa centrală i-a caracterizat pe participanții la aceste discuții televizate ca suferind de ebrietate verbală. Apoi s-au transmis procesele membrilor fostului CPEX, a celor care au contribuit la înăbușirea revoluției de la Timișoara, a colonelului Dragomir care a fost învinuit, alături de comandanții miliției și securității, pentru victimele din Sibiu. Nimeni n-a primit condamnări pe măsura suferințelor și pagubelor pricinuite. Pe Nicu Ceaușescu mulți îl priveau cu compasiune când a ajuns în boxa acuzaților. Făcuse, ziceau ei, și mult bine în funcția pe care a avut-o. * Într-una din zilele acelei ierni Nuțu și Veturia și-au rememorat viețile duse înainte de a se cunoaște și de după. Da, în anumite privințe puteau fi mulțumiți. Dar, ce va fi de acum înainte? Nu puteau să întrevadă. Dar, sigur, pentru urmașii lor va fi mai bine. Trebuie! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate