Pe vârful unui copac de la marginea satului, două berze își construiseră cu multă migală cuibul.
Atât de multă vreme trecuse de atunci că nu-și mai amintea ce fel de copac era, doar că era bătrân, cu trunchiul gros că abia îl putea cuprinde un copil de vreo doisprezece ani, așa ca Nicu. Și era și foarte înalt iar vârfurile erau uscate complet. Pe atunci încă nu se turnaseră stâlpii de electricitate din beton și bietele berze aleseseră copacul ca locație pentru cuibul unde își depuneau ouăle și își creșteau puii, cine știe de câți amar de ani. Doar se știe că berzele revin în fiecare an la vechiul lor cuib. Bucuria copiilor, care abia așteptau sa le vadă revenind.
-Nicule, tu știi de ce oare vine barza mereu în același loc în fiecare an?
-Habar n-am Gicule, da', ia zi, tu de ce te întorci mereu acasă la tine?
-Păi acolo e casa mea!
-Ei vezi? Poate că și barza tot de-aia se întoarce. Asta e casa ei, păi nu?
-Zău așa... și mai are o casă și în țările calde unde se duce când se strică vremea, nu-i așa? completă Sile, un alt tovarăș de joacă mai mic cu vreo patru ani decât el dar nelipsit din gașcă.
-Așa e, bre, cum altfel, că doar și acolo trebuie să doarmă undeva!
-Auzi, da'știi ce mă gândesc io? Cred că barza face ouăle uite-așa de mari, și își lipi tacticos căușul palmelor. Unul, și este de ajuns să-mi stâmpere foamea, că-mi cam ghiorțăie mațele, adaugă Nicu. Da'oare or fi bune de mâncat?
-De ce n-ar fi? Că doar nu sunt de șarpe... tz, tz... se strâmbă la față Gicu .
-Și dacă ne-am sui în pom și am fura ouăle? Până vineee barza, noi le și punem în tigaie. Ei ce ziceți, aveți curaj? se dădu voinic Nicu. Eu mă bag!
-Și eu, sări voios Gicu. Tu Sile, stai de pază, nu-ți iei ochii de pe cer și strigi dacă vezi vreo mișcare... Bine?
-Nu e bine, mi-a zis mie tata-mare că berzele sunt făpturi create de Dumnezeu și e păcat să-i strici cuibul ori să-i furi ouăle. Și mi-a mai zis că berzele sunt istețe și au niște aripi mari că dacă îți trântește una te lasă lat pe jos.
-Lasă bre, că nu ne prinde ea pe noi.Tu numai fii cu ochii în patru. Ia să te vedem...
Copilul îi știa pe cei doi cât de încăpățânați erau și nu mai încercă să le explice, și oricum lui nu avea ce să-i facă barza că doar nu era nebun ca ăștiălalți doi să se cocoațe în copac.
-Bre, da' măcar țineți-vă bine de crengi, că nu se știe de unde apare și pe urmă să nu dați vina pe mine dacă vă rupeți spinările, mai adaugă Sile, oarecum temător.
Se urcară amândoi până aproape de vârf cât să ajungă cu mâna la cuib și când să bage mâna să caute ouăle, Sile țipă din toți rărunchii.
-Păzea că vineeee! atât mai apucă să zică și se stârni un fel de vijelie că erau cât pe ce să zboare amândoi băieții din pom, dacă nu s-ar fi ținut bine cu o mână de o ramură mai groasă.
Și se învârti barza în jurul lor amenințându-i cu aripile și cu ciocul, exact ca o mamă ce-și apără puii. Norocul lor era că erau apărați de crengi și nu-i putea ajunge cu ciocul că poate s-ar fi ales și cu ceva capete sparte.
Nu mai avură încotro și coborâră un pic speriați dar și dezolați că nu mai aveau cum să afle dacă era sau nu, bun de mâncat oul de barză.
-Lasă că pleci tu iar! se oțărî cu năduf Nicu și arătă supărat cu degetul arătător către barza care se linistise acum și se așeză triumfătoare pe cuib.
-Ufff, și doar v-am zis că nu e bine, știe el tata-mare ce știe când îmi povestea că nu trebuie să supăram păsările cerului .
-Binee, binee, răspunseră amândoi năzdrăvănii, cu ciudă în glas că se alesese praful de cina lor cu ou de barză, dar bucuroși totuși că nu îi zvârlise barza din copac și scăpaseră teferi, doar cu vreo două mici zgârâieturi pe brațe și pe picioare.
-Hă, hă, hăă, se auzi în spate hohotind un alt copil, tot vecin de-al lor, care urmărise cuminte de la colțul uliței toată tărășenia amicilor lui. Și ce credeați voi bre, că vă lasă barza cu una cu două să-i luați voi ouăle. Acu dacă vă mai e foame, stânga-mprejur la cuibarul găinilor, hă, hă, hăăă...
Și o luă la sănătoasa pe uliță când văzu că cei doi năzdrăvani se luară după el de ciudă că le râdea în nas.
-Râzi, ai!!! zâmbiră amândoi cu subînțeles...Stai că vezi tu acu'... Și se tot hârjoniră toți patru ca buni amici ce erau, uitând aproape imediat de năzdrăvănia de mai devreme, până către seară, când frânți de oboseală se duse fiecare la casa lui, exact ca barza din povestea noastră, o poveste adevărată dintre multele povești ale copilăriei ce stau pitulate în străfundul sufletelor burdușite cu amintiri.

21-03-2015