agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2109 .



Cercul
proză [ ]
Poveste

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [StefanI ]

2017-12-07  |     | 





La marginea cartierului nostru, aproape de podul de peste lac, dincolo de care începe câmpul, se vedeau urmele arse de timp, înnegrite ale unei temelii de casă mare. Ciudat era că în mijlocul camerei celei mai largi se vedeau urmele unei vetre pe care se întărise o zgură neagră și tare ca bazaltul. În capătul vetrei se vedea scheletul unor foale.
De multe ori l-am întrebat pe tata ce fusese acolo. Înainte de moarte mi-a spus povestea aceasta pe care o aflase de la bunicul său.
Cândva pe temelia aceasta înnegrită de ploi, sfărâmată de vânt, de înghețuri și dezghețuri se înalța o casă mare și luminoasă din care se auzeau zgomotele fierarilor și râsetele lor. Toți călătorii se opreau la ei ca la un han. Fierarii în număr de patru erau niște uriași negri și bărboși, iar meșterul faur șchiopăta de un picior. Când cinsteau câte un pahar mai mult ei se lăudau că pot face din fier cu sculele lor orice: căruțe de fier care să meargă fără cai, păsări mari din metal care să zboare, chipuri de oameni și câte și mai câte minuni. Chipurile făurite de ei însă zăceau ca niște mormane de fiare, nu reușiseră să le dea suflarea vieții.
Într-o seară însă, când cei patru fauri stăteau la cină în pragul ușii s-a ivit un copil de vreo zece ani, așa ca tine, cu ochi albaștri și plete blonde.
Ușa fierarilor nu era închisă niciodată, așa că atunci când s-a întruchipat copilul, lor li s-a părut că răsărise soarele. L-au pus lângă ei la masa și l-au îmbiat cu mâncarea lor: jumări și varză călită, dar copilul nu a mâncat nimic. Stătea trist și palid.
- Ce-ți poftește inimioara? Zise meșterul faur.
- Să-mi faceți un cerc, zise băiețelul.
- Toți copiii din cartier aleargă cu cercurile noastre, fie furate, fie dăruite de noi. Þie o să-ți facem un cerc care o să meargă singur și să te asculte ca un cățel.
- Nu. Mie să-mi faceți un cerc pe care să apară tata și mama. Mama a murit când aveam patru ani, tata anul trecut. Pe cerc să-mi apară și fratele meu cu zâmbetul ca mângâierea soarelui de toamnă, frate care mă purta cu el în apa lacului și cu care cutreieram câmpurile și care a murit când aveam șase ani.
Dacă mi-l faceți vă dau orice, vă dau și viața mea.
În ochii făurarilor parcă se zbăteau lumini de apă.
- Păi să ne lași până mâine seară, să chibzuim , ziseră faurii. Ne trebuie material special și nu știu dacă l-om găsi, zise meșterul cel mare.
- Copilul se ridică și plecă, fâcănd să se micșoreze lumina din fierărie.
A doua zi, faurii lucrară triști, nu mai răspunseră la glumele călătorilor, ei care erau neîntrecuți în muncă și meșteri la vorbă.
Seara, când reveni copilul, castroanele cu mâncare erau neatinse pe masă.
- Ei, ce ați hotărât, vă apucați de treabă? Li se adresă el, parcă mai vioi.
Posomorât, meșter - faurul îi zise:
- Noi am vrea să te ajutăm din toată inima, dar ne-ar trebui altă materie încât să facem noi un alt univers, reversibil și n-am avea de unde lua atomii. Nici forța gândului nu ne-ar ajunge ca să-i mișcăm planetele, dar ne vom duce și la alți fauri, vom căuta și vom discuta.
A treia zi fierăria rămase închisă. Apoi vânturile și oamenii îi zmulseră acoperișul și ferestrele, ușile, podelele. Zidurile se prăvăliră și se amestecară cu pământul.
În fiecare noapte călătorilor li se păreau că văd pe pragul fierăriei un copil blond cu ochii albaștri și o față tristă pe care se citea așteptarea.
De ce mi-o fi spus tata această poveste?
De ce răsună în mine acum când sunt orfan, iar pe cerul amintirii se ridică figura lui domoală și puternică.

Cum meșterii fauri nu s-au mai arătat, iar vremea a trecut,”copilul” s-a apucat să-și făurească singur un univers. Materia lui primă este cuvântul.


.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!